Am vrut să scriu. De câte ori n-am început aşa? Am vrut să-ţi scriu... Ei, asta-i cu totul altceva. În realitate am vrut doar să scriu. Am impresia că trăiesc într-o mare colivie din care nu mai pot să scap. Sigur că am destul spaţiu să mă avânt dar e musai să nu-mi părăsesc casa. Şi ceva-ul din mine parcă cedează zi de zi tot mai mult loc ceva-ului de aici. L-aş vrea capabil să lupte cu rutina. Liber să plece, să trăiască în felul în care-a spus şi a visat.
Aceeaşi condiţionare tăioasă atârnă de fundul cănii de cafea. Întotdeauna cad pradă zilei de mâine îngropând acest azi pe care-l fac mut cu gândul că lucrurile sunt destul de complicate. Şi nu ştiu dacă mă mint ori care graniţă am mai trasat în urma ultimului ceas.
Când am atins perna cu urechea, azi noapte am ştiut ceva. Şi cu tristeţea mică ce s-a desprins din gând gudurânu-mi-se de după gât, am încercat să mă cufund în somn împăcată. Oare am să mai zâmbesc aşa, în felul ăla în care-mi amintesc de mine? Ştiu, ştiu un singur lucru, treaba asta nu se termină niciodată cât trăieşti. Dar există căi. Şi mă amuză şi mi-e teamă de cât de puternic poate fi următorul şoc.
duminică, 3 noiembrie 2013
miercuri, 30 octombrie 2013
Dor
Mă întreb dacă-ţi mai aminteşti noaptea aia în care am stat cu toţii în cafenea. Ne-am spus că va fi al nostru. Deşi măiestria lui n-avea să ni se cuvină decât prin prisma unei priviri. Iar azi, atât de departe de momentul ăla şi-atât de departe de el, as vrea să-l mai privesc o dată cum se oglindeşte în ochii noştri obosiţi, croindu-şi loc de după pahare. Poate îl vom cumpăra vreodată.
marți, 15 octombrie 2013
Foggy mornings
Da, va fi o zi rece de noiembrie. Şi probabil ne vom simţi mai vii decât în repetate nopţi. Pot rânji la trecut pentru că s-au vindecat din mine toate. Calea dinainte e liberă să pulseze vie în nopţile şi zilele ce vor să vină. Cu bagajul pregătit şi trenul ce ne aşteaptă în gară. Pentru că vom veni să ne reunim cu vechi şi nou :P. Să ştiţi că trăiesc doar pentru prezent.
E-o certitudine dulce. Am să le zâmbesc tuturor celor pe care i-am iubit. Unii vor sta la aceeaşi masă cu mine, pe alţii am să-i admir în depărtare. Am să trăiesc ca niciodată până acum. Ce mult mi-a luat să-mi pavez drumul.
E-o certitudine dulce. Am să le zâmbesc tuturor celor pe care i-am iubit. Unii vor sta la aceeaşi masă cu mine, pe alţii am să-i admir în depărtare. Am să trăiesc ca niciodată până acum. Ce mult mi-a luat să-mi pavez drumul.
joi, 10 octombrie 2013
Octombrie 13
Oameni noi... Timpuri vechi.
Le păstrez deopotrivă. Şansele vin şi mă uimesc în tecerea lor. Că într-o toamnă rece, e timp pentru toate :). Întotdeauna îi voi păstra în suflet pe cei care ştiu să-mi ţină companie. A trecut atât de mult timp de când nu m-am mai simţit aşa. E în sfârşit un început bun, fără regrete.
Le păstrez deopotrivă. Şansele vin şi mă uimesc în tecerea lor. Că într-o toamnă rece, e timp pentru toate :). Întotdeauna îi voi păstra în suflet pe cei care ştiu să-mi ţină companie. A trecut atât de mult timp de când nu m-am mai simţit aşa. E în sfârşit un început bun, fără regrete.
miercuri, 2 octombrie 2013
miercuri, 18 septembrie 2013
Sing it to me
4 dimineaţa, când părea că s-au golit străzile de demoni, ploaia valsa împodobind camera cu cântece triste.
Cu ochi pustii ce căutau odată lumina neoanelor de sub zăpadă.
