Am expresia aceea pe care nu reuşesc s-o definesc. O am din nou. Mă privesc în luminile colorate ale îngerului de sticlă ce stă pe birou. De la monitor răzbate o altă lumină ceva mai puternică cu care camera se îmbracă într-o atmosferă de feerie. Muzica se joacă prin urechi, dulce, amară, cu o oarecare tristeţe. Privesc strada, e liniştită şi aproape pustie. Sunt singură în apartament şi cumva, undeva prin vene îmi curge o poftă plăcută de a părăsi casa. Îi rezist.
Chipul meu... mă bucur să-l văd. E puţin încercat de orele ce l-au ţinut treaz şi durerea mai miloasă care l-a chinuit de dimineaţă. Şi cu toate acestea în ochii mei astă seară se oglindeşte ceea ce ochii altora nu zăresc decât rareori... :). Ce-i drept nu se întâmplă nici prea des schimbarea. Ori numai eu o percep căci ştiu cum mă găsesc pe dinăuntru.
Mâine e ultima zi din an. Cred că l-am aşteptat să plece dinainte să fi sosit. Şi n-am nici promisiuni, nici planuri şi poate nici dorinţe pentru viitorul. Poate sună stupid, dar chiar am prins ceva de la el. Şi nu simt nevoia să pomenesc nimic din toate cele pe care le simt, nu aici sub forma unui discurs, nu faţă de vreun prieten, nicăieri. Cred că unele lucruri se simt atât de intens încât nu reuşesti să le mai zămisleşti în cuvinte.
În ultima vreme mi-am urât atât de mult blogul încât am şters multe dintre postări, am vrut să le şterg chiar şi pe unele dintre cele care meritau a fi şterse dar... am terminat prin a înlătura exact pe cele de care cred că n-ar fi trebuit să-mi fie chiar atât de ruşine.
Acum recitesc comentarii, postări, mă gândesc că oricât de inutil şi prostesc îl cataloghez uneori, are un loc asigurat în cele ce urmează. Eu am nevoie de el iar el se poate descotorosi oricând de mine. Sună ca o adevărată relaţie de dragoste.
O seară bună.
vineri, 30 decembrie 2011
joi, 29 decembrie 2011
Calm
Moşu a venit azi... cu întârziere, cadouri (am pus o fotografie cu preferatul meu) şi o ninsoare care din păcate s-a terminat.
Vă doresc ca următoarele 12 luni să fie mai bune decât acestea care în curând se sfârşesc! La mulţi ani!
duminică, 18 decembrie 2011
Change of Heart
The fall split the one in two
Under the pouring rain
Dressed them both in loneliness
And led to their separate ways
Weekendul e la sfârșit, și vine o nouă săptămână... V-o doresc cât mai bună. Vă las ca de obicei cu o cântare :)) pentru cei care simpatizează cu genul.
vineri, 16 decembrie 2011
joi, 15 decembrie 2011
What made the river so cold?
Plouă din nou. E o noapte ce nu merită pierdută așa, ci undeva prin centrul orașului cu tequila pe masă, prieteni și străini de jur împrejur. Ăsta mi-e tratamentul, și cred că l-am luat atât de des încât și-a pierdut efectul. Mai mult tot mai mult, tot mai dezamăgitor.
Câtă nevoie am de necunoscutul fără chip, cel care departe de aici e capabil să mă anime măcar pentru câteva clipe. Dar niciunul nu s-a arătat, iar pe cei care-mi sunt deja cunoscuți îi menajez oarecum de ceea ce îmi trece prin minte, de toate suferințele și problemele pe care am învățat să le ascund mai bine. Nu-i nevoie să poarte povara gândurilor mele.
În general oamenii sunt mai fericiți când nu știu.
Durerea mă arde ca un tăciune. În unele zile răbufnesc. Și apoi de la capăt. Din ce în ce mai puține zile, din ce în ce mai mult tremur, din ce în ce mai greu, mai imposibil. An după an...până când se va termina într-un fel sau altul.
Am rămas singură în apartament, plictisită, dornică să pun ceva în spațiul gol din sufletul pe care orele acestei zile l-au tratat cu dușmănie. Nu mi-e teamă de nimic... pot să fac ce vreau. Restul încetează să mai conteze, lumea se reduce la mine și la nevoia acută de a reuși să răzbat dincolo de tristețea care mă sufocă. E ca un întrerupător pe care îl tot aprinzi și îl stingi chiar și pentru o secundă de lumină. Îți ghidează pașii încă puțin prin întuneric.
Ca un dans improvizat, stropii de apă ating asfaltul. De la balcon e o altă cale ale cărei borduri se lasă inundate. Va deveni martorul tăcut al trăirilor mele. Și din toate nopțile câte mi-au mai rămas nu vreau să pierd niciuna. Șoseaua lucește sub luminile neoanelor, intersecția mare e aglomerată, teribil de aglomerată.
Noapte bună.
sâmbătă, 10 decembrie 2011
Cu împrumut
Dacă îţi ofer asta...
ei bine, e doar o chestie care pompează sânge. Adevărul stă totdeauna aici...
[ B R A I N ]
Şi pe-ăsta ţoţi ni-l recuperăm mai târziu sau mai devreme...
vineri, 9 decembrie 2011
Mizerabilii
Ca o zi nu foarte caldă la sfârșit de vară, și-o furtună fără ploaie.
E secetă în pustiul câmpurilor aurii... Sunt acolo, am nevoie să fiu acolo. În întinderea de iarbă moartă, cu soarele palid si pomii legănați de vânt, privind cerul.
Fără cuvinte, doar ascultând cântecul naturii cu mintea sucită în agonie, visând.
O dulce durere.
În unele ore râvnind tovărășia unui străin mai damnat decât mine.
I won t let this...
joi, 8 decembrie 2011
414
Aş fi întotdeauna personajul negativ.
Autocontrol, putere.
Sau poate e nebun... Oricum ar fi , demonii săi îi țin pașii în lumina violentă a morții. Pe el îl așteaptă mereu aventura. Dincolo de fiecare zi împletită în agonia ascunsă privirii celorlalți și mândria cu care te anunță că ți s-a scurs timpul, pe el îl așteaptă o provocare.
Omul rău e crud şi cu sine şi cu ceilalţi, el e cel în care mă întruchipez în majoritatea filmelor ce se dechid pe noi şi noi pelicule odată ce-mi pun capul pe pernă.
Ce scenarii vă cutreieră gândurile când aşteptaţi autobuzul în staţie? Ce se naşte dinaintea ochilor minţii atunci când alergaţi după metrou, când aveţi căştile adânc înfundate în urechi iar muzica sună tare? Când sunteţi singuri acasă sau în timp ce vă aflaţi într-o călătorie cu trenul?
Sau numai unii au vreme pentru așa ceva? Cum ar fi să ne acorde cineva o șansă?
Vă invit să daţi frâu liber imaginaţiei!
Aş fi oricând un luptător, un tiran lipsit de scrupule, un criminal cu cauză sau fără. Aş vâna tot felul de creaturi, mi-aş trăda orice credinţe, aş fi de gheaţă, aş muri.
Nu ştiu de ce e asta şi nu-i vreo altă poveste cu alt rol în care să mă distribui cu plăcere. Trebuie să consult un psiholog căci e mult prea mare curiozitatea :)) . Dar nu ştiu cât îmi va vinde adevăr şi cât minciună. Problema cu generalizările este că deşi toţi declarăm sus şi tare că nu ne încadrăm, ele nu-s făcute degeaba. Recent am descoperit că oamenii se aseamănă în N privinţe, cu toate că e foarte greu să relaţionăm uneori.
Întotdeauna lumea pe care ţi-o vei construi dacă alegi să o faci, va fi fascinantă. Poate vei scrie despre ea, trimitem un scenariu domnului regizor?
Şi asta se întâmplă atunci când nu sufăr de sindromul Stockholm. Pentru necunoscători, povestea din spatele acestei denumiri, e scurtă. În Suedia se jefuieşte o bancă, undeva prin anii '70 iar ostaticii ajung să empatizeze cu atacatorii. Ideea de bază este aceea că victima se leagă emoţional de atacator.
O minte bolnavă?
În replică, s-a fondat şi termentul de sindrom Lima. Este totuşi o un caz mai puţin întâlnit ca agresorul să îşi apere şi susţină victima.
Am scris postarea asta pentru că în ultima vreme m-am tot gândit că e stupid ceea ce mi se întâmplă. Ușurința cu care îmi imaginez o mulțime de scene chiar și atunci când toc legumele pentru supă, mă frustrează. Evit să iau laptopul în brațe deoarece știu că voi pierde cu desăvârșire în fața paginii albe. Mi se pare că mintea mea e inundată din ce în ce mai tare de tot felul de idei. Că n-aș sfârși niciuna, nu-i tocmai o noutate...
