Chain me down, feed me your medicine

And now I see the things I did
It broke me down ripped my heart
I patch it back and watch it die
Watch it die inside...

Numărătoare

Un străin cunoscut îmi doarme pe pleoape seară de seară, pătrunzându-mi visele cu pași amari. Mă încântă în zorii pustii picând de nicăieri în cupa zilei mele. Și toarnă gânduri...

Ar trebui să fiu neliniștită. De obicei mă descurc greu în situații de stres ridicat și e musai să trec prin toate fazele de impact ca să găsesc o soluție. De altfel am obiceiul neplăcut de a amplifica micile dezastre, ori de a acorda prea multă importanță unor lucruri pe care puțini s-ar osteni să le ia în seamă.
Dar acum sunt atât de pasivă încât mă surprinde și pe mine starea care m-a apucat. Am de făcut mai multe lucruri...stai, nu, nu. Îmi doresc să fac mai multe lucruri și știu că nu se poate să le împac pe toate în așa scurt timp. Nu știu cum să explic, e ca și cum nu m-ar atinge nimic, cu excepția unor simțiri aparte care dau năvală decent. Mă controlez atât de bine, încât cred că decența lor e numai o închipuire. Mi-a intrat în cap ideea că dacă rămân relaxată lucrurile se așează de la sine (după pofta mea). Am și exemple. Numai bine să-mi construiesc o bază nebună solidă. Și cine zice că nebunia nu e de dorit?
Și ca să înțelegeți cum e ceea ce mă încearcă, ei iată! Mă simt presată de timp, dar problemele pe care mi le pun, ard mocnit. Sunt atât de tulburătoare încât mă fac să le trec în revistă de mai multe ori pe zi, dar nu atât de puternice încât să mă domine, pentru a le numi aici.

Dincolo de toate se află ceva mai frumos, probabil stupid, dar vreau și-atunci nu pot decât să sper că se va întâmpla ceva, orice, să mă tragă din încăperea tristeții.

45

Alb-negru

Acasă

Cerul apare la fel de înnorat. Tipic unei zile anoste ale lui octombrie, pe undeva spre sfârșitul lunii când nopțile devin mai lungi iar soarele se înstrăinează prinzându-se leneș pe alte meleaguri. Negociem pentru câteva grade în termometre și pornim afară prin frig. Urăsc când bate vântul. Fiește. Trebuie să fii nebun să-ți placă vârtejul ăla care îți încurcă părul și-ți usucă pielea pătrunzându-ți până și în suflet răscolindu-ți nervii. E rece... dar asta e vremea lui.
Orașul e mic și gol. Împrumut de la cineva internetul, fără voie. Camera e la fel cum o știam, luminoasă și... a mea. A fost cândva a mea. Acum nici că mai are vreo însemnătate. Îmi doream să fie o zi însorită și senină. Să văd până în depărtări...
Am început ziua bine, sau așa cred. Cu sentimentul straniu că gândurile noastre se întâlnesc într-un loc care nu există dar totuși îmi e cunoscut. Mă trezesc mereu de dimineață. Cum ziceam si săptămâna trecută, sunt pe alt fus orar, al mamei. M-am adaptat rapid din pricina drumului către casă, care m-a ostenit, și a puținelor ore de somn de dinaintea plecării.
Îmi mirosea azi a iarnă. Deja visam la vin fiert și auzeam zăpada cum îmi scârțâie sub tălpi.

Mă întrebau oamenii cum e toamna. Toamna mea e purpurie, plină de nostalgie.
Atenție, din ce în ce mai multă atenție, apoi mai puțin control, apoi din ce în ce mai mult. Și toate zac tăcute, negrăite. Nu-i grabă, căci nu mai e timp. Din adâncuri mai zvâcnește, uneori cruda dorință.

Mă cufund în liniștea care mă înconjoară. Câteodată cu plăcerea omului care s-a lepădat de griji măcar pentru câteva secunde, în alte rânduri continuând acel film imaginar. Și tresărind, dimineți vechi și noi m-ajung din urmă.

Roxette - It Must Have Been Love

Depresie de toamnă

Duminică seara a fost groaznică. Trecuseră câteva săptămâni de la primul semn, ştiam că vine...

