Nowhere

there is nothing better than a rainy summer day
and I'm still waiting

Un

Mai multe cursoare s-au înghesuit de-a lungul paginii în gând,
cu nenumăratele încercări de a mai așterne un rând sau două.
Pare că timpul nu mi-e prieten dar nici dușman. Cotidianul m-a învins.
Să faci bine să-ți lași un loc mare sub soare, pitit la umbră, căci peisajele mari sunt imensități în deșert. Arșița asta de pe urmă mai poate naște lujeri din târziu?

Agave

“You get a strange feeling when you’re about to leave a place. Like you’ll not only miss the people you love but you’ll miss the person you are now at this time and this place, because you’ll never be this way ever again.” —Azar Nafisi, Reading Lolita in Tehran

I wish that this was mine

M-am simțit ca un copil. Parcă luat la o plimbare pe locul din dreapta,
acolo unde lipsit de puteri așteaptă o noua cotitură. Sau asta e o sală de
cinema și privesc o distribuție cu care încă nu m-am obișnuit.
Aș vrea să-ți spun că eu știu mai mult. Ceva mai bine decât restul.
Și totuși tac în așteptarea vocii mele.

De-ale lui '14

Am pornit pe deasupra visului pentru că dedesubt era ocupat. Şi m-am plimbat între graniţele sale cu umbrela pe umăr, adăpostindu-mă de roiul de fulgi de nea. I-am spus că vreau să fiu fericită în iarna mea. Dar el mi-a râs în nas. I-am strigat că-i voi rupe graniţele şi voi evada! Poate în Nevada, a replicat deloc intrigat, poţi să încerci. Ştim amândoi că un vis de lungă durată e o poveste ce se lasă aşteptată.

Marge 1

There was this empty room and then the shadow asked me "where are you now?"
So I raised my glass, half empty as always, and I asked back "what do you care?" I guess my intention was to ask "How did you care?", cause I've never seen some sort of empathy all along that winter.
And I remember it was smooth and simple until at some point it became harsh and restless. And I carried on, all by myself with all my thoughts and I've build these walls, some great fortress beyond reality...
You never used to  ask. It's me on me.

Endings, the endless part

Cred că într-o altă accepţiune ne-am fi salvat reciproc.
Spun că n-am să fiu niciodată fata cu jeansi rupţi căutând soare în asfalt ori negură în straie de întuneric.
Nu voi fi nici privirea pierdută în căldură ori vreo căutătoare de absolut.
Dar visez să cobor până în adâncul fiinţei mele. Acolo unde aştept să  mă prind de mână. În noaptea de iarnă care răzbate din alte nopţi mai reci, cu dor şi dor, de cei care-mi sunt dragi. Spre a păstra visarea.

Şi-a fost toamnă când rând pe rând am fost tot...