Pe cine iubesc?

Într-o amiază caldă, luminoasă cu miros de toamnă.

-Pe tine, mi-ai şoptit alunecând cu sărutări peste gâtul meu gol.
-Te-am iubit pe tine...
-Eu sunt trecut.
-E rece.
-Asta pentru că începe să fie bine.
Şi adierea de pe urmă te-a spulberat.

Pe cine iubim cu adevărat? Eu ştiu că nu iubesc suficient pe toată lumea...
Sunt numai puţin impulsivă dar îmi trece, doar am promis...
Şi-n loc să fiu absentă, m-am întors printre ruine. Uneori e nevoie să mai rătăcim.

"Numai că şi uitările dor"

De ce stând acolo mi-a trecut asta prin minte când băiatul acela mă ţinea cald de mână? Şi-n ochii lui verzi şi seci doar răceală, mă întrebam de ce-l vedeam searbăd. Pentru că era încă un interzis, voiam să mă pedepsesc, eu mereu mă pedepsesc. Şi te rog să nu crezi că îmi era dor de tine. Mă sperie deseori să descopăr că mai pot simţi. Chipul uşor angelic ale căror buze se uneau cu ale mele îmi păcălea propriile trucuri, făcându-mi obrajii să explodeze într-o mulţime de culori. Mirosul lui, felul în care trupurile noastre se striveau în strânsoare. Imaginează-ţi... Tu n-ai făcut-o niciodată, o iubeai pe blonda care seară de seară te aştepta la colţ. Şi-o ţineai de parcă eu eram un nimic, privindu-mă cu mândrie. De câte ori oare n-ai râs în sinea ta că îmi pierdeam răsuflarea? Tu ai trecut prin toate visele mele şi încă mai înaintezi pe străzile mele şi încă mai fugi pe câmpiile gri în care ştiu că ştii... Aşa că pleacă! Deseori mi-e indiferent, dar dacă tu vrei să mă încătuşezi eu te pot face mizerabil.



Că e adevărat o ştiu numai unii...dar tu ţi-ai recunoscut-o ţie? Uitările dor, uitările dor. Ce au oamenii ăştia?
Vocea răsună mai departe dincolo de pereţii camerei mele, departe de patul în care în urmă cu o noapte intonam un fel de blesteme. Şi îmi va ţină ore lungi companie, peste clipele nopţii în care somnul n-o să mai vină. Iar zorii îmi vor aminti poveşti uitate. Acum e linişte.
Şi seara următoare ea îşi va ţine paharul întocmai ca pe-o cruce. Vom sta în oraş, iar eu am să încerc să nu mai fiu atât de rea.

Ce facem acum?

Eu n-o să mă împac niciodată cu unele chestii. Am priceput de ce există oameni care nu se pot împăca la rândul lor cu ALTE chestii. Oameni cărora în sinea mea, cel puţin, le datorez nişte scuze. Nu pot face compromisul ăsta, pur şi simplu e ceva care mă zgârie pe creier şi mă opreşte înainte să bat palma.
Din păcate ziua asta rimează cu una dintre cele mai triste şi mai nefericite din câte am avut. Să vă explic de ce, nu pot şi nu doresc. Dar cert e că avea să vină cândva săptămâna asta. Şi-a ales să fie marţi.
Cam atât. Şimţeam nevoia "să strig".

În regat, mai trist

M-am plictisit. Nu ştiu dacă definitiv, dar m-a plictisit de absolut tot. Da, da şi de cele bune, care or fi ele. De toate.
Îmi doresc o schimbare. Una care să pună la punct aspecte neglijate de atâta amar de vreme dar care va renega pe altele.
Şi ne întoarcem la alegeri...
De ce e atât de greu să alegi? Pentru că e foarte greu să-ţi ordonezi priorităţile sau pentru că e al naiba de greu să identifici lucrurile fără de care ai putea merge mai departe?

Sunt aproape convinsă că voi schimba ceva în viitorul apropiat, orice! V-am mai zis că toamna prind puteri, contrar faptului că aş vrea să vă mărturisesc cum mă simt de vulnerabilă şi de cât de ciudat m-au prins zilele astea de toamnă. Mi s-au amplificat toate simţurile.
Vorba lui... e o astenie târzie de primăvară.

Uneori aş vrea să întâlnesc pe cineva străin, cineva care ştie totul despre mine. Cu care mă pot aşeza la aceeaşi masă şi căruia să nu fie nevoie să-i mai explic nimic. Aţi simţit vreodată nevoia unei astfel de conştiinţe?

Ieri am primit vizita unei foste colege de facultate, pe care nu am mai vazut-o de la absolvirea din 2009.
Şi timpul ăsta care se scurge în ritm alert, ne-a îngăduit să ne găsim la fel. Să ne simţim aproape la fel ca înaine.
Mă rog, nu e ca şi cum relaţia noastră ar fi fost fructul unei pasiuni, în iubire e altfel...timpul nu are răbdare.

Şi-am rămas ieri în staţia de autobuz, mai singură decât am crezut că mă voi simţi vreodată. Am reuşit să mă pricopsesc cu o răceala, în două trei ore s-a manifestat ca într-o săptămână. Acum sunt mai binişor.

Apoi aştept cu drag să ajung acasă luna viitoare, nici acolo n-am mai fost de prin aprilie.

Anul ăsta e al marilor regăsiri...

Leaving the end open

Bun augur

De fiecare dată când privesc spre cărarea arămie simt în piept bătăi rapide, amenintând să-mi sfâşie carnea, vrând să părăsească în goană învelişul de piele. Contrar altor trăiri ale altora, sunt unul dintre oamenii care simt că se nasc odată ce frunzele prind culoarea aia gălbuie desprinzându-se de ramura care le-a ţinut adăpost toată vara. Cea pe care au înmugurit odată ce primăvara s-a arătat generoasă, iar nopţile-au scăzut lăsând loc mai mult amicului soare. Nu-s fii nerecunoscători, ci ore ce atârnă de ceasul care va continua să bată şi după ce ele se vor fi scurs.

Câmpia întinsă şi aburii care se ridicau în dimineţile răcoroase după prima arătură, satul mic neştiut...da, îmi aduc aminte.

Şi-acum ne vor ţine companie zilele de toamnă.
Septembrie plin de graţie, aparent liniştit.
Ştiţi că întotdeauna pe sub caracterele aparent tăcute, mocnesc pasiuni a căror văpaie s-ar ridica deasupra unui bloc cu zece etaje?

Uneori mă plimbă gândul la aleile ascunse, îmbrăcate într-un strat de frunze roşii, la mirosul lor înţepător. Alteori visez la ceaţa primelor momente ale zilei.

Deocamdată în mine e încă vară. Ţărmul e încă măturat de valuri puternice şi uneori aduce-a dezolare. Trăiesc într-o zi care se repetă şi uită să mai treacă. Plictisitoare, arogantă, deznădăjduind continuu.

-Ţi-ai făcut cumva o scurtă descriere?

Tresar, camera mea trebuie să fie goală. Parcă palmele mi s-au murdărit de nisip auriu.

-Nu...

Cu o mişcare de mână chipul necunoscut dispare ca aburii deasupra unei ceşti de cafea. Mă las în grija scaunului confortabil fără ezitare, nu s-a întâmplat nimic. Da, nimic. Doar mi-e poftă de tine...

Cum e recolta?

Şi oficial e toamnă... Vă doresc una pliiină de schimbări (frumoase), la mine debutează deja cu una. Săptămâna viitoare strângem bagajele şi ne mutăm... Şi de la capăt...

Mult soare!