În lumea noastră s-au perindat anotipuri.
Şi le-am scris pentru tine şi pentru alţii. Iar mai apoi a rămas numai strigarea surdă ce m-a măcinat chiar şi după ce am înţeles că melodia a încetat. Iarna şi restul sezoanelor au apus.
Praful caută să se aştearnă. Doar să-l las...
Cu ochi pustii ce căutau odată lumina neoanelor de sub zăpadă.
În lumea noastră s-au perindat anotipuri.
Şi le-am scris pentru tine şi pentru alţii. Iar mai apoi a rămas numai strigarea surdă ce m-a măcinat chiar şi după ce am înţeles că melodia a încetat. Iarna şi restul sezoanelor au apus.
Praful caută să se aştearnă. Doar să-l las...
sâmbătă, 14 septembrie 2013
118
În dimineaţa asta târzie, cu orele ei bătute de vântul rece care-a spart ploaia din ajun, m-am trezit cu gândurile perindându-mi pe străzile necunoscute ale unui oraş străin. Croind trasee imaginare de-a lungul pietonalelor pavate din timpuri vechi, spre uşa din lemn bătrân a vreunei cafenele anonime. Uitate în mijlocul pieţei, cu geamurile aburite şi plină de cărţi ce-aşteaptă să fie devorate. E inevitabil o dimineaţă de toamnă. Una adevărată ce stă să fie înfrântă de simpla vedere a unei fotografii de iarnă. Mă aduce direct "acasă". Cu toate simţurile vii. Şi acolo, a nu ştiu cât-a oară îmi permit să fiu întreagă.
Adevărul e că nu mă voi obişnui niciodată aici, că locul ăsta l-am detestat dinainte să-i cunosc urâtul. Şi n-am de gând să stau mai mult decât e nevoie. Undeva, departe de aici, e locul care mă aşteaptă cu bunele şi relele sale, să-mi fie adevărata casă :).
Adevărul e că nu mă voi obişnui niciodată aici, că locul ăsta l-am detestat dinainte să-i cunosc urâtul. Şi n-am de gând să stau mai mult decât e nevoie. Undeva, departe de aici, e locul care mă aşteaptă cu bunele şi relele sale, să-mi fie adevărata casă :).
joi, 12 septembrie 2013
up!
Încă nu m-am desprins în felul în care îmi doresc să o fac. Sunt aici, blocată în cotidian, pe-aceeaşi rută, testându-mi răbdarea. Cu gândul că trebuie să merg înainte ori trebuie să schimb la următoarea răscruce de drumuri. Să fac în aşa fel ca ruta asta să mă ducă de unde m-a adus. Cu preţul necesar. Pentru că-mi pasă atât de mult de mine încât nu-mi mai pasă. Şi e timpul să calc pe orice mi se pune împotrivă.
Să nu-mi mai spui niciodată că nu pot obţine ce doresc.
Să nu-mi mai spui niciodată că nu pot obţine ce doresc.
sâmbătă, 7 septembrie 2013
vineri, 30 august 2013
Aici
Pe schele înalte cu gânduri stupide, ne aruncăm în abis. Ca golul să facă întreg din nimic. Cu speranţa că paşii prin întuneric vor păstra lumina din urmă. Eu...m-am oprit în trecut din dorinţa de a nu-l pierde. Iar el aleargă odată cu mine, să-mi zâmbească acolo unde nu mai e. Uneori cu durere că nu mă poate elibera, alteori cu bucurie la gândul că se poate da bătut. Dar pentru moment mergem în paralel.
sâmbătă, 10 august 2013
Last night is tonight
Fii cu mine pentru totdeauna. Fără limite, fără de moarte.
Vom avea tot timpul din lume. Durerea va pieri, mii de gânduri se vor transforma în alte mii de gânduri. Ne vom găsi calea eră după eră, în timp ce vom rămâne mereu tineri şi fără de griji. Iar visele toate ni se vor împlini. Nu vrei să opreşti timpul în noaptea asta de vară? Cu străzile ei pustii, dinaintea cărora sufletul meu mocneşte, chemând versuri din trecut.
