Lost In Timeless Horizons

În spatele ferestrei ale cărei perdele flutură în bătaia unei adieri uşoare,stau mângâiată de ultimele raze ale lui noiembrie...Camera albă goală neschimbată de luni întregi îmi împovărează sufletul cu vise scurte secerate la maturitate precum spicele de grâu pe câmpiile roditoare uitate dincolo de oraşe.Îmi aud gândurile scurgându-se pe marginea abruptului pe care nu-l pot coborâ şi mă mişc frenetic...sunt bolnavă,o ştiu. În rarele momente când rămîn conştientă,când nu-mi rod unghiile ori nu-mi vine să-mi tai şuviţele castanii,îmi deplâng eternita tristeţe...Urmează vizita fratelui meu dacă nu cumva mă înşeală din nou memoria asta fărâmată.Aici m-au părăsit cu toţii,lăsându-mă laolaltă cu nebunii de teapa mea.Mi-au mai rămas doar nişte creioane tocite şi un morman de hârtii răspândite prin încăpere pe care pesemne mă răzbun când nu-s lucidă.Ieri m-am trezit mestacând una şi-am găsit sa mă strecor între singura etajeră şi pat.Mi-a fost frică de mine...mi-e frică de tot,am plâns puţin,mai mult nu pot.Simt că mi se sfârşesc zilele,ideea morţii mă înspăimântă uneori pe când alte dăţi îmi sună ca o uşurare .Dar nu vreau să părăsesc lumea aşa,nu aici.Mi-au promis că mă lasă să plec...mi-au promis...