Lost Along The Way

Cum să încep ca să-mi fie înţelese rândurile?
N-am idee cum ar trebui să fie acest început. Şi dacă-l fac, am să-l găsesc probabil şters. Pentru că e întotdeauna la fel, nu reşesc să mai răzbat dincolo de el.
Sunt mereu alte şi alte cuvinte. Când scriu începuturile mele uit de continuare. Şi de fiecare dată totul se schimbă. Pornesc pe un drum şi mă trezesc căutând altul.

Pentru că e ca şi cum mi-am înstrăinat gândurile şi-acum trudesc să le adun la un loc. Să fac loc pentru toate. Pentru că nu pot, pentru că cred cu teamă, că într-adevăr nu pot.

Dar în ciuda propriei neputinţe nutresc să vorbesc. Şi sper, continui s-o fac. Unele zile îmi dăruiesc câte ceva frumos. Am nevoie să port cu mine aceste două jumătăţi care s-ar distruge oricând. Iubirea şi ura.
Şi oare va îzbândi vreuna?