Purple blue

Activităţi ce preced weekendul : mă uit cum plouă...Ei, hai că nu e chiar aşa. Adicăăă e, dar n-am prea multe de făcut deci pot să inventez diferite metode de petrecere a timpului fără costuri mari ori pierderi de energie, pentru moment.
M-am aşezat confortabil pe un scaun în balconul deschis cu ustensila de scris în braţe...off, am mai şi luat-o degeaba, acum că am decis că n-am să mai scriu never ever, şi tot stau şi şterg şi iar tastez...numai de mi-ar veni odată cuvintele potrivite să spun ce am de spus.

Îmi pare că n-are să se mai oprescă niciodată.

Întotdeauna ploaia măruntă te lasă cu impresia că va dura la infinit. Nu mă deranjează deloc dar poate ar fi trebuit să-mi ajungă cât m-au udat astăzi milioanele de picături ce au trecut de umbrelă. Torenţiala în reprize mi-a băgat apă şi-n buzunare! Evident că nu m-am supărat, am aruncat umbrela în geantă şi-am lăsat natura să-şi facă treaba. De câte ori găseşti ocazia potrivită să te laşi plouat, dacă nu într-o zi când încă n-ai făcut duş, părul îţi stă ca şi cum ar fi gata să servească adăpost unei vieţuitoare, iar hainele oricum voiai să le dai la spălat?
Una dintre casele care se află în apropierea blocului în care locuiesc e prevăzută cu mansardă. Uraaaa! Ce oameni norocoşi, mă întreb cine are plăcerea să stea acolo. Vreau şi eu să am un loc numai al meu cu fereastra în tavan! :)) Trebuie să vă fi dorit măcar odată! Pe mine m-a fascinat încă de când eram prin clasele mici. Nu am vrut nici casă-n copac, nici maşinuţe, nici excursii, nimic. Doar o cameră din asta.

O singură dată s-a întâmplat să dorm într-o încăpere de la ultimul etaj, chiar anul acesta prin februarie din câte îmi amintesc, în practica de la facultate. Hostelul din centrul Belgradului era localizat într-o clădire destul de veche, cu scări înguste şi holuri frumos decorate, destul de liniştit şi foarte bine încălzit. Am nimerit nişte zile friguroase şi n-a fost chip nici să ningă. Cerul l-am regăsit prin deschiderea de sticlă, întunecat şi mut.

Nici o mişcare, nici un strop care să se prelingă pe geam, să aducă un tremur dulce pe spate, să pună în palme vise ori să topească gândurile trimiţându-le în depărtări către cei iubiţi. Nici o umbră, nici un zgomot spărgâdu-se în urechi.
Întotdeauna m-am vrut aşa, prinsă în vârtejul trăirilor mele preferate, adulmecând suflarea celui drag în noaptea în care ploaia opreşte ceasurile oferindu-ne un răgaz. Dar eu sunt o visătoare, pierd ore în şir cu ochii fixaţi cine ştie pe unde, ca şi cum aş reuşi să pătrund plafonul, sfâşiind zidurile şi zburând în înalt.

Da...şi toate sunt semne de romantism, zborul păsării prin ploaie. Ştiţi cum e? Frumos şi zgribulit. Ok, n-am spus mai nimic. De multe ori însă tăcerea e mai grăitoare.
Vă doresc un sfârşit de săptămână bun, merci pentru încurajări, scuze pentru ifose şi nervi, cel mai sigur am să vă mai dau o porţie cât de curând. Nu staţi în casă decât dacă aveţi companie, bucuraţi-vă de zilele ploiase, deşi pentru mulţi probabil sunt zile de leneveală.
La mulţi ani lui Dragos FRD , îîîîîncă o dată, n-am compus o poezie :)) dar consider că prezenţa mea pe reţelele de socializare şi blog, e mai bună decât două trei versuri cu rimă încâlcită, nu de-alta dar cel puţin un leu şi un capricorn nu se pot plictisi niciodată în discuţii! :)) Prietenii ştiu de ce :)).
V-am lăsat pe acorduri bune ;).
Sunt două dintre piesele mele preferate închinate ploii.

A voastră?

I need more

Dar e greşit, că doar n-a mai rămas nimic. Şi-aştept, nu ştiu ce...poate să mă salvezi de mine. Imposibil şi prostesc. Iar nopţile au devenit din nou greu de pătruns în întuneric. De multe ori visez braţe străine, iar din toate, nu e nimeni...
Apoi completez orele nefericite cu tutunul din pachetele de ţigări, e mereu la fel, e mereu aceeaşi lipsă.

Marele D!

