A treia

Ieri, când priveam pentru ultima dată încăperea în care am locuit mai bine de un an şi jumătate, am simţit un miros plăcut de primăvară. Animat poate şi de gradele generoase din termometru, sufletul meu a vibrat pentru câteva secunde pe ritmul care m-a adus atunci în acel loc nou. Era aprilie... Un mic sentiment de regret s-a înfiripat. Dincolo de toate zilele rele, acolo am trăit şi alte zile bune. Şi eram îndrăgostită...dar am închis fereastra, toate lucrurile sunt în cutii, la fel şi trecutul. Pe rafturi noi, punem trăiri noi.

Să vă zic despre locul în care stau acum. Locuiesc cu trei băieţi! :))

Unul dintre ei este prietenul meu, ceilalţi doi sunt un prieten bun de-al meu şi un prieten bun de-al său. Aşa încât să echlibrăm situaţia. Apartamentul nu mai e la fel de plăcut ca atunci când l-am vizitat întâia oară. E destul de mărişor dar nu-mi place că este situat la etajul 8. Sigur că există lift, dar eu aş prefera să locuiesc undeva într-un imobil cu două-trei etaje. E unul aici exact lângă noi. De-a dreptul adorabil :)). Şi cât de adorabil poate să fie un bloc? Cred că înnebunesc.

Toate ferestrele larg deschise! Nu vă e greu să vă obişnuiţi cu mirosul când schimbaţi locuinţa ori când mergeţi în vizită? Eu cred de fiecare dată că va fi imposibil.

Am menţionat cumva că sunt un fel de zombie? Nope, ei bine , cred că sunt. Mă simt istovită după mutarea asta şi încă mai am o mulţime de lucruri de făcut. Somn nu, odihnă nu...s-aştepte!

Altfel zona e mult mai aproape de centru, în maxim 10 minute ajungi în Piaţa Unirii, pe drum n-ai ce să vezi dacă vrei să te plimbi, iar mall-ul e vis-a-vis.

Bulevardul lung cu clădiri vechi e departe acum, noroc că mai avem un prieten prin zona şi cu asta motive de regăsire. O să-mi fie dor de locurile acelea. Uneori sunt aşa nătăfleaţă încât pot să-mi fac din cele mai nesemnificative lucruri teme pentru acasă. Serios, câţi oameni se ataşează uşor de diverse chestii şi dovedesc o încăpăţânare dureroasă atunci când vine timpul să renunţe?

A, şi restul găştii de nebuni e dispusă radiar-concentric pe distanţe ce se parcurg în 20 de minute, sau ceva de genul...

Nu ştiu...nu ştiu nici nimic, ştiu totul, aiurea... Ideea e că n-am aşteptări în nici o privinţă, nu-mi doresc nimic în momentul de faţă. E un fel de spaţiu liber, ca să nu zic gol, căci nu îl simt ca pe o goliciune. Pur şi simplu, atât e!

Vă doresc o săptămână bună.