Oare octombrie e menit să mă trădeze în aşa fel? Nu ştiu de ce...dar îmi pare straniu că ambientul e la fel de ostil ca în primul an când m-am mutat aici. Serios e bizar, mă regăsesc la fel de vulnerabilă. Sunt sensibilă până la ridicol. De peste tot, fix ironie, mi se pare că toată lumea mă loveşte! Ahh scuze, asta pentru că aşa şi este! Exact ce-mi trebuie. Şi dacă nu e asta, atunci e o chestie seacă. Vorbim, suntem împreună dar nu ne influenţăm cu nimic, nu-mi transmiţi nici cald, nici rece. Blocaj. Cel puţin nu mă ataci şi îşi mulţumesc, dar în ultimele zile nu pot număra nici pe degetele unei mâni oamenii care sunt blânzi cu mine.
Am vrut, încă vreau să mă împing în direcţii pe care le cataloghez greşite. Orice, doar să nu mai simt asta. Păcat că nu putem trimite raţiunea în vacanţă. Mă gândesc că poate e doar o pasă foarte proastă şi-o să treacă, deşi instinctele îmi şoptesc altceva. Şi-mi vine să mă revolt.

Am înţeles că uneori devenind mizerabili ne apărăm de un altfel gen de durere. Nu e un târg avantajos, dar tentaţiile cresc de pe o zi pe alta.
Îmi spunea cineva că uneori înghiţindu-ţi răsuflarea în silă faci un pas către orice formă de "salvare". Depravare?

Şi ne-am despărţit din nou, Silvia cea care zâmbeşte şi spune prostii a plecat, probabil visează undeva într-o noapte caldă de august. În locul ei aşteaptă o alta cu mâinile îmbrăcate cu mânuşi, labilă, blocată într-un labirint vechi, chinuită. Mă aflu din nou în punctul în care nimic nu mai e de ajuns. Şi mă lupt să nu pierd, căci dacă e vreun lucru pe care încerc să-l combat, acela este tristeţea.
Da, sunt depresivă, şi acum e sezonul potrivit să sufăr de manifestări agresive.

Music...

Save me...

Pentru voi

Să vă fie noaptea bună, oriunde v-aţi afla. Ahh şi de dormiţi şi de nu :P .

:)

Leapşa. Ghid de cucerit :))

Parcă suntem la completat oracole :)). Leapşa se duce la cine o vrea!

1. Activitatea de rutină: plânsul de milă.

2. Hobby: nemulţumirea generală.

3. Semne distinctive: nu uit niciodată ce n-am avut, renunţ greu, nu sunt indiferentă decât în cazuri excepţionale.

4. Cum te seduce: cu grijă :)). Mă “autoseduc”, crezi că am stofa de stalker? :))

5. Ce aştepţi de la el/ea : să-mi fixeze axa, mă dezechilibrez uşor.

6. Care sunt cele mai mari calităţi ale lui/ei: răbdarea (pleosc! În zilele noastre nu mai merge), iniţiativa, simţul umorului, respectarea libertăţilor fiecăruia dintre noi :)) nah! C-am zis-o.

7. Care sunt cele mai mari calităţi ale tale: simţul umorului (da da da), capacitatea de a te ierta şi când nu meriţi :)), voiam să zic loialitatea, da s-au ridicat deja nişte pietre în aer :))

8. Defecte lor: avariţie, minciună, leneveală.

9. Defectele tale: egoism, blocaj, nesiguranţă.

10. Cum te ucid: fă-mă curioasă, nu-mi da ceea ce vreau.

11. Cum te răzbuni: pe mine, cel mai des :))

12. Cum te-ar descrie prietenul/ prietena ta cel/cea mai bun(ă): amuzantă, petrecăreaţă, sinceră, sensibilă, uşor ironică.

13. Cum te-ar descrie prietenul/ prietena ta cel/cea mai bun(ă) după o ceartă: probabil ar spune că am tendinţa de a-mi impune altora voinţa.

14. Cum te surpinde cineva: nu-mi plac surprizele, eu am nevoie să planific, uraaaa! Asta da pasiune. Ba se poate da’mai greu.

15. Meseria ideală: avocatul diavolului :)). Ar pierde procesul şi lumea ar fi mai bună. Ba nu, ar caştiga procesul şi lumea ar fi mai bună. Nu ştiu, aştept să mai cresc (hahahaha).

16. Ce întrebi cel mai des un/o potenţial(ă) partener(ă): vârsta, ca să aflu subtil zodia, lame poate vi se pare vouă :))

17. De obicei abordezi sau aştepţi ca el/ea să facă prima mişcare: aaaa să zicem că eu, dar numai când ştiu că am şanse, în rest nutresc pasiuni în secret =)).

