sâmbătă, 30 iunie 2012

Văpăi

Reuşesc să-mi deznod legăturile doar prin prisma gândului că dincolo de uşa care ascunde sufletele astea însetate de alcool şi idei perverse, e locul în care te dezbrac de ochii străini pentru a te aduce să trăieşti în realilatea-mi.
O curte largă în umbra clădirilor vechi ce-i stau de jur împrejur, apare de cealaltă parte a porţii de fier. O poartă atât de înaltă căci n-am putea-o dărâma decât cu-o cheie.

Acolo stau visele îmbătate în absinth. Cu ochii verzi ce păzesc scările şi tencuiala rece de care îmi sprijin trupul.
Nopţile astea se răsfrâng asupra mea cu forţa nevăzută a unei văduve furioase şi cern peste clipele mele îmbrăţişări de nenoroc. Dar te vor aduce cărările pe urmele încă nenăscute...

joi, 28 iunie 2012

Din dragoste

Când eram adolescentă, dincolo de multe alte lucruri prin care mă deosebeam de restul mulţimii fericite, era o chestie aparte care mi-a zvârcolit existenţa dinainte să ştiu cât e de importantă. Şi am să vă povestesc îndată. Zâmbesc aşa, oarecum strâmb căci în ciuda timpului care a trecut, mă regăsesc la fel de convinsă că eu am mai mult raţionament :)). Iar problema nu şi-a pierdut deloc actualitatea, mai ales când capătă conotaţii din ce în ce mai serioase odată cu vârsta. Da, are dreptate Nice când spune că îmi exprim opiniile ferm.


După ce mi-am făcut buletin, gaşca de la bloc (vreo 8 la număr), s-a găsit să-şi înceapă primele idile pe timp de vară. Cum eram cea mai urâţică făptură, cu idei mai grave decât în ziua de azi, oarece timidă dar critică cât e Dunărea de lungă şi fără nici un chef de conversaţie cu şleahta de needucaţi, mi-am ridicat fruntea lată acoperită de breton (din ăla mult, de mi-l tundea mama, de departe cea mai mare bătaie de joc a celor 14 ani ai mei :))) ), şi am zis că fie ce-o fi eu n-am să am de-a face nici cu dracu până n-o să apară vreun mândru mai citit. Drept e că atunci când a apărut, ăia de erau mai proşti ca un cartof, au început să se simtă cocoşi. În fine, una peste alta, fetele au început să-şi găsească câte un imbecil cu care şi-au petrecut câteva luni, asa cum fac copii la vârsta aceea.

Mi-aduc aminte că prietena mea cea mai bună a făcut la fel. Am simţit pentru prima oară că îmi este luat ceva. Nici nu pot să-mi închipui cât de chinuitor poate fi sentimentul de gelozie dacă pentru mine a însemnat atât de mult experienţa aia. Iar acest lucru a fost numai un strop din posesivitatea de care aveam să iau cunoştinţă mai târziu.Laolaltă cu egoismul şi incapacitatea de a împărţi cu ceilalţi. Puteţi sta fără grijă, le-am rezolvat într-un final pe toate, dar ei n-au învăţat mai nimic din spusele mele.
Sunt şi autodidactă, o daaa :)).
De pildă de aici am învăţat eu că o relaţie nu te bate în cuie, căci dacă o face poţi să-ţi iei adio şi oricât mi-ai turna trăncăneala aia ieftină despre iubire veşnică, am să te privesc cu respectul pe care i-l acord unei cârpe de şters praful. Mă bucur că eşti moale şi ştergi bine pe jos, dar eu te pun în coşul cu rufe murdare atunci când meg cu prietenii la bere. Şi cu toate astea unora pare să le fie încă imposibil de înţeles că în viaţă cu cât te rezumi la o singură pereche de pantofi, cu atât o să-ţi fie mai greu să păşeşti mulţumit. Aşadar, rămasă pe lângă gard, am început să-mi dau seama că nu mă pot complace aşa cum o făceau ceilalţi. Că lupt cu hormonii unei adunături pe care-o pârjoleşte dorinţa între picioare şi e inutil să visez că oamenii vor înţelege vreodată mai mult decât sunt capabili. Totuşi, indiferent de deciziile grupului, aveam să ies mereu din rândurile lor ca să spun ce cred. Activitatea care nu mi-a smuls prea multe simpatii, dar sunt persoană practică şi pe undeva am început să am dureri în cot. Mi-a prins bine.

N-am priceput mai târziu de ce unele femei, în căutarea masculului potrivit, se împiedică de reguli şi cutume nescrise ale relaţiei din societatea actuală, descendentă de sânge albastru din lumea evului mediu, când era normal să gravitezi doar în jurul lu măta şi tactu şi a eventualului specimen cu care începeai să torni o duzină de plozi. Continuând să perpetueze o lume în care cel mai important lucru e să ai cui să-ţi deschizi picioarele. Şi cam asta a coincis cu momentul în care mi-am zis că niciodată Silvia nu va fi femeia cuiva :)). Şi am reuşit până acum câţiva ani. În momentul de faţă am o relaţie pe care o percep în mod cu totul diferit faţă de cum o vedeam înainte.

