Nu poţi ţine totul laolaltă pentru că fericirea nu există prin prisma unui singur lucru.
Am încercat să-i fac să înţeleagă treaba asta pe unii dintre oamenii pe care i-am întâlnit. Râvneau serios la chestii idealistice, stupide. Nu e rău să ai un laitmotiv, câtă vreme înţelegi cum te poate face mizerabil ori deopotrivă mulţumit.
Cât despre demonii mei...încă nu ştiu dacă facem baricadă comună. Schimbările continuă, deşi mie îmi pare că încep să mă cufund în rutină. Apoi de ce mi-aş mai dori schimbări? Am fugit de ele timp îndelungat. Nu văd prea mult în viitor, dar există umbre, iar umbrele uneori prind contur. Pe ale mele le vreau cât mai impunătoare.
Mi-a fost greu şi încă mi-e teribil de greu să accept că nu pot pune într-o singură pagină tot ce mă face să zâmbesc. Cartea are file multe şi sper la vreme de răsfoit...
Lucrurile vin pe rând. Un rând haotic, cu mai puţin control decât mi-aş fi dorit să pot avea. Dar sunt aici, vin şi pleacă. Să ne lase amintiri.
Mi-e dor în fiecare zi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu