Astea două lumi atât de diferite, a căror singură regăsire se petrece în frângeri violente de trupuri, cu farmecele lor şi rugile de pe urmă,ne-au adus împreună. Şi jocul a început uşor. Se pare că aroma fricii e mai puternică decât orice esenţă.
Uneori când timpul mă uită în celulă, îmi storc urechile cu palmele încercând să-ţi înlătur vocea. Iar sunetele trec prin mine ca nişte şoapte ce ard, revoltându-mi măruntaiele. Şi tot ce vreau e să fie aievea dacă noaptea cade şi umbrele pot zbura neîngrădite. Îmi ascund privirea de lumina puternică ce răzbate din amintiri pentru că întunericul mi-e de azi călăuză. Şi poate că mai ştii cum bate creierul unui om atunci când îi năpădeşti simţurile...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu