asta ...

stau pe podeaua rece sprijinita de pat, imi strang genunchii la piept... lampa de pe birou raspandeste putina lumina in incapere, prin ganduri imi zboara o multime de cuvinte, cum sa scap de toate astea? timp ,timp,timp... nu e de ajuns, in fapt, nimic nu e de ajuns acum, nici nu va fi vreodata. si-acum ce urmeaza? cred ca stiu...

I want a perfect body, I want a perfect soul.

Vantul s-a jucat destul in parul meu si ploaia...ahh ploaia nu se mai opreste odata! Incerc sa potolesc suvitele ce-alearga neincetat la fiecare suflu al naturii insa e inutil.Parc-ar fi niste pasari cu aripile legate sau panglici de matase cusute pe-o brosa de care nu se pot desprinde.N-o sa spun ca nu ma bucura stransoarea lor.
M-am saturat sa port umbrela asta cu mine toata ziua.Tot trebuie sa ma feresc cand trec pe langa cineva ori ca acum ,trebuie sa n-o misc prea mult sa nu se scurga apa pe umerii strainului din dreapta.Nu am rabdare.
In intersectie pe cand asteptam lumina verde a semaforului cineva ma privea insistent.M-am posomorat si mai tare,am incercat sa intorc capul dar n-am facut decat sa-mi inrautatesc situatia.Cred ca in ochii mei poti vedea tristetea dar nu vreau sa trec drept o pictura ieftina pe-un chip secat de viata... Nu stiu ce a mai ramas ... Simt ca am obosit,e un soi de oboseala generala,iti ocupa sufletul mai intai,apoi iti pradeaza si ultima farama de incredere in tine si mintea e incapabila sa te ajute,adio bunei ratiuni...
Ma las depasita cu usurinta,azi nu mai fac intrecere cu nimeni spre dezamagirea omului ce nu stie care l-am crutat de umilinta.Isi inteteste pasii si dispare in multimea rara ce calca trotuarul.In fata se deschide precum un arc podul .Masinile brazdeaza soseaua in viteza.Deasupra apei,picaturile de ploaie cad ca si cernute,sunetul lor e acoperit de vuietul de deasupra.Evit mereu sa ma opresc pe marginea sa,dar privesc din mers.Aceeasi voce imi sopteste in urechi : "E o zi proasta,e o zi proasta" si stiu ca e mai mult decat o zi proasta... o aud de cateva saptamani.

Red Violin

Visul a fost scurt...
Traiam totusi prin el frumusetea unei iubiri ce se dorea pura,pictam in ochii tai un inceput.Dincolo de el ma astepta realitatea,ma astepta lumina orbitoare a neputintei...
Si m-am trezit intr-o camera pustie cazuta prada vantului ce danseaza liber din colt in colt... peretii goi,decojiti, crapaturile prin care se preling firicele de panza tesuta de un paianjen ce-a murit,tavanul care incepe a se strange, picand spre trupul meu bolnav,mirosul singuratatii...
Urmele palmelor mele dispar si apar in spatele perdelei ce flutura ascunzand geamul. Da, e lumina peste tot dar gandurile mele sunt tot cenusii,port povara ta in mine...
si scump e timpul nostru ,căci el nu mai exista...

20

am deschis fereastra asta de nu stiu cate ori si-am stat si am privit ploaia...m-am lipit de calorifer si am stat acolo pur si simplu. de fiecare data cand incercam sa ma asez la loc pe scaun aerul isi schimba ..."gustul", lasandu-ma incapabila sa refuz oferta ce se intrevedea de cealalta parte a pervazului.mirosul de tutun din incapere ma trimitea si el inapoi cu graba.o adiere usoara mi-a adus cativa stropi de apa pe frunte,m-a facut sa zambesc. azi am petrecut toata ziua in afara acestei camere ce imi e martora a tuturor pacatelor ce se petrec inauntrul meu.azi am ras cum nu s-a mai intamplat de foarte multa vreme,creierul meu mi-a ingaduit cateva clipe de odihna sau asa inteleg eu ca s-a intamplat... noaptea asta am s-o petrec aici,numarand buclele nascute din draperia prin care se joaca vantul... noapte buna.

