Purple blue

Activităţi ce preced weekendul : mă uit cum plouă...Ei, hai că nu e chiar aşa. Adicăăă e, dar n-am prea multe de făcut deci pot să inventez diferite metode de petrecere a timpului fără costuri mari ori pierderi de energie, pentru moment.
M-am aşezat confortabil pe un scaun în balconul deschis cu ustensila de scris în braţe...off, am mai şi luat-o degeaba, acum că am decis că n-am să mai scriu never ever, şi tot stau şi şterg şi iar tastez...numai de mi-ar veni odată cuvintele potrivite să spun ce am de spus.

Îmi pare că n-are să se mai oprescă niciodată.

Întotdeauna ploaia măruntă te lasă cu impresia că va dura la infinit. Nu mă deranjează deloc dar poate ar fi trebuit să-mi ajungă cât m-au udat astăzi milioanele de picături ce au trecut de umbrelă. Torenţiala în reprize mi-a băgat apă şi-n buzunare! Evident că nu m-am supărat, am aruncat umbrela în geantă şi-am lăsat natura să-şi facă treaba. De câte ori găseşti ocazia potrivită să te laşi plouat, dacă nu într-o zi când încă n-ai făcut duş, părul îţi stă ca şi cum ar fi gata să servească adăpost unei vieţuitoare, iar hainele oricum voiai să le dai la spălat?
Una dintre casele care se află în apropierea blocului în care locuiesc e prevăzută cu mansardă. Uraaaa! Ce oameni norocoşi, mă întreb cine are plăcerea să stea acolo. Vreau şi eu să am un loc numai al meu cu fereastra în tavan! :)) Trebuie să vă fi dorit măcar odată! Pe mine m-a fascinat încă de când eram prin clasele mici. Nu am vrut nici casă-n copac, nici maşinuţe, nici excursii, nimic. Doar o cameră din asta.

O singură dată s-a întâmplat să dorm într-o încăpere de la ultimul etaj, chiar anul acesta prin februarie din câte îmi amintesc, în practica de la facultate. Hostelul din centrul Belgradului era localizat într-o clădire destul de veche, cu scări înguste şi holuri frumos decorate, destul de liniştit şi foarte bine încălzit. Am nimerit nişte zile friguroase şi n-a fost chip nici să ningă. Cerul l-am regăsit prin deschiderea de sticlă, întunecat şi mut.

Nici o mişcare, nici un strop care să se prelingă pe geam, să aducă un tremur dulce pe spate, să pună în palme vise ori să topească gândurile trimiţându-le în depărtări către cei iubiţi. Nici o umbră, nici un zgomot spărgâdu-se în urechi.
Întotdeauna m-am vrut aşa, prinsă în vârtejul trăirilor mele preferate, adulmecând suflarea celui drag în noaptea în care ploaia opreşte ceasurile oferindu-ne un răgaz. Dar eu sunt o visătoare, pierd ore în şir cu ochii fixaţi cine ştie pe unde, ca şi cum aş reuşi să pătrund plafonul, sfâşiind zidurile şi zburând în înalt.

Da...şi toate sunt semne de romantism, zborul păsării prin ploaie. Ştiţi cum e? Frumos şi zgribulit. Ok, n-am spus mai nimic. De multe ori însă tăcerea e mai grăitoare.
Vă doresc un sfârşit de săptămână bun, merci pentru încurajări, scuze pentru ifose şi nervi, cel mai sigur am să vă mai dau o porţie cât de curând. Nu staţi în casă decât dacă aveţi companie, bucuraţi-vă de zilele ploiase, deşi pentru mulţi probabil sunt zile de leneveală.
La mulţi ani lui Dragos FRD , îîîîîncă o dată, n-am compus o poezie :)) dar consider că prezenţa mea pe reţelele de socializare şi blog, e mai bună decât două trei versuri cu rimă încâlcită, nu de-alta dar cel puţin un leu şi un capricorn nu se pot plictisi niciodată în discuţii! :)) Prietenii ştiu de ce :)).
V-am lăsat pe acorduri bune ;).
Sunt două dintre piesele mele preferate închinate ploii.