Înţeleg că nimeni nu aparţine nimănui, că suntem animale, că viaţa nu se încheie odată cu căsătoria, că dragostea e ca lipiciul, pe ploaie şi soare, la un moment dat tot se deteriozează. Că nu vom fii cu toţii la fel de tineri peste 20 de ani, că minţile majorităţii vor face riduri înainte să împlinească frumoasa vârstă de 30 de ani şi că poţi foarte bine să trăieşti cu cât mai puţine responsabilităţi! Că fericirea e puţină şi nu trebuie confundată cu "normalitatea". Aşa că vă doresc să gândiţi pe jumătatea cât o fac eu. :)))

marți, 26 iunie 2012

Lover



Sunt donator de vicii

Şi luceşte din nou târându-mă spre foaie cum aduc notele compozitorul mai aproape de portativ. În doze scurte scriu despre "dragoste" căci neputinţa mea inundă scenele în care romanul nu izbuteşte să se-arate, iar drumurile pe paginile sale rămân fidele robotului căruia îmi cedez sufletul cu sârguinţă. M-aş lăsa ţie dacă n-ar fi între noi mulţimea. Aş putea... continuând cu glas înnecat tăcerea.
Şi dulci par ororile nopţii, departe de cameră, cufundată în braţele tale.
Şi ne va îmbăta iar şi iar aroma de absinth.
Iar de mâine cu paşi lacomi am să străbat lumea de sub ceruri, căci mi-au spus că eşti uneori şi vânt şi ploaie...

luni, 25 iunie 2012

Refren

Uneori e ca şi cum ai fi aici, pândindu-mă din umbra mută. Ascultându-mi bătăile inimii, ţintind spre mintea mea atât de des încercată de amintirea gustului buzelor tale. Şi dacă e să fie adevărat, te rog rosteşte, ca glasul tău să mă învăluie în negura ce alungă zorii...


Frumoasă visare se naşte şi se năruie pe seama dorinţelor mele, ascunzându-şi capul prin şuviţele tale cu care bântui aşternutul la sfârşitul nopţilor mult prea calde. Şi privesc îndelungat tavanul, aşteptând să mă trezească primele raze de lumină, venite de acolo de unde soarele s-a întors cu faţa către lume. Şi vine să mă arunce în braţele unei zile noi cu toate gândurile spre mult aşteptata clipă de fericire care întârzie să mai apară.
Am nevoie doar de-un strop din tine ca să pictez în culori ameţitoare orele unei simple zile. Şi mă găsesc zâmbind căci dincolo de naivitatea pe care mi-o permit, e totuşi o întindere de intuiţie.
Pe masă am cu mine mereu o carte, cu pagini ce mă înfioară, cafeaua şi un fruct oprit. I-aş străpunge învelişul dar noi suntem marcaţi de nenorocirea unor sorţi care nu ne-au adus împreună decât pentru câteva minute. Şi devenim pe zi ce trece mai străini.
Somn bun.

vineri, 15 iunie 2012

Alb

Astea două lumi atât de diferite, a căror singură regăsire se petrece în frângeri violente de trupuri, cu farmecele lor şi rugile de pe urmă,ne-au adus împreună. Şi jocul a început uşor. Se pare că aroma fricii e mai puternică decât orice esenţă.


Uneori când timpul mă uită în celulă, îmi storc urechile cu palmele încercând să-ţi înlătur vocea. Iar sunetele trec prin mine ca nişte şoapte ce ard, revoltându-mi măruntaiele. Şi tot ce vreau e să fie aievea dacă noaptea cade şi umbrele pot zbura neîngrădite. Îmi ascund privirea de lumina puternică ce răzbate din amintiri pentru că întunericul mi-e de azi călăuză. Şi poate că mai ştii cum bate creierul unui om atunci când îi năpădeşti simţurile...

marți, 12 iunie 2012

duminică, 10 iunie 2012

Ore



Pe când oraşul pare să doarmă, pe dedesubt sufletele noaste de felină se strecoară flămânde departe de case. În salturi abia atingând caldarâmul inundat, jucându-ne de-a ploaia. Suntem peste tot, în visele lor şi-n clipele din pahare. Îmi pun rochia roşie mulată şi las părul să-mi cadă în bucle lejere.
Îmi amintesc prima noastră strângere. Atât de violentă asupra eului meu dezamăgit de rutina din cotidian. Cred că te-am aşteptat dinainte să fi ştiut că exişti.
E ca şi cum m-aş înfrupta dintr-o clipă minunată fără ameninţarea că se va termina vreodată.
Vântul adie uşor pe măsură ce norii se lasă învinşi. Buze roşii, tocuri înalte. Paşii mei hotărâţi. Câteva maşini mai rătăcesc pe stradă, taxiurile aşteaptă în coloană la capătul bulevardului. Cerul s-a îmbrăcat în straie purpurii. Iar tu eşti acolo şi braţele tale mă cuprind. Ca într-acea noapte. Doar că acum dansăm pe-acelaşi ritm, cu mişcări rapide şi fatale. Am puteam fi singuri de pe lume. Simt gustul buzelor tale. Dulce, cam cât o eternitate... Începe noaptea.