Mara suspina

ohh ...pot vedea prin ochii tai , dar cui ii e de folos ? Nu te pot cuprinde cu sufletul meu... nu te pot strange cu bratele mele,nu pot plange pentru tine...Si-atunci de ce ma vrei ? grai ea stand nemiscata...
as vrea sa pot gasi o poiana doar a mea, sa trec dincolo de usa aia care se vrea deschisa , sa vad...sa ma desprind din intunericul in care m-a tintuit sosirea ta, ca in sufletul meu a venit devreme ,mult prea devreme, durerea... si indata isi aseza trupul firav pe umerii calzi ai pamantului proaspat descoperit...
din cer Soarele canta raze pentru noi... sopti cu greu
dar tu... tu ai gresit ,dar iti promit, iti promit c-am s-o fac...am sa merg acolo,dincolo de zidurile acelea si-am sa traiesc , eu n-am sa pic precum ai picat tu! Eu n-am sa pic! De ce simt ca innebunesc? De ce simt ca mintea mea se imbolnaveste ? E vina ta! Tu m-ai facut asa! Si eu credeam ca n-ai sa mori... ai mintit...

punte catre ... altceva

scena incepe odata cu tremurul ce s-a instalat asupra corpului meu... imi lipesc palmele de pielea ce arde... n-a mai ramas nimic din nimicul ce era odata...am o durere teribila dobandita de-azi noapte cand perna a refuzat sa-si faca datoria, cand gatul meu a incetat sa mai asculte de restul trupului si a plecat prin asternut pe cont propriu. in afara acestor mici neajunsuri de ordin fizic ,sufletul meu sta neatins, e un copmromis trist si scurt incheiat cu nepasarea...

"Calm"

Strada se plimba serpuit,ocolind cladirile vechi ale caror fatade stau neclintite in calea ploii marunte ce spala peretii pedepsiti de trecerea timpului.E cu putin trecut de ora opt.Din cand in cand linistea diminetii e intrerupta de zgomotul produs de motorul vreunei masini ce trece in viteza. In rest e aproape pustiu,copacii negrii cu coroanele stirbite sub foarfecele vreunui lucrator fortat sa "curete" trunchiurile prea incarcate,vegheaza de-o parte si de alta a rutei.In aer se simte miros de primavara...de data asta nu ma insel.Pasii imi sunt marunti si inceti,merg cu capul inclinat incercand sa ma feresc de picurii reci ce-mi ating pielea fetei .Nu-i asa frig , port totusi manusi, ma felicit ca le-am luat cu mine, imi servesc fara cel mai mic dubiu.Imi trec des palmele peste obraji in incercarea de a-i sterge dar fara rezultate, ploaia ma aduce inapoi de unde plecasem.Am timp sa ascult, am timp sa vad.In minte nu-mi mai suna nici o piesa care sa ma tulbure,gandurile mi-au fost lasate libere,cel putin pentru acum, pe-o straduta.Imi ridic ochii si observ ca mai sunt cativa metri pana la bulevard,acolo poate am sa-mi scot castile si-am sa le-afund in urechi numai sa evit zgomotul infernal produs de circulatia tramvaielor,dar tot sunetul are sa treaca prin mine, nu ma va atinge nici un vers, nici o nota...

