joi, 16 iunie 2011

Tumult

Migraţi către parcuri,căci sub ramurile vreunuia în nopţile pe jumătate liniştite,lumina neoanelor ce răzbate de dincolo de frunzişul des,pătrunde până şi în cele mai nefericite suflete.
N-am nevoie decât de trei ceasuri de pace în preajma teilor de pe alee.Un loc deschis unde să nu simt cum pereţii de îngrămădesc spre mine,unde să pot respira adânc şi să înlătur apăsarea ce îmi ţine pieptul închistat.
M-au prins în vârtej dureri noi şi vechi.
În primul rând se găseşte o întâmplare recentă,pe cât de urâtă pe atât de neaşteptată.De câteva zile pe patul unui spital din România se găseşte o parte din mine,la fel de cusuroasă,la fel de temătoare şi scârbită de spaţiile între care zace nerăbdătoare să plece spre casă. Deşi am mai avut probleme de sanatate în familie,ele nu l-am vizat niciodată pe tatăl meu. Acum că se întâmplă asta nu reuşesc să fac gândurile sumbre să dispară. Spre uimirea mea,căci relaţia dintre noi n-a fost una prea bună,se pare că mă afectează mai mult decât aş fi crezut. Poate şi din cauza faptului că în luna martie, cea mai bună prietenă a mea şi-a văzut pe al ei tată murindu-i sub proprii ochi răpus de cancer.Poate pentru că depindem unii de alţii.
Întreg corpul îmi arde pe măsură ce vreau să dau timpul înapoi,să mă asigur că măcar problema asta e în minus. Căci deşi au pălit toate cele în faţa ei,încă mai am vechi poliţe de încheiat.
Şi sunt temătoare şi vreau să fie totul în regulă,am nevoie să ştiu despre toţi cei dragi că există,chiar dacă nu sunt decât nişte amintiri,chiar dacă eu m-am smuls de lângă ei ori ei s-au lepădat de mine.

4 comentarii: