"Timpul lucrează.Chiar e singurul care o face.Este cârtiţa despre care vorbeşte poetul,care îşi sapă galeriile sub pământ .Pregătind marea prăbuşire terifiantă în care totul se abandonează aceleiaşi căderi înspre adânc.Un vertij numit : a iubi. O nouă iubire apare şi răstoarnă totul dintr-un gest al mâinii.O nouă iubire apare si cum deja ai îmbătrânit puţin,au mai fost multe altele înaintea ei.Şi totuşi ea este unica.Tot ceea ce vi s-a dăruit înainte vi se dăruieşte înzecit acum.Tot ceea ce v-a fost luat vi se ia din nou.Experienţa de a fi iubit,de a fi suferit nu vă este de nici un folos.În lipsa iubirii,în darul iubirii,de fiecare dată,se întoarce întreaga durere.Şi dacă suferinţa cea mai proaspătă este atât de insuportabilă e pentru că adună în ea suma tuturor suferinţelor de altădată.
Nu există ultimul cuvânt.Atât cât trăieşti,totul o poate lua de la început.Şi acest început este şi el un dar.Îi mulţumesc destinului care m-a lăsat să supravieţiuesc.Îi mulţumesc chiar şi pentru toată pustiirea care a urmat."
Philippe Forest.
Nu stiu pe ce lume a trait autorul, dar... nu prea are treaba cu realitatea ce spune acolo...
RăspundețiȘtergereAutorul a suferit pierderea unicului copil. Anii au trecut si el a ramas secat de simtiri,apoi nesperat a iubit din nou...
RăspundețiȘtergereAbia ce am inceput sa citesc cartea-Patru zile de-acum are loc Gaudeamus targul de carte,asa ca azi mi-am cumparat doua volume.
Dar sunt de acord cu spusele sale.Am iubit de doua ori pana la o a treia,care a concentrat in ea toata bucuria dar si durerea cea mai crunta :) .Despre asta este vorba.
Mmm... mecanismul asta nu functioneaza si la mine.
RăspundețiȘtergereA fost evident in comentariul tau precedent.
RăspundețiȘtergere