Vom avea tot timpul din lume. Durerea va pieri, mii de gânduri se vor transforma în alte mii de gânduri. Ne vom găsi calea eră după eră, în timp ce vom rămâne mereu tineri şi fără de griji. Iar visele toate ni se vor împlini. Nu vrei să opreşti timpul în noaptea asta de vară? Cu străzile ei pustii, dinaintea cărora sufletul meu mocneşte, chemând versuri din trecut.
miercuri, 7 august 2013
New roads
Mă trezesc la cinci, pe la nouă îmi pun din nou capul pe pernă pentru că sunt extenuată, de-abia am ajuns în Bucureşti. Asta se întâmpla ieri.
Simt acut fiecare clipă în vreme ce am ochii întredeschişi. Şi mă întreb dacă ăsta e începutul vreunei dureri. Pentru că rana din mine n-a sângerat niciodată pentru tine, deşi n-am iubit pe nimeni mai mult ca pe tine. Da, nu mai văd o problemă s-o spun. Totuşi noi doi nu eram buni unul pentru celălalt. Sau asta rămâne de văzut în experienţele viitoare.
Ceea ce vreau să spun este că mi-am amintit o zi dintr-o iarnă îndepărtată, când îngheţam în scara unui bloc aşteptând un prieten să ajungă acasă pentru că aşteptam să-i facem o vizită. Şi toate lucrurile ce-au fost atunci îmi sunau în urechea lipită de aşternut, de parcă le-am fi da voce în acel moment. Bănuiesc că doare eşecul, acum când lucrurile s-au mai aranjat.
Sunt gata să plec mâine, oriunde mi-ar fi mai bine, fără să ştiu exact unde-ar putea fi asta.
Simt acut fiecare clipă în vreme ce am ochii întredeschişi. Şi mă întreb dacă ăsta e începutul vreunei dureri. Pentru că rana din mine n-a sângerat niciodată pentru tine, deşi n-am iubit pe nimeni mai mult ca pe tine. Da, nu mai văd o problemă s-o spun. Totuşi noi doi nu eram buni unul pentru celălalt. Sau asta rămâne de văzut în experienţele viitoare.
Ceea ce vreau să spun este că mi-am amintit o zi dintr-o iarnă îndepărtată, când îngheţam în scara unui bloc aşteptând un prieten să ajungă acasă pentru că aşteptam să-i facem o vizită. Şi toate lucrurile ce-au fost atunci îmi sunau în urechea lipită de aşternut, de parcă le-am fi da voce în acel moment. Bănuiesc că doare eşecul, acum când lucrurile s-au mai aranjat.
Sunt gata să plec mâine, oriunde mi-ar fi mai bine, fără să ştiu exact unde-ar putea fi asta.
luni, 5 august 2013
Din august
Nu poţi ţine totul laolaltă pentru că fericirea nu există prin prisma unui singur lucru.
Am încercat să-i fac să înţeleagă treaba asta pe unii dintre oamenii pe care i-am întâlnit. Râvneau serios la chestii idealistice, stupide. Nu e rău să ai un laitmotiv, câtă vreme înţelegi cum te poate face mizerabil ori deopotrivă mulţumit.
Cât despre demonii mei...încă nu ştiu dacă facem baricadă comună. Schimbările continuă, deşi mie îmi pare că încep să mă cufund în rutină. Apoi de ce mi-aş mai dori schimbări? Am fugit de ele timp îndelungat. Nu văd prea mult în viitor, dar există umbre, iar umbrele uneori prind contur. Pe ale mele le vreau cât mai impunătoare.
Mi-a fost greu şi încă mi-e teribil de greu să accept că nu pot pune într-o singură pagină tot ce mă face să zâmbesc. Cartea are file multe şi sper la vreme de răsfoit...
Lucrurile vin pe rând. Un rând haotic, cu mai puţin control decât mi-aş fi dorit să pot avea. Dar sunt aici, vin şi pleacă. Să ne lase amintiri.
Mi-e dor în fiecare zi.
Am încercat să-i fac să înţeleagă treaba asta pe unii dintre oamenii pe care i-am întâlnit. Râvneau serios la chestii idealistice, stupide. Nu e rău să ai un laitmotiv, câtă vreme înţelegi cum te poate face mizerabil ori deopotrivă mulţumit.