Aşadar, să revenim la voi. Ce sunteţi acolo în lumea voastră?
luni, 5 decembrie 2011
A treia
Ieri, când priveam pentru ultima dată încăperea în care am locuit mai bine de un an şi jumătate, am simţit un miros plăcut de primăvară. Animat poate şi de gradele generoase din termometru, sufletul meu a vibrat pentru câteva secunde pe ritmul care m-a adus atunci în acel loc nou. Era aprilie... Un mic sentiment de regret s-a înfiripat. Dincolo de toate zilele rele, acolo am trăit şi alte zile bune. Şi eram îndrăgostită...dar am închis fereastra, toate lucrurile sunt în cutii, la fel şi trecutul. Pe rafturi noi, punem trăiri noi.
Să vă zic despre locul în care stau acum. Locuiesc cu trei băieţi! :))
Toate ferestrele larg deschise! Nu vă e greu să vă obişnuiţi cu mirosul când schimbaţi locuinţa ori când mergeţi în vizită? Eu cred de fiecare dată că va fi imposibil.
Altfel zona e mult mai aproape de centru, în maxim 10 minute ajungi în Piaţa Unirii, pe drum n-ai ce să vezi dacă vrei să te plimbi, iar mall-ul e vis-a-vis.
A, şi restul găştii de nebuni e dispusă radiar-concentric pe distanţe ce se parcurg în 20 de minute, sau ceva de genul...
Nu ştiu...nu ştiu nici nimic, ştiu totul, aiurea... Ideea e că n-am aşteptări în nici o privinţă, nu-mi doresc nimic în momentul de faţă. E un fel de spaţiu liber, ca să nu zic gol, căci nu îl simt ca pe o goliciune. Pur şi simplu, atât e!
Vă doresc o săptămână bună.
Să vă zic despre locul în care stau acum. Locuiesc cu trei băieţi! :))
Unul dintre ei este prietenul meu, ceilalţi doi sunt un prieten bun de-al meu şi un prieten bun de-al său. Aşa încât să echlibrăm situaţia. Apartamentul nu mai e la fel de plăcut ca atunci când l-am vizitat întâia oară. E destul de mărişor dar nu-mi place că este situat la etajul 8. Sigur că există lift, dar eu aş prefera să locuiesc undeva într-un imobil cu două-trei etaje. E unul aici exact lângă noi. De-a dreptul adorabil :)). Şi cât de adorabil poate să fie un bloc? Cred că înnebunesc.
Toate ferestrele larg deschise! Nu vă e greu să vă obişnuiţi cu mirosul când schimbaţi locuinţa ori când mergeţi în vizită? Eu cred de fiecare dată că va fi imposibil.
Am menţionat cumva că sunt un fel de zombie? Nope, ei bine , cred că sunt. Mă simt istovită după mutarea asta şi încă mai am o mulţime de lucruri de făcut. Somn nu, odihnă nu...s-aştepte!
Altfel zona e mult mai aproape de centru, în maxim 10 minute ajungi în Piaţa Unirii, pe drum n-ai ce să vezi dacă vrei să te plimbi, iar mall-ul e vis-a-vis.
Bulevardul lung cu clădiri vechi e departe acum, noroc că mai avem un prieten prin zona şi cu asta motive de regăsire. O să-mi fie dor de locurile acelea. Uneori sunt aşa nătăfleaţă încât pot să-mi fac din cele mai nesemnificative lucruri teme pentru acasă. Serios, câţi oameni se ataşează uşor de diverse chestii şi dovedesc o încăpăţânare dureroasă atunci când vine timpul să renunţe?
A, şi restul găştii de nebuni e dispusă radiar-concentric pe distanţe ce se parcurg în 20 de minute, sau ceva de genul...
Nu ştiu...nu ştiu nici nimic, ştiu totul, aiurea... Ideea e că n-am aşteptări în nici o privinţă, nu-mi doresc nimic în momentul de faţă. E un fel de spaţiu liber, ca să nu zic gol, căci nu îl simt ca pe o goliciune. Pur şi simplu, atât e!
Vă doresc o săptămână bună.
joi, 24 noiembrie 2011
Izolare
Uneori aş vrea să m-arunc într-o prăpastie a timpului. Şi în lunga cădere, s-ajung pe alt tărâm, unul prosper.
Aş vrea să ţin un toast în cinstea viselor mele moarte şi celor care zac muribunde în comă.
miercuri, 9 noiembrie 2011
Awake!
Sunt puţine clipele ca astea. Atunci când mă suscită o dorinţă aprigă de a nu mă mai lăsa atinsă de nimic. Parcă un soi de adrenalină mi se scurge prin vene amintindu-mi de cea care sunt cu adevărat dincolo de zilele depresive şi ceasurile în care făceam degeaba umbră pământului, ca orice îndrăgostit.
Sunt un om sensibil îmbrăcat însă într-o duritate greu de pătruns cu nici o intenţie spre a se lăsa învins, ce cară după sine o desagă de vise. Sau eram... În orice caz m-aş vrea mereu aşa. Sălbatică, sucită, uşor de găsit, greu de pătruns.
Sincer, în ultima vreme se întâmplă ceva ciudat. Momentul ăla în care mulţi dintre cei care îţi sunt dragi, decid să se căsătorească la vârste chiar mai mici decât a ta, e tulburător. Mă revoltă. Nu pentru că sunt tristă sau nu mă simt iubită. Ci pentru că mă trezeşte, îmi dă memoria o palmă peste frunte arătându-mi toate lucrurile pentru care credeam că voi lupta la anii pe care îi am acum. Nu chestia asta în care mă aflu, nu aşa! Şi cu toate astea nu se rupe nimic în mine să mă timită unde îmi e locul. Nu-i de ajuns!
Cei mai mulţi caută în viaţă iubirea. Am căutat-o la rândul meu, crezând că în ea rezidă fericirea adevărată. Apoi, când s-a petrecut ce s-a petrecut, am înţeles că n-am făcut decât să mă anesteziez pentru o vreme. Şi consider că în vremea asta, am pierdut mai mult decât aş putea recupera vreodată. Mi-e teamă că dragostea m-a condus spre un tărâm care s-a pustiit din vreme. Cel în care îmi duc existenţa.
Şi nu de puţine ori m-am gândit să mă redau singurătăţii. Mi se pare că e varianta în care mă descurc cel mai bine.
Tot când aveam 14 ani îmi doream nespus de mult ca atunci când voi creşte, să fiu singură, să am o carieră, toată viaţa mea să graviteze în jurul meu şi al celor care stau lângă mine în ciuda firii ăsteia dificile. Serios ca la 14 ani aveam capul mai bun decât e acum :))).
Pe principiul "am venit, am văzut, nu mai e nimic de făcut", am înţeles mai mult decât ar fi alţii în stare să accepte. Şi da, am trecut şi eu prin toate ipostazele bune şi rele ale iubirii. N-am ratat nimic. Şi mi-e clar, iubirea îi face pe oameni slabi, fără îndoială. Sexul, dragostea, implicarea, toate nasc durere, frustrare, teamă. Şi e crunt cum societatea ne împinge fix către ele.
Asta îmi aminteşte de un doctor foarte bun care îşi părăseşte iubita din pricina faptului că nu-şi mai poate face meseria la fel de bine. Dacă şi eu reuşesc să mă ridic vreodată, o să mă ador! Autocontrol, genial!
Nu-mi veniţi cu rahaturile alea conform cărora nu există nimic mai bun decât să-ţi împarţi viaţa cu cel drag şi eventual să poluezi planeta cu alt plod, în condiţiile în care sunt şi aşa prea mulţi copii abandonaţi. Omul are o mare mare problemă, întotdeauna a avut-o şi niciodată nu va scăpa de ea. Şi eu o am, şi tu o ai, toată lumea. Am mai spus-o şi o repet:
Sunt un om sensibil îmbrăcat însă într-o duritate greu de pătruns cu nici o intenţie spre a se lăsa învins, ce cară după sine o desagă de vise. Sau eram... În orice caz m-aş vrea mereu aşa. Sălbatică, sucită, uşor de găsit, greu de pătruns.
Sincer, în ultima vreme se întâmplă ceva ciudat. Momentul ăla în care mulţi dintre cei care îţi sunt dragi, decid să se căsătorească la vârste chiar mai mici decât a ta, e tulburător. Mă revoltă. Nu pentru că sunt tristă sau nu mă simt iubită. Ci pentru că mă trezeşte, îmi dă memoria o palmă peste frunte arătându-mi toate lucrurile pentru care credeam că voi lupta la anii pe care îi am acum. Nu chestia asta în care mă aflu, nu aşa! Şi cu toate astea nu se rupe nimic în mine să mă timită unde îmi e locul. Nu-i de ajuns!
Cei mai mulţi caută în viaţă iubirea. Am căutat-o la rândul meu, crezând că în ea rezidă fericirea adevărată. Apoi, când s-a petrecut ce s-a petrecut, am înţeles că n-am făcut decât să mă anesteziez pentru o vreme. Şi consider că în vremea asta, am pierdut mai mult decât aş putea recupera vreodată. Mi-e teamă că dragostea m-a condus spre un tărâm care s-a pustiit din vreme. Cel în care îmi duc existenţa.
