Văpăi

Reuşesc să-mi deznod legăturile doar prin prisma gândului că dincolo de uşa care ascunde sufletele astea însetate de alcool şi idei perverse, e locul în care te dezbrac de ochii străini pentru a te aduce să trăieşti în realilatea-mi.
O curte largă în umbra clădirilor vechi ce-i stau de jur împrejur, apare de cealaltă parte a porţii de fier. O poartă atât de înaltă căci n-am putea-o dărâma decât cu-o cheie.

Acolo stau visele îmbătate în absinth. Cu ochii verzi ce păzesc scările şi tencuiala rece de care îmi sprijin trupul.
Nopţile astea se răsfrâng asupra mea cu forţa nevăzută a unei văduve furioase şi cern peste clipele mele îmbrăţişări de nenoroc. Dar te vor aduce cărările pe urmele încă nenăscute...