Cât despre demonii mei...încă nu ştiu dacă facem baricadă comună. Schimbările continuă, deşi mie îmi pare că încep să mă cufund în rutină. Apoi de ce mi-aş mai dori schimbări? Am fugit de ele timp îndelungat. Nu văd prea mult în viitor, dar există umbre, iar umbrele uneori prind contur. Pe ale mele le vreau cât mai impunătoare.
Mi-a fost greu şi încă mi-e teribil de greu să accept că nu pot pune într-o singură pagină tot ce mă face să zâmbesc. Cartea are file multe şi sper la vreme de răsfoit...
Lucrurile vin pe rând. Un rând haotic, cu mai puţin control decât mi-aş fi dorit să pot avea. Dar sunt aici, vin şi pleacă. Să ne lase amintiri.
Mi-e dor în fiecare zi.
marți, 30 iulie 2013
Looking back
În mijlocul verii mi-am amintit de aroma iernii. Întotdeauna mă întorc la nopţile ninse peste oraşul din vest, cu iz de fericire frântă. E felul meu a-mi recupera identitatea. Întotdeauna am ales rutele cunoscute. Şi oricât de otrăvitoare sunt ele, mă ţin la distanţă de neant. Iar ăsta e neantul în care am plonjat pe jumătate silită.
Am şters tot din mine dar totul e aici.
Vreau să trăiesc.
Am şters tot din mine dar totul e aici.
Vreau să trăiesc.
duminică, 7 iulie 2013
12:00
Pe cei pe care i-am iubit într-un fel sau altul şi m-au părăsit, nu-mi rămâne decât să-i urăsc.
E singurul mod în care mai pot să privesc în direcţia lor amintindu-mi trecutul şi contemplând prezentul. Indiferent dacă am o zi bună sau proastă.
Să ierţi...e doar o înfrângere în plus.
Poate le va face bine unora dacă vor reuşi să se împace cu ideea că cineva şi-a bătut joc de sentimentele lor. Căci în ceea ce mă priveşte asta nu se va întâmpla.
Clipele în care ai împărţit acelaşi pat sau acelaşi pahar în vreo noapte, aceeaşi bluză ori aceleaşi vitamine, în momentul când ţi-ai expus urâtul dinaintea cuiva şi ţi-a prins în păr florile sale, s-a construit o promisiune. Aceea că poţi să dărâmi cărămidă cu cărămidă zidul de apărare.
Şi-acum nu mai cred în prietenii între oamenii care nu poartă aceeaşi povară aşa cum nu mai cred în alte iubiri decât cele ale cărnii.
Aleg să rescriu notele unui cântec ce mi-a lipsit, sperând cu nostalgie să mai redeschidă o dată calea-mi spre mulţumire.
Într-un fel ştiu că nu mai e mult.
Într-o zi, nu departe de acum,
Te va purta pe drumurile-acele.
Cu ghiarele-i înfipte adânc în braţul tău.
Ştiu asta pentru că pentru fiecare încercare ce mi-ai frânt-o, îmi izvorăsc din rărunchii existenţei zeci de şerpi ce-ţi vor străpungă pielea.
E singurul mod în care mai pot să privesc în direcţia lor amintindu-mi trecutul şi contemplând prezentul. Indiferent dacă am o zi bună sau proastă.
Să ierţi...e doar o înfrângere în plus.
Poate le va face bine unora dacă vor reuşi să se împace cu ideea că cineva şi-a bătut joc de sentimentele lor. Căci în ceea ce mă priveşte asta nu se va întâmpla.
Clipele în care ai împărţit acelaşi pat sau acelaşi pahar în vreo noapte, aceeaşi bluză ori aceleaşi vitamine, în momentul când ţi-ai expus urâtul dinaintea cuiva şi ţi-a prins în păr florile sale, s-a construit o promisiune. Aceea că poţi să dărâmi cărămidă cu cărămidă zidul de apărare.
Şi-acum nu mai cred în prietenii între oamenii care nu poartă aceeaşi povară aşa cum nu mai cred în alte iubiri decât cele ale cărnii.
Aleg să rescriu notele unui cântec ce mi-a lipsit, sperând cu nostalgie să mai redeschidă o dată calea-mi spre mulţumire.
