luni, 5 martie 2012

Rece

Mai multă lumină pătrunde prin fereastră. Zilele cresc.

Dincolo de balcon, undeva în depărtare se zăresc lumini de-o parte şi de alta a străzii. Las geamul deschis şi mă aplec să privesc mai bine. Vântul bate cam tare vâjâind în urechi. Oraşul se scaldă în zgomotele unei sirene de ambulanţă, câţiva băieţi chinuie un skateboard pe trotuarul din faţa blocului şi în zare cât cuprinzi cu privirea, cerul s-a întunecat în nuanţe indiggo.
Acolo în depărtarea pustie, în sensul opus celui în care ne reunim în diferite seri, noaptea va cădea mai târziu. Arată sinistru. Mai străin decât orice alt lucru pe care l-am văzut pe pământ. Îmi aminteşte de primele vizite pe care le-am făcut aici, de cum soarele apunea peste munţii de la Dunăre, despre vocea acestui oraş de care-mi era oarecum teamă. N-aveam decât un lucru pentru care mă aflam aici, singurul pentru care refuzam să gândesc că poate într-o zi solitudinea va deveni apăsătoare.

Dintr-odată simt o nevoie cumplită să mă înconjor de oameni dragi. Chiar şi fără ştirea lor, să-i am aproape. Poate simt nevoia chiar de mai mult, nu zăbovesc asupa acestui sentiment. Apartamentul e gol, doar eu îl mai umplu cu singurătatea mea, abolind luptele înainte de a începe. Pentru că e doar un impuls, la fel ca multe altele e sortit să dispară. O să fie bine.

2 comentarii:

  1. Rece afara si in suflet...nu-i de mirare ca ai nevoie de putina caldura. Dupa care tanjesti cel mai tare maomentan, dupa cea umana sau dupa cea solara? :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu-mi place sa pun problema asa :)). In suflet n-are ce sa mai fie cald, mai bine niste grade in termometru!

    RăspundețiȘtergere