Şi nu de puţine ori m-am gândit să mă redau singurătăţii. Mi se pare că e varianta în care mă descurc cel mai bine.
Tot când aveam 14 ani îmi doream nespus de mult ca atunci când voi creşte, să fiu singură, să am o carieră, toată viaţa mea să graviteze în jurul meu şi al celor care stau lângă mine în ciuda firii ăsteia dificile. Serios ca la 14 ani aveam capul mai bun decât e acum :))).
Pe principiul "am venit, am văzut, nu mai e nimic de făcut", am înţeles mai mult decât ar fi alţii în stare să accepte. Şi da, am trecut şi eu prin toate ipostazele bune şi rele ale iubirii. N-am ratat nimic. Şi mi-e clar, iubirea îi face pe oameni slabi, fără îndoială. Sexul, dragostea, implicarea, toate nasc durere, frustrare, teamă. Şi e crunt cum societatea ne împinge fix către ele.
Asta îmi aminteşte de un doctor foarte bun care îşi părăseşte iubita din pricina faptului că nu-şi mai poate face meseria la fel de bine. Dacă şi eu reuşesc să mă ridic vreodată, o să mă ador! Autocontrol, genial!
Nu-mi veniţi cu rahaturile alea conform cărora nu există nimic mai bun decât să-ţi împarţi viaţa cu cel drag şi eventual să poluezi planeta cu alt plod, în condiţiile în care sunt şi aşa prea mulţi copii abandonaţi. Omul are o mare mare problemă, întotdeauna a avut-o şi niciodată nu va scăpa de ea. Şi eu o am, şi tu o ai, toată lumea. Am mai spus-o şi o repet:
Întotdeauna se pune problema posesiei indiferent dacă îţi numeri bogăţiile materiale ori pe celelalte : a mea iubită,al meu prieten,ai mei părinţi, al meu ceas, al meu copac… a mea scriere, al meu blog, vacanţa mea, ţigările mele.
Asta-i jocul…
Sper să nu mai cad în vreo prăpastie precum cea a iubirii. Nu există "iubirea adevărată", iar toţi cei care susţin cu trufie că au găsit-o, se mint. Căci mai mult decât orice, oamenilor le place minciuna. Şi nu e de condamnat, într-o lume atât de problematică, "minciunile ne fac viaţa mai frumoasă". Adevărul e că dragostea nenoroceşte. Şi caractere tari şi caractere slabe deopotrivă.
Iar eu nu mai iubesc de mult, pe nimeni.
Asta-i jocul…
Sper să nu mai cad în vreo prăpastie precum cea a iubirii. Nu există "iubirea adevărată", iar toţi cei care susţin cu trufie că au găsit-o, se mint. Căci mai mult decât orice, oamenilor le place minciuna. Şi nu e de condamnat, într-o lume atât de problematică, "minciunile ne fac viaţa mai frumoasă". Adevărul e că dragostea nenoroceşte. Şi caractere tari şi caractere slabe deopotrivă.
Iar eu nu mai iubesc de mult, pe nimeni.
marți, 1 noiembrie 2011
Ostil
Prima dată când m-am gândit la suicid aveam numai 14 ani. Părea cea mai simplă si cea mai rapidă soluţie să pun capăt suferinţelor. Ei bine, prea-fericiţii se pot întreba care erau dramele mele la vârsta aceea. Trebuie să fi fost doar o mucoasă fâstâcită, cu cine ştie ce apucături. N-am de gând să vorbesc fix despre asta dar nu provin tocmai dintr-o familie ca acelea din filmele care se difuzează pe Disney. De aceea mă bucur din fleacuri şi mă indispun tot atât de uşor. Noroc că de regulă îmi trece repede când vine vorba de oameni şi sunt capabilă să iert aproape orice, nu ştiu cum sau de ce, ori cât de sănătos este până la urmă. Totuşi nu-mi plac oamenii cu idei prea fixe, ăştia stau în fruntea clasamentului, urmaţi îndeaproape de cei care au tendinţe discriminatorii, sunt prea plini de sine, lipsiţi de compasiune, oamenii pe care-i îmbie plăcerea unei lungi şi aspre judecăţi de parcă ar fi autorizaţi de vreo entitate secretă. Tot când eram copil şi aveam parte de binecunoscuta morală părintească, aş fi preferat deseori o palmă peste obraz decât înşiruirea aia nesfârşită de cuvinte, cuvinte care muşcau din mine, umplându-mă cu frustrări şi mânie. Una s-ar fi şters mai uşor decât cealaltă.
Privind înapoi constat că nu reuşesc să mă aduc în postura în care să accept că moartea e soluţia garantată pentru orice fel de probleme. Stupidul instinct de conservare...
Spre deosebire de alţii nu cred în existenţa unei vieţi veşnice după moarte. Dacă mă întrebaţi pe mine, mi se pare atât de logică şi folositoare ca un măgar care construieşte o casă pentru furnici. Poate dacă o veţi lua personal veţi concluziona că sunt lipsită de cultură, simţire, smerenie sau orice alt mijloc care vă ţine pe voi în transă, alimentând cu brio una dintre iluziile cele mai neînsemnate de care m-aş putea bucura vreodată.
Azi, întocmai ca într-o zi cu soare când zăreşti nişte nori în depărtare, deasupra mişcării de apă care zace la orizont, dar la prea mare distanţă să te ajungă, mi-a scăpat pasul în noroi şi-a început să plouă. Ştiam că o port pe urme, dar mi-a sărit pe umeri mai repede decât mă aşteptam. Am picat dintr-odată într-o stare deplorabilă cu apriga dorinţă de a mă autodistruge prin orice metode. Poate e nevoia unei pedepse. Mi se întâmplă des.
Mi-aş dori să nu mai simt nimic. Am nevoie de nepăsare. Chiar şi pentru o soluţie temporară, se lasă mult aşteptată.
Presupunând că există diavol şi dumnezeu, n-are cineva numărul celui dintâi, aş vrea să semnez în alb, pentru 50 de ani de glorie. Las pradă sufletul şi alte accesorii lipsite de importanţă.
Privind înapoi constat că nu reuşesc să mă aduc în postura în care să accept că moartea e soluţia garantată pentru orice fel de probleme. Stupidul instinct de conservare...
Spre deosebire de alţii nu cred în existenţa unei vieţi veşnice după moarte. Dacă mă întrebaţi pe mine, mi se pare atât de logică şi folositoare ca un măgar care construieşte o casă pentru furnici. Poate dacă o veţi lua personal veţi concluziona că sunt lipsită de cultură, simţire, smerenie sau orice alt mijloc care vă ţine pe voi în transă, alimentând cu brio una dintre iluziile cele mai neînsemnate de care m-aş putea bucura vreodată.
Azi, întocmai ca într-o zi cu soare când zăreşti nişte nori în depărtare, deasupra mişcării de apă care zace la orizont, dar la prea mare distanţă să te ajungă, mi-a scăpat pasul în noroi şi-a început să plouă. Ştiam că o port pe urme, dar mi-a sărit pe umeri mai repede decât mă aşteptam. Am picat dintr-odată într-o stare deplorabilă cu apriga dorinţă de a mă autodistruge prin orice metode. Poate e nevoia unei pedepse. Mi se întâmplă des.
Mi-aş dori să nu mai simt nimic. Am nevoie de nepăsare. Chiar şi pentru o soluţie temporară, se lasă mult aşteptată.
Presupunând că există diavol şi dumnezeu, n-are cineva numărul celui dintâi, aş vrea să semnez în alb, pentru 50 de ani de glorie. Las pradă sufletul şi alte accesorii lipsite de importanţă.
joi, 27 octombrie 2011
Chain me down, feed me your medicine
And now I see the things I did
It broke me down ripped my heart
I patch it back and watch it die
Watch it die inside...
marți, 25 octombrie 2011
Numărătoare
Un străin cunoscut îmi doarme pe pleoape seară de seară, pătrunzându-mi visele cu pași amari. Mă încântă în zorii pustii picând de nicăieri în cupa zilei mele. Și toarnă gânduri...
Ar trebui să fiu neliniștită. De obicei mă descurc greu în situații de stres ridicat și e musai să trec prin toate fazele de impact ca să găsesc o soluție. De altfel am obiceiul neplăcut de a amplifica micile dezastre, ori de a acorda prea multă importanță unor lucruri pe care puțini s-ar osteni să le ia în seamă.
