Ecou

Pentru o fracţiune de secundă chiar pot. Îmi imaginez cum aş pleca. Departe de aici spre a mă ascunde în tăcere acolo unde nimeni nu mă cunoaşte.
Pentru că uneori nimic nu mai pare îndeajuns iar singurătatea devine liniştitoare. Iar pentru asta e nevoie să părăseşti tot ce-ai îndrăgit vreodată.
E poate singura clipă sinceră din mine. Sau poate instinctele vor să răzbată dincolo de învelişul protector, alungându-mă. Căci câteodată e nevoie să fugi cu viteză nebănuită ca să poţi lua o gură de aer. Şi indiferent cum s-ar schimba ziua de mâine, toate le simt în zadar.
Dar acum... în dimineaţa asta de martie pare simplu. E doar un mare pas. Până la dezamăgire, până la regrete, până la a transforma prezentul în amintire.