Enjoy the silence...I did

Despre prietenii care se trezesc peste noapte atraşi de prietenii lor cei mai buni s-a scris de n ori. Asta e o chestie pe care n-am putut-o concepe niciodată, am subestimat-o şi n-am acceptat-o până în dimineaţa când m-am trezit ca după o răfuială cu sine, în cea mai surprinzătoare ipostază. Aceea că tocmai îmi visasem unul dintre amici sărutându-mă.

Încă nu ştiu dacă e nevoie doar de atât ca să priveşti pe cel de lângă tine cu alţi ochi, migrând departe de toate concepţiile cu care te-au pricopsit cei-nu-ştiu-câţi-ani-pe care-îi-ai. Deşi era prima dată când mi se întâmpla una ca asta nu plana deloc asupra mea acel sentiment de stânjeneală cu care mă confruntasem după ce aflasem că sunt în postură inversă...respectiv eu dând naştere fanteziilor vreunui coleg sau prieten. Cred că sunt decisă în a nu pierde niciodată controlul asupra unei situaţii, iar asta se reflectă în multe aspecte din viaţa mea. Da...aţi putea spune că toate dovezile indică de fapt contrariul, dar nu insist să fac lumină acolo unde trebuie să-i lăsăm întunericului ce-i al întunericului.

Revenind la situaţia dată, ahh nu văd cum să încep.

Varianta 1. El - ea.

Şi cum aminteam mai sus, într-o zi observi lucrurile altfel.

Punctul a.

Dacă de la început ai ţinut să ţi-o faci amică doar pentru a-i intra în graţii, am auzit spunându-se foarte des că va fi cea mai crâncenă luptă pe care o poţi duce. Eşti blocat pe poziţia de "best friend" şi riscurile sunt mari, în funcţie de cât ţii să rămâi într-o postură sau alta. Poţi să ceri totul sau nimic ori dacă hormonii nu au preluat conducerea mai ai o şansă în a păstra o prietenie...deşi nu îşi are rostul. Să nu uităm că ai conceput un plan şi deja cunoşti ce măsuri trebuie să iei în cazul unui astfel de deznodământ.
Dar eu nu vreau să vă vorbesc despre categoria asta, ci despre cea spontană, cea care în viaţa de zi cu zi nu alege cu meticulozitate ce paşi să urmeze pentru a ajunge lângă careva.

Punctul b.

Prieteni din copilărie...un clişeu , colegi din facultate, prieteni din grupul de care aparţii. Habar n-ai când s-a întâmplat dar în gândurile tale a pătruns îndoiala. E crudă şi a început deja să te macine ideea de voi ca şi posibil cuplu.

La momentul mărturisirii e cumplit, n-ai stare , ai evita asta cu orice preţ, nu vrei să auzi vorbele alea, ar strica totul. Am bebeficiat de fericita situaţie o dată, iar pentru restul n-a mai fost nevoie de cuvinte, intuiţia şi-a făcut treaba şi-am ţinut rolul departe de al său (asta e calea uşoară).

Eu tind să fug ,pentru că...tind să fug. Mi se pare greu să accept că acel cineva, care mă cunoaşte de ani buni de zile şi ştie despre mine cam la fel cat ştiu si eu, s-ar putea transforma din umărul pe care plâng, braţul care mi se încolăceşte de după talie...asta dacă are mâinile destul de lungi :)), în ultima vreme s-au adăugat mulţi cm...dar în fine.
Urăsc să mă simt vulnerabilă, mă panichez teribil şi cum bine ştiţi că o relaţie presupune multe momente de vulnerabilitate, puteţi deduce ce de trăiri contrare mă încearcă.

Şu cum facem ?


Varianta 2. Ea - el

Aha... acum că te gândeşti ca o găină ameţită numai la el şi rânjeşti pe sub pahar când sunteţi împreună prin oraş, ori eşti genul care se îşi reprimă orice pornire (cam pe-aici m-aş situa şi eu), află că şi tu mai ai mult de lucru până ajungi să iei o decizie. Pentru că, de ce să nu recunoaştem ...abia poţi decide cu ce aromă să fie gelul de duş pe care îl foloseşti, sau cum să te îmbraci când trebuie să ieşi din casă.

Acum întreb partea masculină, voi cum aţi reacţiona dacă într-o zi buna voastră prietenă v-ar da de înţeles că simte ceva mai mult pentru voi ?


În dimineaţa aceea de care vă spuneam, mi s-a părut că mă îmbătasem cu un soi de bucurie neştiută, deşi poate el n-a fost decât obiectul mai vechilor mele neîmpliniri. Să fim patetici!
Mi se părea atât de dulce întreaga stare ce mă cuprinsese încât mi-aş fi dorit să nu vină deloc amiaza, de teamă să nu pierd din intensitatea sentimentului pe care îl lăsam să mă domine pentru întâia oară. Mă teameam chiar şi să vorbesc cu cineva, rugându-mă să nu-mi sune telefonul, să nu mă caute nimeni cât de mult s-ar fi putut. Trebuia să conserv ceva prea frumos ca să mi se întâmple şi în viaţa reală...