Dar acum sunt atât de pasivă încât mă surprinde și pe mine starea care m-a apucat. Am de făcut mai multe lucruri...stai, nu, nu. Îmi doresc să fac mai multe lucruri și știu că nu se poate să le împac pe toate în așa scurt timp. Nu știu cum să explic, e ca și cum nu m-ar atinge nimic, cu excepția unor simțiri aparte care dau năvală decent. Mă controlez atât de bine, încât cred că decența lor e numai o închipuire. Mi-a intrat în cap ideea că dacă rămân relaxată lucrurile se așează de la sine (după pofta mea). Am și exemple. Numai bine să-mi construiesc o bază nebună solidă. Și cine zice că nebunia nu e de dorit?
Și ca să înțelegeți cum e ceea ce mă încearcă, ei iată! Mă simt presată de timp, dar problemele pe care mi le pun, ard mocnit. Sunt atât de tulburătoare încât mă fac să le trec în revistă de mai multe ori pe zi, dar nu atât de puternice încât să mă domine, pentru a le numi aici.
Dincolo de toate se află ceva mai frumos, probabil stupid, dar vreau și-atunci nu pot decât să sper că se va întâmpla ceva, orice, să mă tragă din încăperea tristeții.
Ar trebui să fiu neliniștită. De obicei mă descurc greu în situații de stres ridicat și e musai să trec prin toate fazele de impact ca să găsesc o soluție. De altfel am obiceiul neplăcut de a amplifica micile dezastre, ori de a acorda prea multă importanță unor lucruri pe care puțini s-ar osteni să le ia în seamă.
Dar acum sunt atât de pasivă încât mă surprinde și pe mine starea care m-a apucat. Am de făcut mai multe lucruri...stai, nu, nu. Îmi doresc să fac mai multe lucruri și știu că nu se poate să le împac pe toate în așa scurt timp. Nu știu cum să explic, e ca și cum nu m-ar atinge nimic, cu excepția unor simțiri aparte care dau năvală decent. Mă controlez atât de bine, încât cred că decența lor e numai o închipuire. Mi-a intrat în cap ideea că dacă rămân relaxată lucrurile se așează de la sine (după pofta mea). Am și exemple. Numai bine să-mi construiesc o bază nebună solidă. Și cine zice că nebunia nu e de dorit?
Și ca să înțelegeți cum e ceea ce mă încearcă, ei iată! Mă simt presată de timp, dar problemele pe care mi le pun, ard mocnit. Sunt atât de tulburătoare încât mă fac să le trec în revistă de mai multe ori pe zi, dar nu atât de puternice încât să mă domine, pentru a le numi aici.
Dincolo de toate se află ceva mai frumos, probabil stupid, dar vreau și-atunci nu pot decât să sper că se va întâmpla ceva, orice, să mă tragă din încăperea tristeții.
luni, 24 octombrie 2011
Alb-negru
Acasă
Cerul apare la fel de înnorat. Tipic unei zile anoste ale lui octombrie, pe undeva spre sfârșitul lunii când nopțile devin mai lungi iar soarele se înstrăinează prinzându-se leneș pe alte meleaguri. Negociem pentru câteva grade în termometre și pornim afară prin frig. Urăsc când bate vântul. Fiește. Trebuie să fii nebun să-ți placă vârtejul ăla care îți încurcă părul și-ți usucă pielea pătrunzându-ți până și în suflet răscolindu-ți nervii. E rece... dar asta e vremea lui.
Orașul e mic și gol. Împrumut de la cineva internetul, fără voie. Camera e la fel cum o știam, luminoasă și... a mea. A fost cândva a mea. Acum nici că mai are vreo însemnătate. Îmi doream să fie o zi însorită și senină. Să văd până în depărtări...
Am început ziua bine, sau așa cred. Cu sentimentul straniu că gândurile noastre se întâlnesc într-un loc care nu există dar totuși îmi e cunoscut. Mă trezesc mereu de dimineață. Cum ziceam si săptămâna trecută, sunt pe alt fus orar, al mamei. M-am adaptat rapid din pricina drumului către casă, care m-a ostenit, și a puținelor ore de somn de dinaintea plecării.
Îmi mirosea azi a iarnă. Deja visam la vin fiert și auzeam zăpada cum îmi scârțâie sub tălpi.
Mă întrebau oamenii cum e toamna. Toamna mea e purpurie, plină de nostalgie.
Atenție, din ce în ce mai multă atenție, apoi mai puțin control, apoi din ce în ce mai mult. Și toate zac tăcute, negrăite. Nu-i grabă, căci nu mai e timp. Din adâncuri mai zvâcnește, uneori cruda dorință.
Mă cufund în liniștea care mă înconjoară. Câteodată cu plăcerea omului care s-a lepădat de griji măcar pentru câteva secunde, în alte rânduri continuând acel film imaginar. Și tresărind, dimineți vechi și noi m-ajung din urmă.
Cerul apare la fel de înnorat. Tipic unei zile anoste ale lui octombrie, pe undeva spre sfârșitul lunii când nopțile devin mai lungi iar soarele se înstrăinează prinzându-se leneș pe alte meleaguri. Negociem pentru câteva grade în termometre și pornim afară prin frig. Urăsc când bate vântul. Fiește. Trebuie să fii nebun să-ți placă vârtejul ăla care îți încurcă părul și-ți usucă pielea pătrunzându-ți până și în suflet răscolindu-ți nervii. E rece... dar asta e vremea lui.
Orașul e mic și gol. Împrumut de la cineva internetul, fără voie. Camera e la fel cum o știam, luminoasă și... a mea. A fost cândva a mea. Acum nici că mai are vreo însemnătate. Îmi doream să fie o zi însorită și senină. Să văd până în depărtări...
Am început ziua bine, sau așa cred. Cu sentimentul straniu că gândurile noastre se întâlnesc într-un loc care nu există dar totuși îmi e cunoscut. Mă trezesc mereu de dimineață. Cum ziceam si săptămâna trecută, sunt pe alt fus orar, al mamei. M-am adaptat rapid din pricina drumului către casă, care m-a ostenit, și a puținelor ore de somn de dinaintea plecării.
Îmi mirosea azi a iarnă. Deja visam la vin fiert și auzeam zăpada cum îmi scârțâie sub tălpi.
Mă întrebau oamenii cum e toamna. Toamna mea e purpurie, plină de nostalgie.
Atenție, din ce în ce mai multă atenție, apoi mai puțin control, apoi din ce în ce mai mult. Și toate zac tăcute, negrăite. Nu-i grabă, căci nu mai e timp. Din adâncuri mai zvâcnește, uneori cruda dorință.
Mă cufund în liniștea care mă înconjoară. Câteodată cu plăcerea omului care s-a lepădat de griji măcar pentru câteva secunde, în alte rânduri continuând acel film imaginar. Și tresărind, dimineți vechi și noi m-ajung din urmă.
marți, 11 octombrie 2011
Depresie de toamnă
Duminică seara a fost groaznică. Trecuseră câteva săptămâni de la primul semn, ştiam că vine...
Oare octombrie e menit să mă trădeze în aşa fel? Nu ştiu de ce...dar îmi pare straniu că ambientul e la fel de ostil ca în primul an când m-am mutat aici. Serios e bizar, mă regăsesc la fel de vulnerabilă. Sunt sensibilă până la ridicol. De peste tot, fix ironie, mi se pare că toată lumea mă loveşte! Ahh scuze, asta pentru că aşa şi este! Exact ce-mi trebuie. Şi dacă nu e asta, atunci e o chestie seacă. Vorbim, suntem împreună dar nu ne influenţăm cu nimic, nu-mi transmiţi nici cald, nici rece. Blocaj. Cel puţin nu mă ataci şi îşi mulţumesc, dar în ultimele zile nu pot număra nici pe degetele unei mâni oamenii care sunt blânzi cu mine.
Am vrut, încă vreau să mă împing în direcţii pe care le cataloghez greşite. Orice, doar să nu mai simt asta. Păcat că nu putem trimite raţiunea în vacanţă. Mă gândesc că poate e doar o pasă foarte proastă şi-o să treacă, deşi instinctele îmi şoptesc altceva. Şi-mi vine să mă revolt.
Am vrut, încă vreau să mă împing în direcţii pe care le cataloghez greşite. Orice, doar să nu mai simt asta. Păcat că nu putem trimite raţiunea în vacanţă. Mă gândesc că poate e doar o pasă foarte proastă şi-o să treacă, deşi instinctele îmi şoptesc altceva. Şi-mi vine să mă revolt.
Am înţeles că uneori devenind mizerabili ne apărăm de un altfel gen de durere. Nu e un târg avantajos, dar tentaţiile cresc de pe o zi pe alta.
Îmi spunea cineva că uneori înghiţindu-ţi răsuflarea în silă faci un pas către orice formă de "salvare". Depravare?
Şi ne-am despărţit din nou, Silvia cea care zâmbeşte şi spune prostii a plecat, probabil visează undeva într-o noapte caldă de august. În locul ei aşteaptă o alta cu mâinile îmbrăcate cu mânuşi, labilă, blocată într-un labirint vechi, chinuită. Mă aflu din nou în punctul în care nimic nu mai e de ajuns. Şi mă lupt să nu pierd, căci dacă e vreun lucru pe care încerc să-l combat, acela este tristeţea.