Într-un fel ştiu că nu mai e mult.
Într-o zi, nu departe de acum,
Te va purta pe drumurile-acele.
Cu ghiarele-i înfipte adânc în braţul tău.
Ştiu asta pentru că pentru fiecare încercare ce mi-ai frânt-o, îmi izvorăsc din rărunchii existenţei zeci de şerpi ce-ţi vor străpungă pielea.
sâmbătă, 6 iulie 2013
Under the sky
They say heaven is on the way, but all I can feel is hell`s heat piercing my skin.
And the horizon is full with hopes and despair.
Just a stranger is this town, while rain is pouring on the alley...
And the horizon is full with hopes and despair.
Just a stranger is this town, while rain is pouring on the alley...
miercuri, 26 iunie 2013
Fm
Tu. Desprins dintr-o poveste pe care am trăit-o mereu pe repeat dar niciodată până la capăt...tu ai fost deseori "acasă".
Tu. Amintire scurtă, cu flori de gheaţă topite pe buze de foc, tu eşti regret în depărtarea definitivă ce s-a aşternut între noi. Şi eşti frumos din tot frumosul pe care l-am întâlnit. Pentru tine, am cea mai caldă urare de bine.
Ţie, prezent în care strâng la piept iluzii fără să mă sufoc, îţi fac loc aici . Necunoscut încă. Şi liber să devii străin ori apropiat.
Iar tu...cel care-ai fost anotimpul cel mai lung din mine, ţie nu-ţi mai pot lăsa nimic.
Început.
Tu. Amintire scurtă, cu flori de gheaţă topite pe buze de foc, tu eşti regret în depărtarea definitivă ce s-a aşternut între noi. Şi eşti frumos din tot frumosul pe care l-am întâlnit. Pentru tine, am cea mai caldă urare de bine.
Ţie, prezent în care strâng la piept iluzii fără să mă sufoc, îţi fac loc aici . Necunoscut încă. Şi liber să devii străin ori apropiat.
Iar tu...cel care-ai fost anotimpul cel mai lung din mine, ţie nu-ţi mai pot lăsa nimic.
Început.
duminică, 16 iunie 2013
I Want You
It's the stupid details that my heart is breaking for...
So this time I will kill it and just walk away.
So this time I will kill it and just walk away.
De vară
Dimineţile te trezesc din nou ca pe vremuri. Căci fiecare dintre noi
nutreşte o speranţă.
Ziua îţi ia tot într-o clipă. Te lasă gol în miezul ei sporind arşita,
gonind adierile, transformându-le în furtună. Şi-acolo e musai să stai, pentru
că nu există nici un loc să-ţi ofere adăpost.
Ea...
Nu-i poţi ţine piept aproape niciodată. E făcută să cucerească. Şi
cucereşte pas cu pas, încet, mocnind pe sub piele. Cât despre mine... ei bine,
nu-i pot râde în faţă, dar pot să stau cu ea la aceeaşi masă. Vechi prieteni,
căutând să ne reînnoim legăturile pe care le-am abandonat temporar. Un
armistiţiu destrămat.
marți, 11 iunie 2013
A.
Mi-aş dori cel puţin zece minute să mă întorc acolo.
În noaptea ce-mi punea cununa celor aproape 25 de ierni, legându-mă în dans de gheaţă cu paşi de foc şi răsuflare nouă. Când la cinci dimineaţa fulgii de zăpadă încă mai cad şi liniştea îmbracă strada în tăcere. Şi dimineaţa mă chinuie şi mă bucură deopotrivă. Dar sunt fericită...
Mi-aş dori să mai scriu despre tine. Deşi atât de străin şi niciodată nu vei cunoaşte că ai trecut pe-aici.
Regretele se adună des în buchete, uneori le implor să mă smulgă definitiv din strânsoarea prezentului. Alteori vreau pur şi simplu să-mi ofere un răgaz. Pentru că altfel dispar eu însămi din mine...
În noaptea ce-mi punea cununa celor aproape 25 de ierni, legându-mă în dans de gheaţă cu paşi de foc şi răsuflare nouă. Când la cinci dimineaţa fulgii de zăpadă încă mai cad şi liniştea îmbracă strada în tăcere. Şi dimineaţa mă chinuie şi mă bucură deopotrivă. Dar sunt fericită...