A voastră?

I need more

Dar e greşit, că doar n-a mai rămas nimic. Şi-aştept, nu ştiu ce...poate să mă salvezi de mine. Imposibil şi prostesc. Iar nopţile au devenit din nou greu de pătruns în întuneric. De multe ori visez braţe străine, iar din toate, nu e nimeni...
Apoi completez orele nefericite cu tutunul din pachetele de ţigări, e mereu la fel, e mereu aceeaşi lipsă.

Marele D!

Am obosit, am obosit să trăiesc.Nu putem face ceva să ne oprim aici? Nu m-ar deranja dacă ne-am opri aici, dacă noaptea asta ar lua cu ea toate neajunsurile ființei mele. Mi-e teamă că mai mult nu e de găsit, mă tem că asta e tot ce pot da lumii, o sumă de defecte nefolositoare nimănui. Și oricât de sumbră v-ar părea scrierea mea, e perfect adevărată.
Nici nu mai știu ce zi e mâine, ori de ce e musai să mă trezesc dacă vreau să dorm, să dorm până mă trezesc la 80 de ani, să mă privesc în oglindă și să fac infarct. Da, asta ar rezolva o mare parte din probleme.
Spune-mi, nu-i așa că n-am justificare? Nu-i așa că sunt o fată tânără cu potențial, ușor dezaxată și care vrea să ocolească greutățile vieții și fuuuge de colo până colo ca un copil răzgâiat? Îndrăznește să minți frumos căci fie ești de mult trecut de vârsta mea, fie nu cunoști o situație similară. Ori mai rău, ești un optimist.

Nu trebuia să cresc niciodată, n-aș fi cunoscut nici partea cea mai bună a vieții dar m-aș fi scutit de o groază de întâmplări și zile ca astea. Iar intrăm în depresie, iar ne trezim cu lumea în cap, iar se întorc toate cu susul în jos. Nu poate fi asta o stare de fapt? Nu putem trece peste partea cu răsăritul soarelui și razele de speranță, ca să ajungem direct la tortură? Sincer, nu putem? La naiba! Atunci chiar e crud!

În tăcere

M-am mai simţit aşa , cu o aprigă dorinţă de a striga "am nevoie de tineeeeeeeeee!".Dar fără vreo direcţie pentru vocea mea. Şi nu pot decât să sper c-are să treacă.



Sursa foto: www.mymodernmet.com

Eșecul

N-am cuvinte să exprim dezamăgirea pe care o simt. Mai întâi față de naivitatea mea și mai apoi față de restul. M-am grăbit, știu. Dar am impresia acum că am să rămân așa blocată în stadiul în care sunt. Mă sperie...

Ca să vă elucidez misterul am postat într-o comunitate a tinerilor scriitori aspiranți și-am primit niște critici mai dure decât pietrele de munte :)). Critici adevărate nu gulmă ...
Știu că scriu slab,ok...hai să-i spunem prost, foarte prost nu mă deranjează. Te aprob când dorești acolo unde chiar e mare nevoie de muncă, pentru că îmi trebuie părerea ta să văd unde e loc de mult mai bine, dar nu o să accept niciodată tendința de a mă supune curentului actual de care ar trebui să trag cu dinții ca să mă bage cineva în seamă.
Dacă toți scriitorii s-ar fi aliniat într-un singur rând acum n-am mai fi avut nici un sfert din literatura pe care o cunoaștem. Liniștiți-vă nu pretind că pot egala vreun mare talent! Nu știu nici dacă mă opresc aici,nici dacă fac ceva pe mai departe.
Sunt convinsă că n-am dat tot ce pot, vorb-aia ,și asta în funcție de interlocutor :)). Cel mai important e să placă unor oameni, n-o să-i mulțumești pe toți niciodată, eu una nici nu intenționez.
Oricum, rea-rea zi, abia m-a luat somnul pe la trei dimineața. Și mă mai lăudam c-a fost frumoasă...niciodată să nu zici asta până nu mergi la culcare! Bye!