Da, sunt depresivă, şi acum e sezonul potrivit să sufăr de manifestări agresive.
Îmi spunea cineva că uneori înghiţindu-ţi răsuflarea în silă faci un pas către orice formă de "salvare". Depravare?
Şi ne-am despărţit din nou, Silvia cea care zâmbeşte şi spune prostii a plecat, probabil visează undeva într-o noapte caldă de august. În locul ei aşteaptă o alta cu mâinile îmbrăcate cu mânuşi, labilă, blocată într-un labirint vechi, chinuită. Mă aflu din nou în punctul în care nimic nu mai e de ajuns. Şi mă lupt să nu pierd, căci dacă e vreun lucru pe care încerc să-l combat, acela este tristeţea.
Da, sunt depresivă, şi acum e sezonul potrivit să sufăr de manifestări agresive.
duminică, 9 octombrie 2011
vineri, 7 octombrie 2011
joi, 6 octombrie 2011
miercuri, 5 octombrie 2011
Leapşa. Ghid de cucerit :))
Parcă suntem la completat oracole :)). Leapşa se duce la cine o vrea!
1. Activitatea de rutină: plânsul de milă.
2. Hobby: nemulţumirea generală.
3. Semne distinctive: nu uit niciodată ce n-am avut, renunţ greu, nu sunt indiferentă decât în cazuri excepţionale.
4. Cum te seduce: cu grijă :)). Mă “autoseduc”, crezi că am stofa de stalker? :))
5. Ce aştepţi de la el/ea : să-mi fixeze axa, mă dezechilibrez uşor.
6. Care sunt cele mai mari calităţi ale lui/ei: răbdarea (pleosc! În zilele noastre nu mai merge), iniţiativa, simţul umorului, respectarea libertăţilor fiecăruia dintre noi :)) nah! C-am zis-o.
7. Care sunt cele mai mari calităţi ale tale: simţul umorului (da da da), capacitatea de a te ierta şi când nu meriţi :)), voiam să zic loialitatea, da s-au ridicat deja nişte pietre în aer :))
8. Defecte lor: avariţie, minciună, leneveală.
9. Defectele tale: egoism, blocaj, nesiguranţă.
10. Cum te ucid: fă-mă curioasă, nu-mi da ceea ce vreau.
11. Cum te răzbuni: pe mine, cel mai des :))
12. Cum te-ar descrie prietenul/ prietena ta cel/cea mai bun(ă): amuzantă, petrecăreaţă, sinceră, sensibilă, uşor ironică.
13. Cum te-ar descrie prietenul/ prietena ta cel/cea mai bun(ă) după o ceartă: probabil ar spune că am tendinţa de a-mi impune altora voinţa.
14. Cum te surpinde cineva: nu-mi plac surprizele, eu am nevoie să planific, uraaaa! Asta da pasiune. Ba se poate da’mai greu.
15. Meseria ideală: avocatul diavolului :)). Ar pierde procesul şi lumea ar fi mai bună. Ba nu, ar caştiga procesul şi lumea ar fi mai bună. Nu ştiu, aştept să mai cresc (hahahaha).
16. Ce întrebi cel mai des un/o potenţial(ă) partener(ă): vârsta, ca să aflu subtil zodia, lame poate vi se pare vouă :))
17. De obicei abordezi sau aştepţi ca el/ea să facă prima mişcare: aaaa să zicem că eu, dar numai când ştiu că am şanse, în rest nutresc pasiuni în secret =)).
18. Ultima oară când cineva s-a arătat interesat de tine: 1 octombrie anul curent =)), după evenimentele de azi nu vreau să ziceţi că mă pripesc :)))
19. Cum e mai bine, single sau nu: şi una şi-alta depinde de etapa în care te găseşti.
20. Cum reacţionezi în preajma persoanelor insistente: prima oară sunt directă, apoi le ignor.
21. Câte relaţii ai avut până acum: una, nu s-a mai găsit nimeni să mă suporte :))
22. Bărbaţii/femeile pe care îi/le refuzi spun despre tine că eşti: rece, inabordabilă, sobră sâc!
23. Cadoul ideal: carţi şi flori
24. Ai o fire romantică: da.
25.Pune-mi o întrebare! (întrebarea se adresează persoanei de la care ai preluat leapşa):
Cake or death?
Pe la trei
Şi totuşi cum se ridică învinşii când se ridică?
Adică...se mai pot ridica? Fireşte, dar nu toţi, majoritatea nu sunt în stare.
Deci treci peste sine. Pui visele în cutie şi înveţi ce-i pragmatismul, îţi reprimi sentimentele care te fac vulnerabil şi dai un restart, iei nişte decizii mai mici sau mai mari şi cârcoteşti numai ca să n-o facă altcineva pe seama ta. Porcării, eşti la fel, dar înveţi cu sârguinţă cum să te calci în picioare. Ahh mă refeream la asta într-o postare, ca la un fel de salvare? M-am răzgândit! La mine minunile nu ţin nici măcar trei zile. Sau oricum, salvarea aia nu e pentru mine.
Ai renunţat la tot, ia-ţi la revedere de la ceea ce ai fi putut fi. Mii de oameni o fac în fiecare zi. Cine ştie, e posibil ca unii dintre aceşti nefericiţi să-şi găsească altundeva fericirea.
Dă-i înainte fără pic de certitudine până în momentul când vei înţelege că nu se va întâmpla nimic. În locul ăla gol, căci altfel nu-l vei vedea, zac 40 de ani de tumult, aşteptări, nopţi lungi cu ore albe, poate nişte încercări.
Adică...se mai pot ridica? Fireşte, dar nu toţi, majoritatea nu sunt în stare.
Deci treci peste sine. Pui visele în cutie şi înveţi ce-i pragmatismul, îţi reprimi sentimentele care te fac vulnerabil şi dai un restart, iei nişte decizii mai mici sau mai mari şi cârcoteşti numai ca să n-o facă altcineva pe seama ta. Porcării, eşti la fel, dar înveţi cu sârguinţă cum să te calci în picioare. Ahh mă refeream la asta într-o postare, ca la un fel de salvare? M-am răzgândit! La mine minunile nu ţin nici măcar trei zile. Sau oricum, salvarea aia nu e pentru mine.
Ai renunţat la tot, ia-ţi la revedere de la ceea ce ai fi putut fi. Mii de oameni o fac în fiecare zi. Cine ştie, e posibil ca unii dintre aceşti nefericiţi să-şi găsească altundeva fericirea.
Dă-i înainte fără pic de certitudine până în momentul când vei înţelege că nu se va întâmpla nimic. În locul ăla gol, căci altfel nu-l vei vedea, zac 40 de ani de tumult, aşteptări, nopţi lungi cu ore albe, poate nişte încercări.
Am pe lângă altele şi un caracter obsesiv? :))
Săracii mei părinţi, mai bine rămâneam încurcată la maternitate. A, nu v-am spus asta aşa-i? Ei da, n-au avut norocul.
Speranţa şi moartea sunt teribil de asemănătoare. Ambele te lasă să te bucuri de viaţă şi de chinurile sale. Există însă o clipă când lipsa celei dintâi devine un lucru iminent. Şi cam la fel vei păţi şi în cazul celei de-a doua, când cu prezenţă grăbită îi va ordona timpului să nu mai aibă răbdare.
Niciodată m-am strâns în piept atât de multe. Astă seară încă un şut în dos m-a făcut să râd frenetic.
Există oameni care înţeleg că trebuie să piardă, există oameni care vor pierde oricum. În final călătoria asta puţini o câştigă.
Somn uşor, uşor, uşor...
marți, 4 octombrie 2011
I`m strong. Caution, sometimes I joke.
Uuuu nice!
And our love is pastured such a mournful sound
Tonight I'm gonna bury that horse in the ground
So I like to keep my issues strong
But it's always darkest before the dawn
I am done with my graceless heart
So tonight I'm gonna cut it out and then restart
And I'm damned if I do and I'm damned if I don't
So here's to drinks in the dark at the end of my road
And I'm ready to suffer and I'm ready to hope
It's a shot in the dark and right at my throat
luni, 3 octombrie 2011
Yes, I can blog this!
I dare to turn back time
Just for a few hours in my mind
Tonight it`s you all the way...
Ale lui octombrie
Asta e tot ce-a mai rămas din mine...
STOP! Pe bune. Joci de prea mult timp pe aceleaşi acorduri.
Încerc să-mi opresc gândurile, altfel nu mă aşteaptă decât o mare de deznădejde. Nimic nou. Dar asta nu înseamnă că o pot ţine aşa la nesfârşit. Şi nu e o provocare, ştiu că viaţa se poate dovedi mult mai încăpăţânată decât mine. În fapt e numai o expresie... De cele mai multe ori nu e vorba de soartă potrivinică, consideri că ai o viaţă proastă pentru că aşa ţi-o faci. Oricare segment în care ţi se pare că eşti un nenorocit căruia toate îi ies pe dos, se întâmplă pentru că ţi-o faci singur. Cele mai grele lupte se dau cu tine, cine recunoaşte poate are şansa să schimbe ceva, cine o neagă n-are decât să caute şi să caute...n-o să găsească vinovaţi căci uită să se privească în oglindă.
