Aerul ăsta pătrunde prin vechi cotloane ale minţii, pulsând cu miros de mai amintiri pe care nu le vor îngropa nici cele mai harnice lopeţi. Îl nasc nopţile târzii şi uneori dimineţile trufaşe îl îmbracă în neştire. Totuşi ar trebui să le mulţumesc pentru dorinţele care-au amorţit şi-ar trebui să le înjur pentru cuvintele care au întârziat să se nască.
Zilele calde în care aşteptam prin camera săracă să se facă trei. Amiezile în care am sălăşluit cu străinii pe acelaşi coridor. Tot ce-a urmat după, în gloria mică a poveştilor pe care le-am tot spus. Din toate, un lucru e mai puternic ca orice simţire, n-am să uit niciodată...
nu se uita!
RăspundețiȘtergere