Hello!

Mi-aş fi dorit să fi fost mai mult soare azi. Am avut o vizită neaşteptată. Cel mai bun prieten al meu de acasă a venit intr-o delegaţie la Deva, iar de-acolo a reuşit să ajungă si la mine. Nu poate decât să mă bucure, păcat că am avut aşa puţin timp la dispoziţie.
În rest celorlalţi amici încep să li se rezolve din probleme, parcă n-a fost o zi de luni atât de urâtă. Gândul meu e alături de ei, de worsakeend al cărui blog a fost supendat, şi ca şi cum n-ar fi fost de ajuns, zilele trecute i-au adus un coşmar în plus, de Edith (ştie ea de ce) şi de oricare alţii care întâmpină o perioadă mai grea.

Vă doresc o săptămână bună! :)

Am pierdut

"Love is a blind whore with mental disease and no sense of humor..."

"Accept provocarea amice...în fapt sunt o bestie, iau ce-mi place şi arunc la gunoi oricând încetez să te mai venerez. Sunt pe cale să îţi demonstrez.

Unii ar zice că mă trezesc, eu spun că găsesc plăcerea în cruda ta realitate.

În locul inimii mele e-o bucată de lemn, am pus-o la al tău îndemn.
Mi-am ales greşit materialul căci şi-asta mai arde din când în când.
Dar crede-mă e un lemn special, făcut din toate mizeriile iniţial.

Şi n-am compasiune decât pentru sine, sunt un suflet gol agonizând în speranţa de iubire. Tot aşa e posibil să nu te fi iubit nici pe tine.
Aşa că detestă, urăşte cum se cuvine, e doar o masturbare emoţională pentru mine."

Apatie

Omul plictisitor se aşează la birou.
Aprinde pagina şi se gândeşte că afară e mai degrabă o seară de toamnă decât una de vară.
E singur si plictisit, nu-i e somn şi nici n-are cu cine vorbi.
Ascultă muzică şi fredonează mai mult în gând.
Şi piesele sunt vechi, nu-l impresionează. Se-aşteaptă să sară de undeva ceva de făcut până cade de tot noaptea.
Oameni buni, nu fiţi plictisitori! Daţi-i ceva de citit şi vă va fi recunoscător! :))

Dimineţi cu ploaie

Rolling in the deep

Dedicaţie

Du-te si zboară, aruncă-te în neant sperând că vei găsi uitare în înalt.
Şi mai visează coşmaruri de zi noaptea când încă nu e rău,
Visează-te călcându-mi paşii în ecou.

Când te trezeşti primul sunet care se aude, să fie o chitară veche plângând gânduri nude,
Pe'al Terrei sol cu gust de fiere răspândind otravă ce nu piere
Lăsându-ţi veşnic în suflet o durere

Născută din lacrima uscată, aşterne de o rog între noi liniştea blestemată.
Si gustă din paharul în care se moare, gustă şi cere iertare...

Luni

Uneori mi-aș dori să putem scăpa de întreaga povară pe care o presupune supraviețuirea. Citeam zilele acestea niște conversații care m-au revoltat.

Uneori în ciuda tuturor defectelor, îmi pare că am o cale mai corectă, chiar dacă momentan tot ceea ce se întâmplă e parcă desprins dintr-o dramă semi-comică. Cred că lipsa oricăror puteri nu vine în totalitate din faptul că reprezint un măr stricat, ci pe undeva găsesc că mă revolt cu toată ființa în fața unei ordini de la care nici eu nu cred că mă voi putea sustrage întru totul...

Vechea veche problemă din cele mai vechi timpuri :)).

