De ce stând acolo mi-a trecut asta prin minte când băiatul acela mă ţinea cald de mână? Şi-n ochii lui verzi şi seci doar răceală, mă întrebam de ce-l vedeam searbăd. Pentru că era încă un interzis, voiam să mă pedepsesc, eu mereu mă pedepsesc. Şi te rog să nu crezi că îmi era dor de tine. Mă sperie deseori să descopăr că mai pot simţi. Chipul uşor angelic ale căror buze se uneau cu ale mele îmi păcălea propriile trucuri, făcându-mi obrajii să explodeze într-o mulţime de culori. Mirosul lui, felul în care trupurile noastre se striveau în strânsoare. Imaginează-ţi... Tu n-ai făcut-o niciodată, o iubeai pe blonda care seară de seară te aştepta la colţ. Şi-o ţineai de parcă eu eram un nimic, privindu-mă cu mândrie. De câte ori oare n-ai râs în sinea ta că îmi pierdeam răsuflarea? Tu ai trecut prin toate visele mele şi încă mai înaintezi pe străzile mele şi încă mai fugi pe câmpiile gri în care ştiu că ştii... Aşa că pleacă! Deseori mi-e indiferent, dar dacă tu vrei să mă încătuşezi eu te pot face mizerabil.
Că e adevărat o ştiu numai unii...dar tu ţi-ai recunoscut-o ţie? Uitările dor, uitările dor. Ce au oamenii ăştia?
Vocea răsună mai departe dincolo de pereţii camerei mele, departe de patul în care în urmă cu o noapte intonam un fel de blesteme. Şi îmi va ţină ore lungi companie, peste clipele nopţii în care somnul n-o să mai vină. Iar zorii îmi vor aminti poveşti uitate. Acum e linişte.
Şi seara următoare ea îşi va ţine paharul întocmai ca pe-o cruce. Vom sta în oraş, iar eu am să încerc să nu mai fiu atât de rea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu