marți, 19 iulie 2011

Dedicaţie

Du-te si zboară, aruncă-te în neant sperând că vei găsi uitare în înalt.
Şi mai visează coşmaruri de zi noaptea când încă nu e rău,
Visează-te călcându-mi paşii în ecou.

Când te trezeşti primul sunet care se aude, să fie o chitară veche plângând gânduri nude,
Pe'al Terrei sol cu gust de fiere răspândind otravă ce nu piere
Lăsându-ţi veşnic în suflet o durere

Născută din lacrima uscată, aşterne de o rog între noi liniştea blestemată.
Si gustă din paharul în care se moare, gustă şi cere iertare...

5 comentarii:

  1. Pe-asta 'am lucrat-o' dupa ce am citit post-ul unui prieten :)). Desi am asternut cuvintele cu-atata aparenta patima, n-am simtit durere :D...hehe I`m cured!

    RăspundețiȘtergere
  2. @ED nu :))

    @Nice daaa, un soi de blestem :))

    RăspundețiȘtergere