Fă o școală, ia-ți de lucru, găsește-ți pe cineva ca să nu rămâi singur(a) că-i rușine, acceptă că dragostea dispare după un timp, accepta că se transformă în devotament, respect, afecțiune, acceptă că visele tale trebuie să moară, acceptă că îmbătrânești, comportă-te în funcție de asta, fă un copil, pierde-te în ceea ce societatea numește celula de bază, mori crezând că asta a fost scopul...

Îți vei crește plozii fie la fel cum ți-ai dus existența, ori dacă posedezi niscaiva inteligență, dorindu-ți ca măcar ei să poată trăi ceea ce tu n-ai avut curaj.

Fericirea...avem nevoie de un buton pentru fericire.

În mare, avem poate avem aceleași dorințe, și-atunci ce mă face pe mine să strig din toți rărunchii și ce te face pe tine să înghiți chiar brav...porcăria asta de ni se vinde? De ce s-a subjugat întreaga natură a omului unor reguli tâmpite? Cine poate demonstra că un ateu e un om rău?

Nimic nu garantează pentru nimic.

Când cresc mare...

Din categoria "Mi se taie răsfularea" avem Atlantic Road.
Am început să venerez frumuseţile cu care natura a înzestrat ţara asta (Norvegia), şi felul în care oamenii de acolo ştiu cum să ne deschidă apetitul pentru vacanţă.
Cândva sper cu ardoare să le trec pragul.




Sursa www.visitnorway.com

Tic-tac

Fă-mă să tac!
Fă în aşa fel încât să nu mai strige nimic din mine...
S-au scurs atâtea zile parcă alergând la un maraton. Suita de caderi şi urcuşurile ce le-au urmat, m-au secat de orice nevoi, m-au trimis acolo unde-am obişnuit să petrec clipe lungi şi disperate. Timpul e rău cu mine, cărările se restrâng, mi-e greu să plec, mi-ar fi mult mai uşor să tac.

Summer heat

Podeaua e reconfortantă. Uitând câteva secunde că ceasurile curg, încă visez umbre din care iese trupul ce se aşterne lângă mine. Amândoi pe lemul rece cu feţele ţintind spre tavanul înalt.
Nu ştiu dacă vreau să mă atingi, trupurile noastre zac în tăcere până ce vocea ta se rupe din piept împrăştiind cuvinte. E aproape miezul nopţii, e aproape bine...
Curând mi se desprind aripi imaginare şi pornesc, spre abis înaintând.

De caniculă

Ahh trebuia să revin în forţă cu o nouă aberaţie.

Acum că am stabilit că sunt liberă de orice responsabilitate vizând vreo formă de învăţământ, ar cam trebui să mă înscriu repejor în rândurile clasei muncitoare. Ceea ce ar fi ...potrivit pentru acest timp şi spaţiu. Numai că habar n-am încotro să o apuc şi ce să fac. Pentru că timp va fi destul, mi-ar mai lipsi numai banii ca să încep câteva activităţi simple de reorientare profesională. Aproape că îmi vine să râd, dar ce să-i faci, asta e situaţia. Mai cu plâns, mai cu râs am ajuns de unde nu ne mai putem întoarce. Şi cum banii aştia nu se câştigă decât dacă mă alătur în primele rânduri ale categoriei mai sus amintite, vedeţi unde vreau s-ajung?

Desigur, presupunând că o mână cerească s-ar îndura să-mi dea o şansă bunicică iar eu m-aş ajuta cu ceva gânduri bune şi un pic de efort spre a nu risipi :)) - multe presupuneri huh- aş reuşi să fac nişte demersuri în vederea acelei reorientări cu pricina. Apoi va rămâne doar o problemă de timp ...dar ce naiba, nimic nu uşor dacă stai să te gândeşti.

Ce-mi lipseşte? N-am timp să întocmesc lista, dar pun pariu că încrederea şi determinarea sunt printre primele înscrise. Poate îmi lipsesc chiar abilităţile, nu-i musai să fim cu toţii capabili. Uneori stau şi mă gândesc cum am ajuns omul care sunt acum, cum atât de slabă, cum atât de dezorientată?

Şi ca să ajungem în punctul aberativ culminant mă gândeam că e cam stupid să realizezi la vârsta asta care sunt lucrurile ce te-ar face să te simţi mulţumit. De exemplu, nu ştiu dacă să mă bucure ori nu, dar am descoperit în ultimul an că dacă aş avea posibilitatea mi-ar face deosebită plăcere să învăţ să gătesc la un nivel "pro", să duc la bun sfârşit un curs de specialitate şi să lucrez în domeniu.

Hai că la asta nu vă aşteptaţi...

Apoi ar mai fi varianta în care mă văd lucrând tot prin aceeaşi sferă, cumva poate pe un post similar celui de barman. Şi după cum urmează aş mai visa la un curs-două de limbi străine ca să fiu fată serioasă cum zice mama, deşi e cam trecută vremea chiar şi pentru asta, şi nu în cele din urmă mi-aş dori foarte tare să scriu pentru o publicaţie.
Sunt minunată, ştiu. Să nu procreaţi primăvara că uite ce iese.
Săptămâna trecută am aplicat la un job pentru a redacta articole în cadrul unei reviste care se ocupă cu promovarea turistică. Evident că n-am avut succes având în vedere lipsa experienţei şi alţi factori care se impuneau acolo, dar mă gândeam că ar fi fost ideal să îmbin scrisul cu studiile pe care le-am parcurs.

Până se decide viaţa mea în ce prăpastie vrea să mă arunce, "chase-uiesc" vise şi aculumez dezamăgiri. Plecarea pe vas nu se va mai înfăptui, pentru cei care ştiau că intenţionez s-o fac. Sunt numai bună pentru ei cu excepţia faptului că habar n-am de experienţă :)), astfel că mi s-a sugerat să o dobândesc în ţară iar apoi să mai aplic o dată. În plus şi dacă mi-ar fi ieşit pasenţa tot rămânea un obstacol financiar din pricina stării precare a sănătăţii tatălui meu.
Sooo...tot răul spre bine, dacă m-ar fi acceptat aş fi aplicat metoda piţigoiului :)). Poate la anul vă scriu din Caraibe. Noi să fim sănătoşi.

A...era să uit, pentru donaţii şi altele îmi puteţi scrie pe adresa de e-mail. Sper că aţi avut un weekend frumos! Bye!

Enjoy the silence...I did

Despre prietenii care se trezesc peste noapte atraşi de prietenii lor cei mai buni s-a scris de n ori. Asta e o chestie pe care n-am putut-o concepe niciodată, am subestimat-o şi n-am acceptat-o până în dimineaţa când m-am trezit ca după o răfuială cu sine, în cea mai surprinzătoare ipostază. Aceea că tocmai îmi visasem unul dintre amici sărutându-mă.

Încă nu ştiu dacă e nevoie doar de atât ca să priveşti pe cel de lângă tine cu alţi ochi, migrând departe de toate concepţiile cu care te-au pricopsit cei-nu-ştiu-câţi-ani-pe care-îi-ai. Deşi era prima dată când mi se întâmpla una ca asta nu plana deloc asupra mea acel sentiment de stânjeneală cu care mă confruntasem după ce aflasem că sunt în postură inversă...respectiv eu dând naştere fanteziilor vreunui coleg sau prieten. Cred că sunt decisă în a nu pierde niciodată controlul asupra unei situaţii, iar asta se reflectă în multe aspecte din viaţa mea. Da...aţi putea spune că toate dovezile indică de fapt contrariul, dar nu insist să fac lumină acolo unde trebuie să-i lăsăm întunericului ce-i al întunericului.

Revenind la situaţia dată, ahh nu văd cum să încep.

Varianta 1. El - ea.

Şi cum aminteam mai sus, într-o zi observi lucrurile altfel.

Punctul a.

Dacă de la început ai ţinut să ţi-o faci amică doar pentru a-i intra în graţii, am auzit spunându-se foarte des că va fi cea mai crâncenă luptă pe care o poţi duce. Eşti blocat pe poziţia de "best friend" şi riscurile sunt mari, în funcţie de cât ţii să rămâi într-o postură sau alta. Poţi să ceri totul sau nimic ori dacă hormonii nu au preluat conducerea mai ai o şansă în a păstra o prietenie...deşi nu îşi are rostul. Să nu uităm că ai conceput un plan şi deja cunoşti ce măsuri trebuie să iei în cazul unui astfel de deznodământ.
Dar eu nu vreau să vă vorbesc despre categoria asta, ci despre cea spontană, cea care în viaţa de zi cu zi nu alege cu meticulozitate ce paşi să urmeze pentru a ajunge lângă careva.

Punctul b.

Prieteni din copilărie...un clişeu , colegi din facultate, prieteni din grupul de care aparţii. Habar n-ai când s-a întâmplat dar în gândurile tale a pătruns îndoiala. E crudă şi a început deja să te macine ideea de voi ca şi posibil cuplu.

La momentul mărturisirii e cumplit, n-ai stare , ai evita asta cu orice preţ, nu vrei să auzi vorbele alea, ar strica totul. Am bebeficiat de fericita situaţie o dată, iar pentru restul n-a mai fost nevoie de cuvinte, intuiţia şi-a făcut treaba şi-am ţinut rolul departe de al său (asta e calea uşoară).

Eu tind să fug ,pentru că...tind să fug. Mi se pare greu să accept că acel cineva, care mă cunoaşte de ani buni de zile şi ştie despre mine cam la fel cat ştiu si eu, s-ar putea transforma din umărul pe care plâng, braţul care mi se încolăceşte de după talie...asta dacă are mâinile destul de lungi :)), în ultima vreme s-au adăugat mulţi cm...dar în fine.
Urăsc să mă simt vulnerabilă, mă panichez teribil şi cum bine ştiţi că o relaţie presupune multe momente de vulnerabilitate, puteţi deduce ce de trăiri contrare mă încearcă.

Şu cum facem ?


Varianta 2. Ea - el

Aha... acum că te gândeşti ca o găină ameţită numai la el şi rânjeşti pe sub pahar când sunteţi împreună prin oraş, ori eşti genul care se îşi reprimă orice pornire (cam pe-aici m-aş situa şi eu), află că şi tu mai ai mult de lucru până ajungi să iei o decizie. Pentru că, de ce să nu recunoaştem ...abia poţi decide cu ce aromă să fie gelul de duş pe care îl foloseşti, sau cum să te îmbraci când trebuie să ieşi din casă.

Acum întreb partea masculină, voi cum aţi reacţiona dacă într-o zi buna voastră prietenă v-ar da de înţeles că simte ceva mai mult pentru voi ?


În dimineaţa aceea de care vă spuneam, mi s-a părut că mă îmbătasem cu un soi de bucurie neştiută, deşi poate el n-a fost decât obiectul mai vechilor mele neîmpliniri. Să fim patetici!
Mi se părea atât de dulce întreaga stare ce mă cuprinsese încât mi-aş fi dorit să nu vină deloc amiaza, de teamă să nu pierd din intensitatea sentimentului pe care îl lăsam să mă domine pentru întâia oară. Mă teameam chiar şi să vorbesc cu cineva, rugându-mă să nu-mi sune telefonul, să nu mă caute nimeni cât de mult s-ar fi putut. Trebuia să conserv ceva prea frumos ca să mi se întâmple şi în viaţa reală...

Reckless

Fără somn

Enjoy!

Noapte bună

Un moment de relaxare...la capătul unei zile nu tocmai fericite.
Nu vă detaliez căci...vreau sa fie un moment de relaxare.
Pentru curioşi, mi-am trecut cu bine disertaţia,uşor dezamagită de toată lumea şi cu un frumos 8 lipit pe frunte,nu că ar conta, zău aşa.

Categoria tristă

Eu n-am nimic decât certitudinea unui picaj...

Breathe Again