A doua

Cine e acel cineva căruia în clipe grele îi verşi otrăvurile tale peste ale sale?

Eu aş fi putut avea o mulţime de persoane cărora să le împărtăşesc nevoile mele, dar timpul, distanţa, au creat bariere greu de răpus. De altfel nici nu-mi doresc să invadez spaţiul cuiva fără rost, căci nu mai sunt ceea ce cunoşteau vechii mei prieteni. Şi pare atât de greu să mă îndrept către o explicaţie... oamenii nu se schimbă niciodată, doar suferă mutaţii. Mutaţii pe care ei le numesc din plăcere, evoluţie. Sau poate evoluţia e demnă de unele caractere. În nici un caz nu putem discuta despre asta în privinţa mea.

Şi revin. Nu cer ajutorul nimănui, pentru că n-aş avea ce să cer. Doar că azi am avut nevoie să discut despre problema asta care începe sincer să-mi roadă până şi oasele. M-am rezumat la atât, restul sunt lucruri pe care le ascund destul de bine ochilor care nu se văd decât de două-trei ori pe an.
Toate, toate lucrurile se adună.
E greu să te întorci de unde ai plecat, e foarte uşor să pleci de unde vei simţi nevoia cândva să te întorci. Şi e nevoie de efort psihic şi fizic ca să te aduci la o variantă mai bună.
Din păcate, e de prisos.