A doua,închipuită

din nou peste câmpurile şi oraşele căzute pradă anotimpului cu must,tronează aceeaşi senzaţie de apăsare.Trenul aleargă parcă gonit în sălbăticie lasând în urmă amintiri ale unor experienţe anterioare.Mi-e teamă pentru asta câteva secunde.
dimineaţă de toamnă...miros de frunze moarte,raze palide amintesc de soare pe măsura ce fiecare gură de aer expirat produce norişori albicioşi ce se pierd în atmosferă.Pe geamul compartimentului aceeaşi poveste...aburii se joacă pe sticlă lăsând urme efemere. Îmi simt capul greu,ochii chinuiţi de lipsa sonului mă trag mai aproape de gândul unei răzbunări şi ei,dar nu pot dormi

Şi tot înaintăm...

Oare ce-am să spun?Ce voi spune omului din faţa mea?

Îmi odihnesc pleoapele şi gândurile.Am învaţat de la mine cum sa le încatuşez...
Acum taci si aşteaptă!