Tu. Desprins dintr-o poveste pe care am trăit-o mereu pe repeat dar niciodată până la capăt...tu ai fost deseori "acasă".
Tu. Amintire scurtă, cu flori de gheaţă topite pe buze de foc, tu eşti regret în depărtarea definitivă ce s-a aşternut între noi. Şi eşti frumos din tot frumosul pe care l-am întâlnit. Pentru tine, am cea mai caldă urare de bine.
Ţie, prezent în care strâng la piept iluzii fără să mă sufoc, îţi fac loc aici . Necunoscut încă. Şi liber să devii străin ori apropiat.
Iar tu...cel care-ai fost anotimpul cel mai lung din mine, ţie nu-ţi mai pot lăsa nimic.
Început.
hey silvia, ce mai faci? remember me?
RăspundețiȘtergereyou're still a good writer with beautifull stories to tell...
Hey! Cum sa nu :P. Chiar saptamana trecuta te-am cautat dar am vazut ca ai blogul inchis. Si mai mereu ma gandeam oare ce mai faci :P.
ȘtergereEi... asa si-asa, nu prea am mai scris. Au intervenit schimbari mari in viata mea.
Dar sper sa ne-auzim cu povestile astea noi!
Hugs! Sper ca esti bine :).
:)
RăspundețiȘtergere