Mi-aş dori să mai scriu despre tine. Deşi atât de străin şi niciodată nu vei cunoaşte că ai trecut pe-aici.
Regretele se adună des în buchete, uneori le implor să mă smulgă definitiv din strânsoarea prezentului. Alteori vreau pur şi simplu să-mi ofere un răgaz. Pentru că altfel dispar eu însămi din mine...
luni, 10 iunie 2013
Iunie
Să priveşti din exterior pe când te afli înăuntru e poate cea mai aspră pedeapsă pe care ţi-o poţi aplica de bunăvoie. Eu m-am închis dinadins, din temeri şi alte bazaconii, plimbându-mă cu neputinţa în buzunar fiindcă n-aş fi îndurat eşecul. Pot găsi acceptare. Mi-e greu să pot concepe însă că o pot găsi şi ceilalţi pentru mine. Bănuiesc că aşa se întâmplă când ai o fire foarte analitică. Devii propriul tău duşman.
Mai apoi când te vei regăsi pe dinafară, ai să înţelegi că eşti capabil să poţi lua ce vrei, deşi acum participi numai din perspectiva de spectator, aflat în aşteptarea unui tren care pare să întârzie într-o veselie.
Şi deşi ţi-ai învăţat cel puţin lecţia aia, o nouă teamă se naşte, acea care te întreabă dacă vei mai avea şansa.
Mai apoi când te vei regăsi pe dinafară, ai să înţelegi că eşti capabil să poţi lua ce vrei, deşi acum participi numai din perspectiva de spectator, aflat în aşteptarea unui tren care pare să întârzie într-o veselie.
Şi deşi ţi-ai învăţat cel puţin lecţia aia, o nouă teamă se naşte, acea care te întreabă dacă vei mai avea şansa.
miercuri, 17 aprilie 2013
Aprilie
Ştii, vedem acelaşi soare. Trăim sub aceeaşi cupolă, suntem departe şi totodată împreună.
Totuşi singurătatea străbate mai adânc, ăsta-i e rostul.
Îmi amintesc atâtea răsărituri. În vara trecută, deasupra lumii cu opt etaje, dedesubtul tuturor, în marea întindere de cearceaf...
Întotdeauna îmi voi aminti cu plăcere patul gol şi răcoarea dimineţii, mirosul nopţii care s-a stins înainte să-i spunem la revedere.
Le-am lăsat acolo.
Poate aprilie ne hrăneşte cu prea mult soare şi prea mulţi copaci înfloriţi. Nu prea mi-a plăcut niciodată.
Altfel, bănuiesc că suntem la fel. Cu poveri mai mari sau mai mici după caz. Dar suntem la fel. Şi mai departe rămân promisiunile, dorul şi victoriile încă nescrise. :) Pe curând.
miercuri, 13 martie 2013
This...
Am evitat să scriu. Pentru că s-au întâmplat multe. Pentru că deşi poate ar fi o cale de a-mi elibera mânia ori tristeţea eu am simţit-o fără de folos. Apoi lucrurile pun şi mai multă presiune pe lucruri. Sunt singură... acasă, în locul unde am încercat pe cât am putut de mult să nu mă întorc. Şi totuşi am fost cumva slabă, am plecat. Mi-e dor de tot ce era al meu. Mi-e dor de prieteni, de locuri, de salteaua pe care dormeam, de stradă, de răsăriturile văzute de la etajul 8. Şi nimic nu-mi alină starea. Fiecare zi e un trofeu pe care viaţa îl câştigă împotriva-mi.
Long ago you saved me from it all, your darkened soul embraced me, gave me such resolve...
luni, 25 februarie 2013
13
Când calea îşi deschide braţele lungi şi reci spre seara cu ploaie... Acolo, în paşii singuri ce-mi ascund povara, au să cadă stropii.
Căci din nimic m-am născut spre a fi nimic şi tot.
marți, 5 februarie 2013
miercuri, 16 ianuarie 2013
Endings
Into the blue light, under the falling snow
There I will be.
Another cloudy shadow,
Pouring upon you my thoughts
As you are my unspoken cry for morphine
The winter was harsh, and never brought us together...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)