Şi cum facem? Negativişti, la atac!
Suntem în stare să ne asumăm ceea ce suntem, fără să plângem pe întuneric? Moi, je ne peux pas.
De ce e mai uşor să te ascunzi în adâncul minţii decât să recunoşti că tu eşti cea mai mare problemă a ta? Stai calm, şi eu sunt tot propria mea victimă :)), nu-ţi fac procese de conştiinţă. Mai întâi mi le aplic mie. La naiba cu introvertiţii, eu nici nu ştiu cu cine fac front comun.
Să ne lămurim, n-am căzut în extrema pozitiviştilor, cred că mai degrabă m-ar întrista. Şi nici nu reiau vechiul exerciţiu în totalitate, deşi admit că ar fi o formă de terapie, pentru că n-am încredere în mine.
Ce voiam să-ţi spun?
Uneori când privesc în jur, când privesc departe la cei pe care-i cunosc (mai mult sau mai puţin), am sentimentul straniu că e ceva în neregulă cu mine. Da, ştiu e tot o chestie oarecum banală. Numai că aş îndrăzni să zic că e ceva mai mult aici.
De ce sunt problemele mele mai rele?
Sunt mai rele pentru că povara fiecăruia dintre noi e menită să ne suscite acele puncte slabe, acolo unde lovitura să se simtă mai acută decât i s-ar putea părea vecinului?
E o chestie personalizată, a dracu' de eficientă în ceea ce mă priveşte. Eu am divergenţe cu mândria proprie, eu care am crescut crezând că n-o să am urmă de orgoliu. Am înţeles cu totul greşit treaba asta. De obicei asa păţeşti când priveşti numai dintr-un anume punct de vedere o situaţie.
Era o vorbă cum că dacă ţi-ai pune problemele la grămadă cu ale altora, ai termina prin a ţi le lua înapoi tot pe-ale tale. Încă nu înţeleg dacă chestia asta ţine de fatalitate, incapacitatea de a trece de obstacole sau proasta obişnuinţă, teama de nou, bla, bla. E stupid cum tragem tot spre propriile slăbiciuni.
Ohh, să faci un dialog cu tine, e cel mai înfricoşător lucru, te obligă să fii sincer până în măduva oaselor. Sau nemaipomenit de subiectiv şi uite-aşa ajungi de unde ai plecat.
EU ÎI ADMIR PE CEI CARE POT TRECE PESTE SINE. O spun în sensul bun al cuvântului, am concluzionat mai de mult... Poate am o moralitate îndoielnică şi risc să trec drept un om al compromisului, pentru unii poate prinde accente ipocrite declaraţia asta, dar ceea ce vreau să spun cu adevărat este că dacă te salvează de la dezastru, fie! Îndură un pic ca să simţi transformarea. Cât de rău poate să fie să nu mai fii un pămpălău în preajma fetei pe care o placi, cât de greu e să te abţii de la crize de gelozie când îţi iese iubitul în oraş, cât de greu e să accepţi un job care deşi consideri că nu-ţi face onoare, îţi oferă o cale de început? Ar trebui să ştiu, că tocmai am refuzat unul. Am făcut-o pentru că am posibilitatea de a avea ceva mai bine, dar departe de aici. E un domino...
Azi am ţinut să îmi revin. Din ce în ce mai des, în ultima vreme îmi spun că lumea mea va găsi o modalitate de a reuşi. Eu voi găsi o cale de a începe. Zău că trebuie, ar fi teribil de crud să fie altfel.
Există momente când cinevă mă trage de mână şi strigă că-mi va fi ok. Deşi s-ar putea să reprim orice trăire care-aduce a speranţă, azi grija cuiva faţă de mine mă face să zâmbesc. Fie şi numai pentru câteva secunde. Nu cred c-am mulţumit îndeajuns pentru oamenii buni pe care i-am întâlnit în oraşul ăsta. Sunt cei care stau acum lângă mine, când am foarte mare nevoie de ei, cu toate că nu le cer ajutorul, nu le torn în urechi sentimentele mele şi habar n-au că mă gândesc la ei. Spune-mi că sunt naivă, mai rău decât să te minţi pe sine, nu există. Am trecut şi prin asta.
Azi am ţinut să îmi revin. Din ce în ce mai des, în ultima vreme îmi spun că lumea mea va găsi o modalitate de a reuşi. Eu voi găsi o cale de a începe. Zău că trebuie, ar fi teribil de crud să fie altfel.
Există momente când cinevă mă trage de mână şi strigă că-mi va fi ok. Deşi s-ar putea să reprim orice trăire care-aduce a speranţă, azi grija cuiva faţă de mine mă face să zâmbesc. Fie şi numai pentru câteva secunde. Nu cred c-am mulţumit îndeajuns pentru oamenii buni pe care i-am întâlnit în oraşul ăsta. Sunt cei care stau acum lângă mine, când am foarte mare nevoie de ei, cu toate că nu le cer ajutorul, nu le torn în urechi sentimentele mele şi habar n-au că mă gândesc la ei. Spune-mi că sunt naivă, mai rău decât să te minţi pe sine, nu există. Am trecut şi prin asta.
Deseori mă zbat între teamă şi visare.
Azi mă gândeam la toate lucrurile pe care le am. Nu sunt cine ştie ce, dar sunt cele pe care le-am vrut, cele despre care credeam că nu le voi avea niciodată.
A fost o vreme în care părea aproape imposibil să le dobândesc. Şi azi m-am întrebat pentru prima dată dacă e posibil? De fapt, cred că am primit primul fior, de nedescris.
Până cândva, mi-e încă doar în vis.
E octombrie cu mult soare. Mi l-am dorit.
duminică, 2 octombrie 2011
miercuri, 28 septembrie 2011
Pe cine iubesc?
Într-o amiază caldă, luminoasă cu miros de toamnă.
-Pe tine, mi-ai şoptit alunecând cu sărutări peste gâtul meu gol.
-Te-am iubit pe tine...
-Eu sunt trecut.
-E rece.
-Asta pentru că începe să fie bine.
Şi adierea de pe urmă te-a spulberat.
Pe cine iubim cu adevărat? Eu ştiu că nu iubesc suficient pe toată lumea...
Sunt numai puţin impulsivă dar îmi trece, doar am promis...
Şi-n loc să fiu absentă, m-am întors printre ruine. Uneori e nevoie să mai rătăcim.
marți, 27 septembrie 2011
"Numai că şi uitările dor"
De ce stând acolo mi-a trecut asta prin minte când băiatul acela mă ţinea cald de mână? Şi-n ochii lui verzi şi seci doar răceală, mă întrebam de ce-l vedeam searbăd. Pentru că era încă un interzis, voiam să mă pedepsesc, eu mereu mă pedepsesc. Şi te rog să nu crezi că îmi era dor de tine. Mă sperie deseori să descopăr că mai pot simţi. Chipul uşor angelic ale căror buze se uneau cu ale mele îmi păcălea propriile trucuri, făcându-mi obrajii să explodeze într-o mulţime de culori. Mirosul lui, felul în care trupurile noastre se striveau în strânsoare. Imaginează-ţi... Tu n-ai făcut-o niciodată, o iubeai pe blonda care seară de seară te aştepta la colţ. Şi-o ţineai de parcă eu eram un nimic, privindu-mă cu mândrie. De câte ori oare n-ai râs în sinea ta că îmi pierdeam răsuflarea? Tu ai trecut prin toate visele mele şi încă mai înaintezi pe străzile mele şi încă mai fugi pe câmpiile gri în care ştiu că ştii... Aşa că pleacă! Deseori mi-e indiferent, dar dacă tu vrei să mă încătuşezi eu te pot face mizerabil.
Că e adevărat o ştiu numai unii...dar tu ţi-ai recunoscut-o ţie? Uitările dor, uitările dor. Ce au oamenii ăştia?
Vocea răsună mai departe dincolo de pereţii camerei mele, departe de patul în care în urmă cu o noapte intonam un fel de blesteme. Şi îmi va ţină ore lungi companie, peste clipele nopţii în care somnul n-o să mai vină. Iar zorii îmi vor aminti poveşti uitate. Acum e linişte.
Şi seara următoare ea îşi va ţine paharul întocmai ca pe-o cruce. Vom sta în oraş, iar eu am să încerc să nu mai fiu atât de rea.
Că e adevărat o ştiu numai unii...dar tu ţi-ai recunoscut-o ţie? Uitările dor, uitările dor. Ce au oamenii ăştia?