18. Ultima oară când cineva s-a arătat interesat de tine: 1 octombrie anul curent =)), după evenimentele de azi nu vreau să ziceţi că mă pripesc :)))

19. Cum e mai bine, single sau nu: şi una şi-alta depinde de etapa în care te găseşti.

20. Cum reacţionezi în preajma persoanelor insistente: prima oară sunt directă, apoi le ignor.

21. Câte relaţii ai avut până acum: una, nu s-a mai găsit nimeni să mă suporte :))

22. Bărbaţii/femeile pe care îi/le refuzi spun despre tine că eşti: rece, inabordabilă, sobră sâc!

23. Cadoul ideal: carţi şi flori

24. Ai o fire romantică: da.

25.Pune-mi o întrebare! (întrebarea se adresează persoanei de la care ai preluat leapşa):

Cake or death?

Pe la trei

Şi totuşi cum se ridică învinşii când se ridică?

Adică...se mai pot ridica? Fireşte, dar nu toţi, majoritatea nu sunt în stare.

Deci treci peste sine. Pui visele în cutie şi înveţi ce-i pragmatismul, îţi reprimi sentimentele care te fac vulnerabil şi dai un restart, iei nişte decizii mai mici sau mai mari şi cârcoteşti numai ca să n-o facă altcineva pe seama ta. Porcării, eşti la fel, dar înveţi cu sârguinţă cum să te calci în picioare. Ahh mă refeream la asta într-o postare, ca la un fel de salvare? M-am răzgândit! La mine minunile nu ţin nici măcar trei zile. Sau oricum, salvarea aia nu e pentru mine.
Ai renunţat la tot, ia-ţi la revedere de la ceea ce ai fi putut fi. Mii de oameni o fac în fiecare zi. Cine ştie, e posibil ca unii dintre aceşti nefericiţi să-şi găsească altundeva fericirea.

Dă-i înainte fără pic de certitudine până în momentul când vei înţelege că nu se va întâmpla nimic. În locul ăla gol, căci altfel nu-l vei vedea, zac 40 de ani de tumult, aşteptări, nopţi lungi cu ore albe, poate nişte încercări.

Am pe lângă altele şi un caracter obsesiv? :))

Săracii mei părinţi, mai bine rămâneam încurcată la maternitate. A, nu v-am spus asta aşa-i? Ei da, n-au avut norocul.

Speranţa şi moartea sunt teribil de asemănătoare. Ambele te lasă să te bucuri de viaţă şi de chinurile sale. Există însă o clipă când lipsa celei dintâi devine un lucru iminent. Şi cam la fel vei păţi şi în cazul celei de-a doua, când cu prezenţă grăbită îi va ordona timpului să nu mai aibă răbdare.

Niciodată m-am strâns în piept atât de multe. Astă seară încă un şut în dos m-a făcut să râd frenetic.

Există oameni care înţeleg că trebuie să piardă, există oameni care vor pierde oricum. În final călătoria asta puţini o câştigă.

Somn uşor, uşor, uşor...

I`m strong. Caution, sometimes I joke.

Uuuu nice!

And our love is pastured such a mournful sound
Tonight I'm gonna bury that horse in the ground
So I like to keep my issues strong
But it's always darkest before the dawn

I am done with my graceless heart
So tonight I'm gonna cut it out and then restart

And I'm damned if I do and I'm damned if I don't
So here's to drinks in the dark at the end of my road
And I'm ready to suffer and I'm ready to hope
It's a shot in the dark and right at my throat

Yes, I can blog this!

I dare to turn back time
Just for a few hours in my mind
Tonight it`s you all the way...

Ale lui octombrie

Asta e tot ce-a mai rămas din mine...
STOP! Pe bune. Joci de prea mult timp pe aceleaşi acorduri.

Încerc să-mi opresc gândurile, altfel nu mă aşteaptă decât o mare de deznădejde. Nimic nou. Dar asta nu înseamnă că o pot ţine aşa la nesfârşit. Şi nu e o provocare, ştiu că viaţa se poate dovedi mult mai încăpăţânată decât mine. În fapt e numai o expresie... De cele mai multe ori nu e vorba de soartă potrivinică, consideri că ai o viaţă proastă pentru că aşa ţi-o faci. Oricare segment în care ţi se pare că eşti un nenorocit căruia toate îi ies pe dos, se întâmplă pentru că ţi-o faci singur. Cele mai grele lupte se dau cu tine, cine recunoaşte poate are şansa să schimbe ceva, cine o neagă n-are decât să caute şi să caute...n-o să găsească vinovaţi căci uită să se privească în oglindă.
Şi cum facem? Negativişti, la atac!
Suntem în stare să ne asumăm ceea ce suntem, fără să plângem pe întuneric? Moi, je ne peux pas.
De ce e mai uşor să te ascunzi în adâncul minţii decât să recunoşti că tu eşti cea mai mare problemă a ta? Stai calm, şi eu sunt tot propria mea victimă :)), nu-ţi fac procese de conştiinţă. Mai întâi mi le aplic mie. La naiba cu introvertiţii, eu nici nu ştiu cu cine fac front comun.