3


O viaţă plină de petreceri.

Mda... zău c-aş putea depune efortul. A fost un weekend plăcut.


vineri, 8 iunie 2012

Liber la vis!


Am un prieten bun cu care se întâmplă să şi locuiesc şi cu care îmi las adesea mintea să zboare printre vise comune. Şi de-aici mi-a venit ideea să vă întreb următoarea chestiune. Dacă aţi poseda o cantitate suficientă de bani încât să puteţi locui oriunde, cum ar arăta casa voastră dragă? Cum s-ar deschide calea către micul colţ de paradis pe care-l veneraţi ori de câte ori dimineaţa cuprinde ferestrele?
Nu cunosc locul în care este făcută fotografia de mai jos, dar cu siguranţă aşa arată unul dintre cele în care mi-aş dori să trăiesc verile călduroase. Să fugim din oraş!


joi, 7 iunie 2012

Iunie


A venit vara, îmi curg cuvintele printre gânduri. Ştii... acum zilele se întind cât mai mult muşcând din nopţi, nopţi care la rândul lor se vor mai calde şi printre copaci adie aromă de iunie proaspăt.
Paşii noştri se plimbă întortocheaţi peste dalele de piatră, peste asfaltul crăpat pe ici colo, mânaţi de poftă. Entuziasmul ne călăuzeşte clipele, uneori tremurând de emoţie.
Când privesc cerul ce se deschide întunecat deasupra mea, îmi simt trupul mai relaxat ca niciodată. Există ore în noapte când spiritul e liber să trăiască nestingherit de fantasmele realităţii şi mai sunt acele ore când se poate să-ţi curgă durere pe sub piele. Dar acelea au trecut şi le fac loc doar celor bune, cu speranţa că într-o zi se vor rezolva cumva toate problemele.
Ţie îţi mulţumesc că visezi alături de mine, îmi eşti prieten bun. Uneori mai e nevoie de companie.

Ştiu bine că lucrurile bune nu vin întotdeauna celor care aşteaptă, dar vin mai mult ca sigur celor care câtăresc de două ori înainte să aleagă. Dar m-am aventurat puţin când nu mai speram să fie, şi totuşi a fost. Iar gustul... câtă măreţie.
Am sărit de multe ori peste cuvinte, din motive diferite. Am înţeles că în existenţa asta a mea, una dintre cele mai importante lecţii e detaşarea.
N-am ştiut niciodată să mă detaşez de probleme, de oameni, de sentimente. Mereu m-am găsit într-un vârtej chinuitor pe care l-am alimentat cu sau fără ştire. Înclin să cred că am ştiut mereu ce fac, chiar şi-atunci când am luat decizii ce mi-au îngreunat siuaţia. Eu întotdeauna sunt conştientă de fiecare dintre efectele alegerilor mele, conştiinţa mea e trează în faţa regulilor şi a cutumelor. Dar moralitatea-mi a devenit îndoielnică. Nu ştiu cum să spun, dar pare dulce starea asta. Nu simt că mă înclin în faţa lor mai mult decât e nevoie. Dacă aş putea să-mi trăiesc viaţa renegându-le complet, aş face-o. N-am purtat niciodată rochii la timpul potrivit, n-am sărutat când alţii se luptau cu aşternuturile şi n-am căutat când mulţi deja găsiseră.
Poate... poate cu toţii suntem mai mulţumiţi de sine decât credem. Sau amorul propriu urzeşte taine în adâncuri,  provocându-ne. Dar eu îmi ştiu lipsurile.
Parada a început de mult timp. Voi lua startul când voi trece linia de sosire.

Citeam acum câteva zile o mică scriere în care m-am regăsit prin prisma lipsei de arme ca factor definitoriu, dar şi prin altele. M-a făcut să zâmbesc. Nu ne vom bucura mulţi de ea, dar celor care se vor înscrie pe scurta listă, le doresc victorie plăcută.

Probabil că nu voi purta pe cap un abajur, nu voi dansa step şi nici nu voi atrage atenţia asupra mea în nici un fel. Eu voi fi spectatorul care priveşte totul admirativ din fundal. S-ar putea nici să nu mă observi la început în timp ce urmăresc tăcut şi calm toate personalităţile ostentative, agresive, fermecătoare, îndrăzneţe şi sclipitoare din jurul meu. Toţi cei din grup vor părea să fie mult mai bine echipaţi decît mine pentru cursă. Orice cursă. Mulţi dintre ei merg la cacealma, unora le e frică, dar toţi sunt bine lustruiţi şi puşi la punct, iar eu... eu nu par a avea nici o şansă în faţa lor. Şi totuşi, voi învinge.