Vocea răsună mai departe dincolo de pereţii camerei mele, departe de patul în care în urmă cu o noapte intonam un fel de blesteme. Şi îmi va ţină ore lungi companie, peste clipele nopţii în care somnul n-o să mai vină. Iar zorii îmi vor aminti poveşti uitate. Acum e linişte.
Şi seara următoare ea îşi va ţine paharul întocmai ca pe-o cruce. Vom sta în oraş, iar eu am să încerc să nu mai fiu atât de rea.
marți, 20 septembrie 2011
Ce facem acum?
Eu n-o să mă împac niciodată cu unele chestii. Am priceput de ce există oameni care nu se pot împăca la rândul lor cu ALTE chestii. Oameni cărora în sinea mea, cel puţin, le datorez nişte scuze. Nu pot face compromisul ăsta, pur şi simplu e ceva care mă zgârie pe creier şi mă opreşte înainte să bat palma.
Din păcate ziua asta rimează cu una dintre cele mai triste şi mai nefericite din câte am avut. Să vă explic de ce, nu pot şi nu doresc. Dar cert e că avea să vină cândva săptămâna asta. Şi-a ales să fie marţi.
Cam atât. Şimţeam nevoia "să strig".
Din păcate ziua asta rimează cu una dintre cele mai triste şi mai nefericite din câte am avut. Să vă explic de ce, nu pot şi nu doresc. Dar cert e că avea să vină cândva săptămâna asta. Şi-a ales să fie marţi.
Cam atât. Şimţeam nevoia "să strig".
luni, 12 septembrie 2011
În regat, mai trist
M-am plictisit. Nu ştiu dacă definitiv, dar m-a plictisit de absolut tot. Da, da şi de cele bune, care or fi ele. De toate.
Îmi doresc o schimbare. Una care să pună la punct aspecte neglijate de atâta amar de vreme dar care va renega pe altele.
Şi ne întoarcem la alegeri...
De ce e atât de greu să alegi? Pentru că e foarte greu să-ţi ordonezi priorităţile sau pentru că e al naiba de greu să identifici lucrurile fără de care ai putea merge mai departe?
Sunt aproape convinsă că voi schimba ceva în viitorul apropiat, orice! V-am mai zis că toamna prind puteri, contrar faptului că aş vrea să vă mărturisesc cum mă simt de vulnerabilă şi de cât de ciudat m-au prins zilele astea de toamnă. Mi s-au amplificat toate simţurile.
Vorba lui... e o astenie târzie de primăvară.
Uneori aş vrea să întâlnesc pe cineva străin, cineva care ştie totul despre mine. Cu care mă pot aşeza la aceeaşi masă şi căruia să nu fie nevoie să-i mai explic nimic. Aţi simţit vreodată nevoia unei astfel de conştiinţe?
Ieri am primit vizita unei foste colege de facultate, pe care nu am mai vazut-o de la absolvirea din 2009.
Şi timpul ăsta care se scurge în ritm alert, ne-a îngăduit să ne găsim la fel. Să ne simţim aproape la fel ca înaine.
Mă rog, nu e ca şi cum relaţia noastră ar fi fost fructul unei pasiuni, în iubire e altfel...timpul nu are răbdare.
Şi-am rămas ieri în staţia de autobuz, mai singură decât am crezut că mă voi simţi vreodată. Am reuşit să mă pricopsesc cu o răceala, în două trei ore s-a manifestat ca într-o săptămână. Acum sunt mai binişor.
Apoi aştept cu drag să ajung acasă luna viitoare, nici acolo n-am mai fost de prin aprilie.
Anul ăsta e al marilor regăsiri...
Îmi doresc o schimbare. Una care să pună la punct aspecte neglijate de atâta amar de vreme dar care va renega pe altele.
Şi ne întoarcem la alegeri...
De ce e atât de greu să alegi? Pentru că e foarte greu să-ţi ordonezi priorităţile sau pentru că e al naiba de greu să identifici lucrurile fără de care ai putea merge mai departe?
Sunt aproape convinsă că voi schimba ceva în viitorul apropiat, orice! V-am mai zis că toamna prind puteri, contrar faptului că aş vrea să vă mărturisesc cum mă simt de vulnerabilă şi de cât de ciudat m-au prins zilele astea de toamnă. Mi s-au amplificat toate simţurile.
Vorba lui... e o astenie târzie de primăvară.
Uneori aş vrea să întâlnesc pe cineva străin, cineva care ştie totul despre mine. Cu care mă pot aşeza la aceeaşi masă şi căruia să nu fie nevoie să-i mai explic nimic. Aţi simţit vreodată nevoia unei astfel de conştiinţe?
Ieri am primit vizita unei foste colege de facultate, pe care nu am mai vazut-o de la absolvirea din 2009.
Şi timpul ăsta care se scurge în ritm alert, ne-a îngăduit să ne găsim la fel. Să ne simţim aproape la fel ca înaine.
Mă rog, nu e ca şi cum relaţia noastră ar fi fost fructul unei pasiuni, în iubire e altfel...timpul nu are răbdare.
Şi-am rămas ieri în staţia de autobuz, mai singură decât am crezut că mă voi simţi vreodată. Am reuşit să mă pricopsesc cu o răceala, în două trei ore s-a manifestat ca într-o săptămână. Acum sunt mai binişor.
Apoi aştept cu drag să ajung acasă luna viitoare, nici acolo n-am mai fost de prin aprilie.
Anul ăsta e al marilor regăsiri...
joi, 8 septembrie 2011
luni, 5 septembrie 2011
Bun augur
De fiecare dată când privesc spre cărarea arămie simt în piept bătăi rapide, amenintând să-mi sfâşie carnea, vrând să părăsească în goană învelişul de piele. Contrar altor trăiri ale altora, sunt unul dintre oamenii care simt că se nasc odată ce frunzele prind culoarea aia gălbuie desprinzându-se de ramura care le-a ţinut adăpost toată vara. Cea pe care au înmugurit odată ce primăvara s-a arătat generoasă, iar nopţile-au scăzut lăsând loc mai mult amicului soare. Nu-s fii nerecunoscători, ci ore ce atârnă de ceasul care va continua să bată şi după ce ele se vor fi scurs.
Câmpia întinsă şi aburii care se ridicau în dimineţile răcoroase după prima arătură, satul mic neştiut...da, îmi aduc aminte.
Şi-acum ne vor ţine companie zilele de toamnă.
Septembrie plin de graţie, aparent liniştit.
Ştiţi că întotdeauna pe sub caracterele aparent tăcute, mocnesc pasiuni a căror văpaie s-ar ridica deasupra unui bloc cu zece etaje?
Uneori mă plimbă gândul la aleile ascunse, îmbrăcate într-un strat de frunze roşii, la mirosul lor înţepător. Alteori visez la ceaţa primelor momente ale zilei.
Deocamdată în mine e încă vară. Ţărmul e încă măturat de valuri puternice şi uneori aduce-a dezolare. Trăiesc într-o zi care se repetă şi uită să mai treacă. Plictisitoare, arogantă, deznădăjduind continuu.
-Ţi-ai făcut cumva o scurtă descriere?
Tresar, camera mea trebuie să fie goală. Parcă palmele mi s-au murdărit de nisip auriu.
-Nu...
Cu o mişcare de mână chipul necunoscut dispare ca aburii deasupra unei ceşti de cafea. Mă las în grija scaunului confortabil fără ezitare, nu s-a întâmplat nimic. Da, nimic. Doar mi-e poftă de tine...
Câmpia întinsă şi aburii care se ridicau în dimineţile răcoroase după prima arătură, satul mic neştiut...da, îmi aduc aminte.
Şi-acum ne vor ţine companie zilele de toamnă.
Septembrie plin de graţie, aparent liniştit.
Ştiţi că întotdeauna pe sub caracterele aparent tăcute, mocnesc pasiuni a căror văpaie s-ar ridica deasupra unui bloc cu zece etaje?
Uneori mă plimbă gândul la aleile ascunse, îmbrăcate într-un strat de frunze roşii, la mirosul lor înţepător. Alteori visez la ceaţa primelor momente ale zilei.
Deocamdată în mine e încă vară. Ţărmul e încă măturat de valuri puternice şi uneori aduce-a dezolare. Trăiesc într-o zi care se repetă şi uită să mai treacă. Plictisitoare, arogantă, deznădăjduind continuu.
-Ţi-ai făcut cumva o scurtă descriere?
Tresar, camera mea trebuie să fie goală. Parcă palmele mi s-au murdărit de nisip auriu.
-Nu...
Cu o mişcare de mână chipul necunoscut dispare ca aburii deasupra unei ceşti de cafea. Mă las în grija scaunului confortabil fără ezitare, nu s-a întâmplat nimic. Da, nimic. Doar mi-e poftă de tine...
joi, 1 septembrie 2011
Cum e recolta?
Şi oficial e toamnă... Vă doresc una pliiină de schimbări (frumoase), la mine debutează deja cu una. Săptămâna viitoare strângem bagajele şi ne mutăm... Şi de la capăt...
