Decembrie prematur

Azi nu mai există nici un refugiu.
Cred că aş încerca orice să s-o fac dispărută pe asta. E o senzaţie a cărei cea mai bună cunoştinţă trebuie să fiu eu. Ca şi cum te-ai încuia pe dinăuntru, nu există nici o cale de ieşire în afara propriei tale strădanii. Dar toate ferestrele sunt ascunse în zidărie şi căile de ieşire rămân blocate. Soluţiile au amorţit în vreme ce restul palpită din ce în ce mai alert fugărindu-ţi creierii ceas de ceas. Şi vrei să fugi, la fel ca alte dăţi pentru că  restul schimbărilor cer să arunci din spate greutatea copleşitoare cu care te împovărează doza de comoditate, temerile şi restul.
Apoi fuga asta nu e decât o ameţeală în care dai din colţ în colţ. Mi-aş spune să nu mă mai zbat dacă nepăsarea s-ar încumeta să mă inunde pentru moment.
Şi totuşi la capătul acelui loc în care lumina roşie îmi bate mereu peste trup, poate găsesc păcatul aşteptându-mă să-i dau urmare. E singura idee bună care se naşte în mine.

We'll Be Found

Mi-am imaginat-o. Dimineaţa aproape perfectă, scăldată în soarele de sticlă ...
E decembrie sau poate e doar o oarecare zi de iarnă. A nins abundent peste noapte, îmbrăcând trotuarul în alb, ostenind ramurile copacilor de pe marginea sa, veselind numai brazii străini ce s-au adunat într-un grup ferit. Îmi zâmbesc tăcuţi purtându-mi taina.
Mirosul discret de scorţişoară ne întovărăşeşte până la ieşire. Oraşul nu mai apare pustiit. Degete calde împreunându-se cu ale mele, răzbind prin aerul rece în vreme ce mânuşile se odihnesc în buzunare. Amintirea unei nopţi petrecute sub căderea de zăpadă, sărutul, pielea ta ce mi-a cucerit fiecare centimetru cu aroma ei, tăcerea atât de reconfortantă. Erai dintotdeauna acolo, aşteptând. Iar mie, iarna ce tânjea după încleştarea nepermisă, închipuindu-mi de sute de ori îmbrăţişarea care ne irosea, mi s-a oferit dansul. Şi ai păşit prin anotimpul meu topind primul strat de gheaţă... Bănuiesc că e ceva fascinant în legătură cu tine căci dimineaţa asta creionată în orele la care somnul mă părăseşte, s-a născut atunci, şi-o credeam răpusă.

Nocturne

Nu simt nevoia să spun nimănui. Şi totuşi ai zice "De ce scrii asta?".
Sunt numai eu, sticla de vin, o manechiură proaspătă şi ceva aer tare ce se strecoară prin crapătura geamului. Azi dimineaţă răspândeam iubire prin toţi porii, şi-acum... cumpăr aruncătoare de flăcări la reducere :))) .
Ei bine... nu prea m-ajunge nimic. Nepăsarea poate fi relaxantă dar nu sunt obişnuită cu ea. Şi chiar având în vedere şi asta, tot aş pluti în derivă decât să mă prind în strânsoare.
Cred că raţiunea se mişcă mai bine pe timp rece.

So kiss me now and catch your death...

Nevoia mea de a nu rupe frânturi din tine. Ce rară dorinţă...
Pot şi vreau să fiu o furtună ce năpusteşte în ascunzişul cald al caselor celor care îndrăznesc să se prindă în vârtej. Îmi permit să aterizez pe-acoperişuri noi şi vechi purtându-mi greutatea cu sine. Fie că pic, fie că grinzile ţin, croindu-mi cale spre declin...

Oh şi am nevoie de cădere pe cât de tare îmi doresc urcuşul.

Nu ştiu de ce, dar simt că am datoria să-ţi vreau tot. Căci fiedelitatea, fie ea ştirbă, loialitatea-i cea care ţipă din adânc cerând tot mai mult...

Spirit of life

Fără doar şi poate suntem acea categorie care nu îmbătrâneşte atât de brusc şi dureros precum alţii. Pentru că vieţile noastre sunt oarecum mai simple, nu gravitează atât de puternic în jurul a ceea ce lumea încearcă să facă un cap de listă. N-o să conducem prea curand maşni luxoase ori poate niciodată. Nu vom avea copii cărora să le ducem grija. Şi pe când alţii mai vrednici îşi îmbracă ţinutele rafinate să meargă la birou, noi ne învârtim prin paturi cu aroma de tutun impregnată adânc în piele. Blestemând nopţile ori dimineţile, căutând să dăm zilei un sens. Şi pe măsură ce împărţim aceeaşi cafea visăm la depărtări pe care le-am vrea apropiate. Probabil nu vom ieşi în evidenţă cu nimic sau lumea ne va pica vreodată la picioare. Ne place să credem că vom avea o viaţă frumoasă.

Sunt opusul a multor lucruri pe care le credeam că voi fi odată. Cumva mă bucur de toate părţile mele "bune". Dar mai am nevoie de un strop. Sunt încă liberă când privesc la oamenii ăştia îngropaţi în responsabilităţi. Ştiu atât de bine că nici nu trebuie s-o fac. Că nu e nevoie decât de o minte care să gândească la rece pentru ca sufletului să-i fie mereu cald. Şi voi avea asta, cu oricare preţ va fi nevoie.

Trăieşte cum vrei!