Să ne lămurim, n-am căzut în extrema pozitiviştilor, cred că mai degrabă m-ar întrista. Şi nici nu reiau vechiul exerciţiu în totalitate, deşi admit că ar fi o formă de terapie, pentru că n-am încredere în mine.


Ce voiam să-ţi spun?
Uneori când privesc în jur, când privesc departe la cei pe care-i cunosc (mai mult sau mai puţin), am sentimentul straniu că e ceva în neregulă cu mine. Da, ştiu e tot o chestie oarecum banală. Numai că aş îndrăzni să zic că e ceva mai mult aici.
De ce sunt problemele mele mai rele?
Sunt mai rele pentru că povara fiecăruia dintre noi e menită să ne suscite acele puncte slabe, acolo unde lovitura să se simtă mai acută decât i s-ar putea părea vecinului?
E o chestie personalizată, a dracu' de eficientă în ceea ce mă priveşte. Eu am divergenţe cu mândria proprie, eu care am crescut crezând că n-o să am urmă de orgoliu. Am înţeles cu totul greşit treaba asta. De obicei asa păţeşti când priveşti numai dintr-un anume punct de vedere o situaţie.

Era o vorbă cum că dacă ţi-ai pune problemele la grămadă cu ale altora, ai termina prin a ţi le lua înapoi tot pe-ale tale. Încă nu înţeleg dacă chestia asta ţine de fatalitate, incapacitatea de a trece de obstacole sau proasta obişnuinţă, teama de nou, bla, bla. E stupid cum tragem tot spre propriile slăbiciuni.
Ohh, să faci un dialog cu tine, e cel mai înfricoşător lucru, te obligă să fii sincer până în măduva oaselor. Sau nemaipomenit de subiectiv şi uite-aşa ajungi de unde ai plecat.

EU ÎI ADMIR PE CEI CARE POT TRECE PESTE SINE. O spun în sensul bun al cuvântului, am concluzionat mai de mult... Poate am o moralitate îndoielnică şi risc să trec drept un om al compromisului, pentru unii poate prinde accente ipocrite declaraţia asta, dar ceea ce vreau să spun cu adevărat este că dacă te salvează de la dezastru, fie! Îndură un pic ca să simţi transformarea. Cât de rău poate să fie să nu mai fii un pămpălău în preajma fetei pe care o placi, cât de greu e să te abţii de la crize de gelozie când îţi iese iubitul în oraş, cât de greu e să accepţi un job care deşi consideri că nu-ţi face onoare, îţi oferă o cale de început? Ar trebui să ştiu, că tocmai am refuzat unul. Am făcut-o pentru că am posibilitatea de a avea ceva mai bine, dar departe de aici. E un domino...

Azi am ţinut să îmi revin. Din ce în ce mai des, în ultima vreme îmi spun că lumea mea va găsi o modalitate de a reuşi. Eu voi găsi o cale de a începe. Zău că trebuie, ar fi teribil de crud să fie altfel.

Există momente când cinevă mă trage de mână şi strigă că-mi va fi ok. Deşi s-ar putea să reprim orice trăire care-aduce a speranţă, azi grija cuiva faţă de mine mă face să zâmbesc. Fie şi numai pentru câteva secunde. Nu cred c-am mulţumit îndeajuns pentru oamenii buni pe care i-am întâlnit în oraşul ăsta. Sunt cei care stau acum lângă mine, când am foarte mare nevoie de ei, cu toate că nu le cer ajutorul, nu le torn în urechi sentimentele mele şi habar n-au că mă gândesc la ei. Spune-mi că sunt naivă, mai rău decât să te minţi pe sine, nu există. Am trecut şi prin asta.

Deseori mă zbat între teamă şi visare.

Azi mă gândeam la toate lucrurile pe care le am. Nu sunt cine ştie ce, dar sunt cele pe care le-am vrut, cele despre care credeam că nu le voi avea niciodată.
A fost o vreme în care părea aproape imposibil să le dobândesc. Şi azi m-am întrebat pentru prima dată dacă e posibil? De fapt, cred că am primit primul fior, de nedescris.

Până cândva, mi-e încă doar în vis.

E octombrie cu mult soare. Mi l-am dorit.

Space Bound

Sometimes I miss it, that`s all.