118

În dimineaţa asta târzie, cu orele ei bătute de vântul rece care-a spart ploaia din ajun, m-am trezit cu gândurile perindându-mi pe străzile necunoscute ale unui oraş străin. Croind trasee imaginare de-a lungul pietonalelor pavate din timpuri vechi, spre uşa din lemn bătrân a vreunei cafenele anonime. Uitate în mijlocul pieţei, cu geamurile aburite şi plină de cărţi ce-aşteaptă să fie devorate. E inevitabil o dimineaţă de toamnă. Una adevărată ce stă să fie înfrântă de simpla vedere a unei fotografii de iarnă. Mă aduce direct "acasă". Cu toate simţurile vii. Şi acolo, a nu ştiu cât-a oară îmi permit să fiu întreagă.
Adevărul e că nu mă voi obişnui niciodată aici, că locul ăsta l-am detestat dinainte să-i cunosc urâtul. Şi n-am de gând să stau mai mult decât e nevoie. Undeva, departe de aici, e locul care mă aşteaptă cu bunele şi relele sale, să-mi fie adevărata casă :).