Numărătoare

Un străin cunoscut îmi doarme pe pleoape seară de seară, pătrunzându-mi visele cu pași amari. Mă încântă în zorii pustii picând de nicăieri în cupa zilei mele. Și toarnă gânduri...

Ar trebui să fiu neliniștită. De obicei mă descurc greu în situații de stres ridicat și e musai să trec prin toate fazele de impact ca să găsesc o soluție. De altfel am obiceiul neplăcut de a amplifica micile dezastre, ori de a acorda prea multă importanță unor lucruri pe care puțini s-ar osteni să le ia în seamă.
Dar acum sunt atât de pasivă încât mă surprinde și pe mine starea care m-a apucat. Am de făcut mai multe lucruri...stai, nu, nu. Îmi doresc să fac mai multe lucruri și știu că nu se poate să le împac pe toate în așa scurt timp. Nu știu cum să explic, e ca și cum nu m-ar atinge nimic, cu excepția unor simțiri aparte care dau năvală decent. Mă controlez atât de bine, încât cred că decența lor e numai o închipuire. Mi-a intrat în cap ideea că dacă rămân relaxată lucrurile se așează de la sine (după pofta mea). Am și exemple. Numai bine să-mi construiesc o bază nebună solidă. Și cine zice că nebunia nu e de dorit?
Și ca să înțelegeți cum e ceea ce mă încearcă, ei iată! Mă simt presată de timp, dar problemele pe care mi le pun, ard mocnit. Sunt atât de tulburătoare încât mă fac să le trec în revistă de mai multe ori pe zi, dar nu atât de puternice încât să mă domine, pentru a le numi aici.

Dincolo de toate se află ceva mai frumos, probabil stupid, dar vreau și-atunci nu pot decât să sper că se va întâmpla ceva, orice, să mă tragă din încăperea tristeții.