Sound Odyssey

Hoist the sails of the night
Sail your ships towards the horizon of the sound
Where are your rhymes you suavely sang in the morning?
And the morning will come, again
And I land ashore in your city's mourning grey
Screaming out its wreckage, screaming out loud
So I close my eyes in sorrow and back away
I had experienced the wonders of your light
And I'm witness to your passage through these times
And there's no regret at all, it's all just fine
It's a blend of green and rain
The painting risen in front of us
While the vessel still keeps on sailing forward...
... to the ultimate star
Where your inner essence, we're told resides
Across the seven seas, this odyssey is my plight


trei ore lipsa din tine...trei inca trei inlocuite de nimic...si-o mare de agonie pentru trupul istovit de oboseala si pentru noi din nou nimic

Încă zece

Oboseală,somn... somn lipsă...nu credeam să zic vreodată una ca asta dar tot ce vreau e să ma odihnesc aşa cum trebuie.La şcoală sunt deja în urmă cu toate, azi şi ieri am petrecut timpul încercând să-l împart în aşa fel încât să-mi ajungă pentru toate. Şi de nicăieri mi-a picat ca vreau să plec acasa cum am şi eu în sfârşit un weekend liber, ocazie cu care mi-am luat vinerea în cap,că deh...ar fi mult prea din scurt să plec de sâmbătă. Momentan mi-a cam pierit tot cheful, numai la gândul celor peste 8 ore pe care trebuie să le parcurg cu trenul...mă rog,fie...şi-aşa de sărbători nu ajung pentru că lucrez :)), grozav.
So...după ce am scris banalitatea asta am să merg diret în pat unde voi vegeta pana pe la şase şi ceva, vă doresc de pe acum zile frumoase!

Que Hora Es?

Ţineam de mult sa postez clipurile astea doua : ))) probabil ca unii dintre voi le ştiţi eu mă amuz încă tare de tot

Lost In Timeless Horizons

În spatele ferestrei ale cărei perdele flutură în bătaia unei adieri uşoare,stau mângâiată de ultimele raze ale lui noiembrie...Camera albă goală neschimbată de luni întregi îmi împovărează sufletul cu vise scurte secerate la maturitate precum spicele de grâu pe câmpiile roditoare uitate dincolo de oraşe.Îmi aud gândurile scurgându-se pe marginea abruptului pe care nu-l pot coborâ şi mă mişc frenetic...sunt bolnavă,o ştiu. În rarele momente când rămîn conştientă,când nu-mi rod unghiile ori nu-mi vine să-mi tai şuviţele castanii,îmi deplâng eternita tristeţe...Urmează vizita fratelui meu dacă nu cumva mă înşeală din nou memoria asta fărâmată.Aici m-au părăsit cu toţii,lăsându-mă laolaltă cu nebunii de teapa mea.Mi-au mai rămas doar nişte creioane tocite şi un morman de hârtii răspândite prin încăpere pe care pesemne mă răzbun când nu-s lucidă.Ieri m-am trezit mestacând una şi-am găsit sa mă strecor între singura etajeră şi pat.Mi-a fost frică de mine...mi-e frică de tot,am plâns puţin,mai mult nu pot.Simt că mi se sfârşesc zilele,ideea morţii mă înspăimântă uneori pe când alte dăţi îmi sună ca o uşurare .Dar nu vreau să părăsesc lumea aşa,nu aici.Mi-au promis că mă lasă să plec...mi-au promis...

Azi

m-am trezit pe la 11 si ceva holbandu-ma cu un ochi pe jumatate deschis pe sub jaluzeaua prafuita incercand sa ghicesc daca era sau nu trecut de ora unu`. si mare mi-a fost bucuria sa vad ca timpul era putin de partea mea
acum va las,si-o seara buna sa aveti,noi mergem sa profitam de noapte

P.S. : asta-mi canta mie zilnic la job

Pere,mere,etc.

Azi e o zi proastă.
M-am trezit cu o senzaţie de oboseală ce se acutizează pe măsură ce orele trec şi cu sentimentul unei singuratăţi de neînduplecat, o răceală care mă împresoară de la un capăt al altuia al sufletului.Nici n-am început bine să scriu şi o durere de cap şi-a facut apariţia galant.Mă irită aproape tot ce se întâmplă în jurul meu şi cu greu mă abţin să nu fac tâmpenii.Posed o frumoasă stare de nervozitate.
Mâţa de mai sus nu-mi aparţine,înca... :))).Ieri am descoperit-o la avatarul unui prieten care mi-a propus să o adopt :)), nu ştiu dacă am timp şi pentru un animal,abia am grijă de mine. O pun aici să vă bucuraţi de imaginea de animal împăiat pe care o are.M-au căpiat ieri că e o pisică ţăcănită =)),nah...atunci posibil să ne înţelegem bine.
Revin!

Luni

Şi aflându-mă în faţa paginii goale mă întreb de unde să încep...poate că din urmă cu vreo câţiva ani...Nu v-am vorbit niciodată deschis despre viaţa mea personală şi nici nu intenţionam s-o fac din dorinţa de a nu divulga secrete care nu-mi aparţin doar mie,însă de curând mi-a fost dat să văd că eu ar fi trebuit să nu mă pierd aşa cum am facut-o. Împlinesc 24 de ani şi simt că acum încep.Nu mă înţelegeţi greşit, la mine abia acum apele s-au limpezit,am înşeles ce trebuie făcut ca să-mi fie mai uşor.Sunt aproape la capătul unei relaţii începute prin toamna lui 2007,singura de altfel.Pare-se că pot lăsa tot ce e acum spre a porni către lucrurile pe care mi le doresc,fie ele chiar şi stupid de irealizabile.Dar n-am să vreau să gândesc aşa.Îi mulţumesc din nou lui Denis,căci întâmplarea a făcut să ne întâlnim şi să purtăm o discuţie în urma căreia m-am simţit de parcă mi-ar fi spălat cineva creierul,ori doar a fost hazardul şi a coincis cu vremea mult aşteptată ,cea în care de obicei se cere să te trezeşti din amorţeala.Merci draga mea!
Nu va fi uşor...ştiu asta.
Cum sunt eu ? Nepotrivit de nepotrivită...
Ce vreau ? Lumea să meargă după planul meu.
Acum n-am decât s-aştept lucrurile să se orânduiască.Mă mir şi eu cum de-mi pică în mână unele piese ale puzzle-ului .Ieri a intrat în cafeneaua unde lucrez un client fidel care-i profesor universitar la una dintre facultăţile de aici din Timişoara şi timpul meu s-a făcut şi mai puţin decât era mai înainte.Cred că unii dinte voi ştiţi că îmi doresc să predau în învăţământul universitar cândva,aşa că numai bine ce m-am informat un pic mai mult şi m-am ales cu o propunere,mai corect spus,primul demers în direcţia asta va fi un curs de formare,care se cere spre a completa restul abilităţilor mele :))). Mă rog calea e lungă...de-aici mai am nevoie de păreri si păreri,se pare că e în toate o politică împărţită,o să-mi bat capul mai târziu cu astea,abia ce isprăvesc cu masterul în vară.
Altfel mi-e dor de acasă,de prieteni,de părinţi .Vreau să ajung un weekend la munte,să mă simt cât de liberă pot în inchisoarea care se numeşte viată!
Iar în privinţa ta...oare mergem pe premisa "Good things come to those who wait?"