Am obosit, am obosit să trăiesc.Nu putem face ceva să ne oprim aici? Nu m-ar deranja dacă ne-am opri aici, dacă noaptea asta ar lua cu ea toate neajunsurile ființei mele. Mi-e teamă că mai mult nu e de găsit, mă tem că asta e tot ce pot da lumii, o sumă de defecte nefolositoare nimănui. Și oricât de sumbră v-ar părea scrierea mea, e perfect adevărată.
Nici nu mai știu ce zi e mâine, ori de ce e musai să mă trezesc dacă vreau să dorm, să dorm până mă trezesc la 80 de ani, să mă privesc în oglindă și să fac infarct. Da, asta ar rezolva o mare parte din probleme.
Spune-mi, nu-i așa că n-am justificare? Nu-i așa că sunt o fată tânără cu potențial, ușor dezaxată și care vrea să ocolească greutățile vieții și fuuuge de colo până colo ca un copil răzgâiat? Îndrăznește să minți frumos căci fie ești de mult trecut de vârsta mea, fie nu cunoști o situație similară. Ori mai rău, ești un optimist.

Nu trebuia să cresc niciodată, n-aș fi cunoscut nici partea cea mai bună a vieții dar m-aș fi scutit de o groază de întâmplări și zile ca astea. Iar intrăm în depresie, iar ne trezim cu lumea în cap, iar se întorc toate cu susul în jos. Nu poate fi asta o stare de fapt? Nu putem trece peste partea cu răsăritul soarelui și razele de speranță, ca să ajungem direct la tortură? Sincer, nu putem? La naiba! Atunci chiar e crud!

În tăcere

M-am mai simţit aşa , cu o aprigă dorinţă de a striga "am nevoie de tineeeeeeeeee!".Dar fără vreo direcţie pentru vocea mea. Şi nu pot decât să sper c-are să treacă.



Sursa foto: www.mymodernmet.com

Eșecul

N-am cuvinte să exprim dezamăgirea pe care o simt. Mai întâi față de naivitatea mea și mai apoi față de restul. M-am grăbit, știu. Dar am impresia acum că am să rămân așa blocată în stadiul în care sunt. Mă sperie...

Ca să vă elucidez misterul am postat într-o comunitate a tinerilor scriitori aspiranți și-am primit niște critici mai dure decât pietrele de munte :)). Critici adevărate nu gulmă ...
Știu că scriu slab,ok...hai să-i spunem prost, foarte prost nu mă deranjează. Te aprob când dorești acolo unde chiar e mare nevoie de muncă, pentru că îmi trebuie părerea ta să văd unde e loc de mult mai bine, dar nu o să accept niciodată tendința de a mă supune curentului actual de care ar trebui să trag cu dinții ca să mă bage cineva în seamă.
Dacă toți scriitorii s-ar fi aliniat într-un singur rând acum n-am mai fi avut nici un sfert din literatura pe care o cunoaștem. Liniștiți-vă nu pretind că pot egala vreun mare talent! Nu știu nici dacă mă opresc aici,nici dacă fac ceva pe mai departe.
Sunt convinsă că n-am dat tot ce pot, vorb-aia ,și asta în funcție de interlocutor :)). Cel mai important e să placă unor oameni, n-o să-i mulțumești pe toți niciodată, eu una nici nu intenționez.
Oricum, rea-rea zi, abia m-a luat somnul pe la trei dimineața. Și mă mai lăudam c-a fost frumoasă...niciodată să nu zici asta până nu mergi la culcare! Bye!

Hello!

Mi-aş fi dorit să fi fost mai mult soare azi. Am avut o vizită neaşteptată. Cel mai bun prieten al meu de acasă a venit intr-o delegaţie la Deva, iar de-acolo a reuşit să ajungă si la mine. Nu poate decât să mă bucure, păcat că am avut aşa puţin timp la dispoziţie.
În rest celorlalţi amici încep să li se rezolve din probleme, parcă n-a fost o zi de luni atât de urâtă. Gândul meu e alături de ei, de worsakeend al cărui blog a fost supendat, şi ca şi cum n-ar fi fost de ajuns, zilele trecute i-au adus un coşmar în plus, de Edith (ştie ea de ce) şi de oricare alţii care întâmpină o perioadă mai grea.

Vă doresc o săptămână bună! :)

Am pierdut

"Love is a blind whore with mental disease and no sense of humor..."

"Accept provocarea amice...în fapt sunt o bestie, iau ce-mi place şi arunc la gunoi oricând încetez să te mai venerez. Sunt pe cale să îţi demonstrez.

Unii ar zice că mă trezesc, eu spun că găsesc plăcerea în cruda ta realitate.

În locul inimii mele e-o bucată de lemn, am pus-o la al tău îndemn.
Mi-am ales greşit materialul căci şi-asta mai arde din când în când.
Dar crede-mă e un lemn special, făcut din toate mizeriile iniţial.

Şi n-am compasiune decât pentru sine, sunt un suflet gol agonizând în speranţa de iubire. Tot aşa e posibil să nu te fi iubit nici pe tine.
Aşa că detestă, urăşte cum se cuvine, e doar o masturbare emoţională pentru mine."