“The past will catch you up as you run faster”

m-am trezit de dimineata cu un "M" frumos scris pe pielea subtire de la incheietura mainii drepte ce ascunde firicele timide de sange captive in peretii venelor, luminite albastre ce se plimba de-a lungul bratului pana-si duc la bun sfarsit sarcina...mi-am amintit de omul care mi l-a pus acolo. Nu stiu daca s-o numesc ironie a sortii, eu si zeci de oameni,aveam si poate inca mai avem si la aceasta ora acelasi insemn.N-am dormit mai deloc azi noapte,somnul nu s-a aratat decat cate putin ca sa-mi chinuie corpul epuizat sub povara oboselii ce ma ametise, ori sa-mi loveasca mintea aducandu-mi ultimele sale cuvinte in "vaz", in "auz" ...totul s-a petrecut ca un film mut din a carei integritate s-a furat fara mila:tobele,chitara,tigarile pe care era sa uit a le mai pune inapoi in geanta,berea prea putina parca,linistea strazilor cand mi-am parasit spatiul,unde vazusem sfarsitul strecurandu-se mai aproape sa-mi tina companie,spre asa-numita casa... tot timpul constienta,aceasta tarie,aceasta trezire cruda ce nu m-a parasit in tot acest timp...sunt bulversata,e ca si cum n-as fi fost acolo,cu cat trec mai multe minute cu atat imi dau seama ca nu am ce sa rememorez, nu am ce...gandul meu a fost mereu constient, mereu altundeva.
pasii m-au purtat usor spre al meu adapost, nu simt regretele, nu simt vina si totusi nu ma pot abtine sa nu cred ca e inselator,ca e o minciuna si stiu cum intr-o zi am sa pierd toata puterea ce am dobandit-o din slabiciunea altcuiva...
o durere timida de cap ma incearca pe masura ce ma foiesc in pat incercand sa mai prind cateva minute de somn, nu inteleg de ce mai cred ca pot dormi,e aproape ora noua si organismul meu refuza, in pricina starii in care ma aflu, sa mai vegeteze.Cand reusesc sa ma ridic, o fac brusc dar asta nu ma aduce inapoi in asternut, ma pun in fata PC-ului si din obisnuinta fac aceleasi lucruri, dar e ceva ce nu mai exista in jurul meu, in interiorul meu , in ceilalti...observ cu mare surprindere ca afara e un joc orbitor al fulgilor de zapada, nu ma asteptam sa mai ninga in Timisoara, ieri simtisem aroma priimaverii.Vi s-a intamplat vreodata sa simtiti un lucru asemanator? Ori ca atunci cand mirosi un parfum pe care l-ai folosit cu ani inainte si pret de cateva secunde, cat inhalezi mirosul, te simti de parca te-ai fi intors in trecut...Ei bine , mie vinerea de ieri mi-a adus primavara si poate fi usor comic ,ca ghicoceii se vindeau din a doua saptamana a lui ianuarie pe la colturi de strada. N-am cumparat cand femeia cu ochii ascunsi sub o basma menita sa-i protejeze fata de gerul aspru, mi-a intins un buchetel firav.M-am uitat fara sa schitez vreun gest si am trecut in acelasi ritm mai departe.De ce sa duc cu mine ceva ce nu exista? Nu exista ghiocei. Nu in mijlocul iernii.Cand privesc din cand in cand prin geam pot vedea transformarile prin care trece roiul,directia e aproape aceeasi dar viteza cu care se rotesc,dimensiunile fulgilor, se schimba de la un moment la altul.Ascult aceeasi piesa de cand m-am trezit (Palcebo, nu stiu de ce mentionez),repet piesele,ma uit afara des, imi e greu sa scriu,ma las pe spate si scaunul face un zgomot iritant in alte conditii,nu-mi pasa,privesc cursorul cum apare si dispare la jumatatea randului pe care nu mai stiu cum sa-l termin. Ce urmeaza?Nu stiu decat ca am o multime de cuvinte de asternut pe-o foaie imaginara,de neatins si astept sa vin acel moment cand mintea mea va binevoi sa-mi ofere un strop de ordine, sa fiu in stare...iar despre litera ce-o port,ea se va sterge sub apasarea degetelor mele,sub sapunul si apa calda ce nu vor mai lasa nici o urma...
scris sambata, 6 februarie