Absinth

Pagina se deschide precum braţele unui monstru, mă închide în strânsoare. Mai întâi amară, apoi cu falsă speranţă. Mă îmbie s-o urmez în taină. Şi poate viclenia sa mă va salva de gura care stă să muşte.

Şi mă trezesc din realitate. Mă cufund în visare, aflu că mi-a pătruns în toate cotloanele minţii. Uneori îmbrăcat în tăcere, dar de cele mai multe dăţi rostind acea chemare. Şi dintr-odată sunt a cuvintelor sale. A mâinilor pe care dincolo nu le mai pot atinge. Şi nu-i nici o scăpare şi nici nu vreau să fie.
Muzica înfloreşte în auz iar noaptea cade îngăduitoare. E o simplă seară de ianuarie. Am rămas acolo, în orele sale, scriidu-le la nesfârşit. În ceaţa de absinth, laolată cu ochii străvezii.

De câte ori câştigă visul de atâtea ori piere. Gustul acelui afrodisiac al sinelui îmi stăruie pe buze. Tot amintire devine şi parfumul ce mi s-a întins cândva pe piele. El încă arde ca o otravă ori de câte ori te am în preajmă.

Noapte bună.