Purple blue

Activităţi ce preced weekendul : mă uit cum plouă...Ei, hai că nu e chiar aşa. Adicăăă e, dar n-am prea multe de făcut deci pot să inventez diferite metode de petrecere a timpului fără costuri mari ori pierderi de energie, pentru moment.
M-am aşezat confortabil pe un scaun în balconul deschis cu ustensila de scris în braţe...off, am mai şi luat-o degeaba, acum că am decis că n-am să mai scriu never ever, şi tot stau şi şterg şi iar tastez...numai de mi-ar veni odată cuvintele potrivite să spun ce am de spus.

Îmi pare că n-are să se mai oprescă niciodată.

Întotdeauna ploaia măruntă te lasă cu impresia că va dura la infinit. Nu mă deranjează deloc dar poate ar fi trebuit să-mi ajungă cât m-au udat astăzi milioanele de picături ce au trecut de umbrelă. Torenţiala în reprize mi-a băgat apă şi-n buzunare! Evident că nu m-am supărat, am aruncat umbrela în geantă şi-am lăsat natura să-şi facă treaba. De câte ori găseşti ocazia potrivită să te laşi plouat, dacă nu într-o zi când încă n-ai făcut duş, părul îţi stă ca şi cum ar fi gata să servească adăpost unei vieţuitoare, iar hainele oricum voiai să le dai la spălat?
Una dintre casele care se află în apropierea blocului în care locuiesc e prevăzută cu mansardă. Uraaaa! Ce oameni norocoşi, mă întreb cine are plăcerea să stea acolo. Vreau şi eu să am un loc numai al meu cu fereastra în tavan! :)) Trebuie să vă fi dorit măcar odată! Pe mine m-a fascinat încă de când eram prin clasele mici. Nu am vrut nici casă-n copac, nici maşinuţe, nici excursii, nimic. Doar o cameră din asta.

O singură dată s-a întâmplat să dorm într-o încăpere de la ultimul etaj, chiar anul acesta prin februarie din câte îmi amintesc, în practica de la facultate. Hostelul din centrul Belgradului era localizat într-o clădire destul de veche, cu scări înguste şi holuri frumos decorate, destul de liniştit şi foarte bine încălzit. Am nimerit nişte zile friguroase şi n-a fost chip nici să ningă. Cerul l-am regăsit prin deschiderea de sticlă, întunecat şi mut.

Nici o mişcare, nici un strop care să se prelingă pe geam, să aducă un tremur dulce pe spate, să pună în palme vise ori să topească gândurile trimiţându-le în depărtări către cei iubiţi. Nici o umbră, nici un zgomot spărgâdu-se în urechi.
Întotdeauna m-am vrut aşa, prinsă în vârtejul trăirilor mele preferate, adulmecând suflarea celui drag în noaptea în care ploaia opreşte ceasurile oferindu-ne un răgaz. Dar eu sunt o visătoare, pierd ore în şir cu ochii fixaţi cine ştie pe unde, ca şi cum aş reuşi să pătrund plafonul, sfâşiind zidurile şi zburând în înalt.

Da...şi toate sunt semne de romantism, zborul păsării prin ploaie. Ştiţi cum e? Frumos şi zgribulit. Ok, n-am spus mai nimic. De multe ori însă tăcerea e mai grăitoare.
Vă doresc un sfârşit de săptămână bun, merci pentru încurajări, scuze pentru ifose şi nervi, cel mai sigur am să vă mai dau o porţie cât de curând. Nu staţi în casă decât dacă aveţi companie, bucuraţi-vă de zilele ploiase, deşi pentru mulţi probabil sunt zile de leneveală.
La mulţi ani lui Dragos FRD , îîîîîncă o dată, n-am compus o poezie :)) dar consider că prezenţa mea pe reţelele de socializare şi blog, e mai bună decât două trei versuri cu rimă încâlcită, nu de-alta dar cel puţin un leu şi un capricorn nu se pot plictisi niciodată în discuţii! :)) Prietenii ştiu de ce :)).
V-am lăsat pe acorduri bune ;).
Sunt două dintre piesele mele preferate închinate ploii.

A voastră?