Aici

Pe schele înalte cu gânduri stupide, ne aruncăm în abis. Ca golul să facă întreg din nimic. Cu speranţa că paşii prin întuneric vor păstra lumina din urmă. Eu...m-am oprit în trecut din dorinţa de a nu-l pierde. Iar el aleargă odată cu mine, să-mi zâmbească acolo unde nu mai e.  Uneori cu durere că nu mă poate elibera, alteori cu bucurie la gândul că se poate da bătut. Dar pentru moment mergem în paralel.

Last night is tonight

Fii cu mine pentru totdeauna. Fără limite, fără de moarte.
Vom avea tot timpul din lume. Durerea va pieri, mii de gânduri se vor transforma în alte mii de gânduri. Ne vom găsi calea eră după eră, în timp ce vom rămâne mereu tineri şi fără de griji. Iar visele toate ni se vor împlini. Nu vrei să opreşti timpul în noaptea asta de vară? Cu străzile ei pustii, dinaintea cărora sufletul meu mocneşte, chemând versuri din trecut.

New roads

Mă trezesc la cinci, pe la nouă îmi pun din nou capul pe pernă pentru că sunt extenuată, de-abia am ajuns în Bucureşti. Asta se întâmpla ieri.
Simt acut fiecare clipă în vreme ce am ochii întredeschişi. Şi mă întreb dacă ăsta e începutul vreunei dureri. Pentru că rana din mine n-a sângerat niciodată pentru tine, deşi n-am iubit pe nimeni mai mult ca pe tine. Da, nu mai văd o problemă s-o spun. Totuşi noi doi nu eram buni unul pentru celălalt. Sau asta rămâne de văzut în experienţele viitoare.
Ceea ce vreau să spun este că mi-am amintit o zi dintr-o iarnă îndepărtată, când îngheţam în scara unui bloc aşteptând un prieten să ajungă acasă pentru că aşteptam să-i facem o vizită. Şi toate lucrurile ce-au fost atunci îmi sunau în urechea lipită de aşternut, de parcă le-am fi da voce în acel moment. Bănuiesc că doare eşecul, acum când lucrurile s-au mai aranjat.
Sunt gata să plec mâine, oriunde mi-ar fi mai bine, fără să ştiu exact unde-ar putea fi asta.

Din august

Nu poţi ţine totul laolaltă pentru că fericirea nu există prin prisma unui singur lucru.
Am  încercat să-i fac să înţeleagă treaba asta pe unii dintre oamenii pe care i-am întâlnit. Râvneau serios la chestii idealistice, stupide. Nu e rău să ai un laitmotiv, câtă vreme înţelegi cum te poate face mizerabil ori deopotrivă mulţumit.
Cât despre demonii mei...încă nu ştiu dacă facem baricadă comună. Schimbările continuă, deşi mie îmi pare că încep să mă cufund în rutină. Apoi de ce mi-aş mai dori schimbări? Am fugit de ele timp îndelungat. Nu văd prea mult în viitor, dar există umbre, iar umbrele uneori prind contur. Pe ale mele le vreau cât mai impunătoare.
Mi-a fost greu şi încă mi-e teribil de greu să accept că nu pot pune într-o singură pagină tot ce mă face să zâmbesc. Cartea are file multe şi sper la vreme de răsfoit...
Lucrurile vin pe rând. Un rând haotic, cu mai puţin control decât mi-aş fi dorit să pot avea. Dar sunt aici, vin şi pleacă. Să ne lase amintiri.
Mi-e dor în fiecare zi.