Mult soare!
luni, 29 august 2011
My top 5 (II)
"Nu există dragoste mai sinceră, decât dragostea pentru mâncare." (George B. Shaw)
1. Păstrăv la grătar cu lămâie.
2. Paste cu busuioc şi roşii.
3. Plăcintă cu brânză dulce şi stafide.
4. Supă de pui a la greque.
5. Îngheţată cu rom şi stafide (Malaga).
Care este mâncarea voastră preferată?
surse, surse : www.deeasoft.com; www.bucataras.ro;
www.oalacubunatati.ro; www.ice-cream-machine.com
1. Păstrăv la grătar cu lămâie.
2. Paste cu busuioc şi roşii.
3. Plăcintă cu brânză dulce şi stafide.
4. Supă de pui a la greque.
5. Îngheţată cu rom şi stafide (Malaga).
Care este mâncarea voastră preferată?
surse, surse : www.deeasoft.com; www.bucataras.ro;
www.oalacubunatati.ro; www.ice-cream-machine.com
sâmbătă, 27 august 2011
Fresh weekend!
Şi începe ultimul weekend de vară.
Începe la fel de călduros ca săptămâna din care se desprinde, colorând dimineaţa în nuanţe vii.
Ieri am petrecut toată ziua la piscină, soare, apă, soare. Mai târziu o piele răsfăţată care nu prea ieşise la lumină, m-a ameninţat că se bronzează şi îi e frică. Ne-am descurcat până la urmă.
Seara m-a prins acasă, parcă nu destul de obosită după plimbările prin bazin, cu un fresh lemon scos de la frigider şi puţin nerăbdătoare.
Aş face un bis, dar sâmbetele sunt crunte, aglomeraţie, bla bla. Că merg singură nu e un impediment dar stimulează de multe ori lenea...şi aşa scap ocazia şi rămân acasă.
Astăzi oricum trebuie să fac o pauză, deseară avem meniu de noapte, cu petrecere sub pod , probabil ultima.
sursa foto: www.thechive.com
Deci cam asta ar fi, s-a dus şi vara. Eu m-am trezit pe ultima sută de metri că mai vreau un pic. Dar ea fuge, ne-om găsi la anul!
Distracţie plăcută prieteni! S-aveţi chef!
Începe la fel de călduros ca săptămâna din care se desprinde, colorând dimineaţa în nuanţe vii.
Ieri am petrecut toată ziua la piscină, soare, apă, soare. Mai târziu o piele răsfăţată care nu prea ieşise la lumină, m-a ameninţat că se bronzează şi îi e frică. Ne-am descurcat până la urmă.
Seara m-a prins acasă, parcă nu destul de obosită după plimbările prin bazin, cu un fresh lemon scos de la frigider şi puţin nerăbdătoare.
Aş face un bis, dar sâmbetele sunt crunte, aglomeraţie, bla bla. Că merg singură nu e un impediment dar stimulează de multe ori lenea...şi aşa scap ocazia şi rămân acasă.
Astăzi oricum trebuie să fac o pauză, deseară avem meniu de noapte, cu petrecere sub pod , probabil ultima.
sursa foto: www.thechive.com
Deci cam asta ar fi, s-a dus şi vara. Eu m-am trezit pe ultima sută de metri că mai vreau un pic. Dar ea fuge, ne-om găsi la anul!
Distracţie plăcută prieteni! S-aveţi chef!
vineri, 26 august 2011
luni, 22 august 2011
Drumul
"Ne-am oprit pe marginea şoselei care ne conducea înapoi spre Cork. Era o după amiază târzie din iulie cu cerul acoperit de nori înfuriaţi. Umbrele prindeau contur din loc în loc, razele soarelui atingând cu graţie întinderea deschisă la poalele muntelui ce veghea în depărtare. Aerul răcoros dansa în adieri uşoare.
Jess coborâse din maşină ţinând cu grijă aparatul de fotografiat. Priveam drumul lung ce se aşeza înaintea noastră, cu ochii nesătui. Îmi simţeam trupul în sfârşit relaxat, descătuşat din trecutul nu prea limpede şi aruncat într-un fel de capsulă a timpului. Una din cele în care parcă te-ai născut cu foarte puţină vreme în urmă, totuşi deprins cu trăirile proprii unei vieţi vechi, dar fără amintiri de vreun fel. Mă sprijinisem de portieră continuând să admir împrejurimile. Dintre toate locurile pe care le vizitasem, şi ce-i drept nu eram foarte multe la număr, vecinătăţile pădurii Weston rămâneau cele mai frumoase. Dincolo de ea aştepta să mă întâmpine acelaşi Cork anost cu ploile sale nelipsite, fabrica de cherestea, târgurile sezoniere şi restaurantele mici înţesate de inşi de tot felul. Deseori nopţile se afundau în beznă, stranii şi apăsătoare. Locuiam acolo de la vârsta de zece ani, dar nu realizasem niciodată când trecusersă atât de repede. Doar compania Ritei făcea din el un spaţiu suportabil, atunci când petreceam unele weekend-uri la mine. Însă odată cu Jess şi întâmplările dintre noi, reveneam mai des decât îmi închipuisem iniţial.
-Ai putea să rămâi aici pentru totdeauna, ce zici?
-Nu eşti amuzant, am rostit făcând câţiva paşi în lateral. Câmpul verde părea nesfârşit până să dai cu privirea de zarea încărcată. Un sunet scurt se auzi, m-am răsucit pe călcâie. Obiectivul era îndreptat spre mine. Ahh!
M-am desprins de lângă el şi-am pornit tot în faţă păşind pe marginea şoselei de-a lungul liniei albe ce o delimita. Nu mă gândisem nici o clipă să fac asta. În sinea mea toate se orânduiseră devreme. N-aveam să trăiesc încă vreo câţiva ani alături de Sal, aşa cum nu intenţionam să mă mărit cu vreunul dintre angajaţii lui ori să-i calc în pe urme. Şi totuşi Jess îndulcea din când în când ideea unei şederi prelungite..."
Jess coborâse din maşină ţinând cu grijă aparatul de fotografiat. Priveam drumul lung ce se aşeza înaintea noastră, cu ochii nesătui. Îmi simţeam trupul în sfârşit relaxat, descătuşat din trecutul nu prea limpede şi aruncat într-un fel de capsulă a timpului. Una din cele în care parcă te-ai născut cu foarte puţină vreme în urmă, totuşi deprins cu trăirile proprii unei vieţi vechi, dar fără amintiri de vreun fel. Mă sprijinisem de portieră continuând să admir împrejurimile. Dintre toate locurile pe care le vizitasem, şi ce-i drept nu eram foarte multe la număr, vecinătăţile pădurii Weston rămâneau cele mai frumoase. Dincolo de ea aştepta să mă întâmpine acelaşi Cork anost cu ploile sale nelipsite, fabrica de cherestea, târgurile sezoniere şi restaurantele mici înţesate de inşi de tot felul. Deseori nopţile se afundau în beznă, stranii şi apăsătoare. Locuiam acolo de la vârsta de zece ani, dar nu realizasem niciodată când trecusersă atât de repede. Doar compania Ritei făcea din el un spaţiu suportabil, atunci când petreceam unele weekend-uri la mine. Însă odată cu Jess şi întâmplările dintre noi, reveneam mai des decât îmi închipuisem iniţial.
-Ai putea să rămâi aici pentru totdeauna, ce zici?
-Nu eşti amuzant, am rostit făcând câţiva paşi în lateral. Câmpul verde părea nesfârşit până să dai cu privirea de zarea încărcată. Un sunet scurt se auzi, m-am răsucit pe călcâie. Obiectivul era îndreptat spre mine. Ahh!
M-am desprins de lângă el şi-am pornit tot în faţă păşind pe marginea şoselei de-a lungul liniei albe ce o delimita. Nu mă gândisem nici o clipă să fac asta. În sinea mea toate se orânduiseră devreme. N-aveam să trăiesc încă vreo câţiva ani alături de Sal, aşa cum nu intenţionam să mă mărit cu vreunul dintre angajaţii lui ori să-i calc în pe urme. Şi totuşi Jess îndulcea din când în când ideea unei şederi prelungite..."
miercuri, 17 august 2011
I carve my name in stone...
Sunt atât de nefericită ...
Dimineaţa doare chiar şi când deschid ochii să privesc.
Şi sunt atatea de spus care nu înseamnă mai nimic. Iar din toate, înţelege fiecare ce vrea şi ce poate...
sâmbătă, 13 august 2011
Weekenduri pe fugă
Din categoria "roagă-te de vară să mai zăbovească" am născocit o provocare. Să port papuci până hăăăt în noiembrie. Daaa :)).
S-au scurs zilele de vară foarte repede, mă animă însă speranţa că prognoza meteo va anunţa timp frumos până târziu în toamnă, aşa cum se întâmpla uneori în anii trecuţi. N-o mai fi el octombrie prieten cu costumul de baie, dar câtă vreme mai pot păcăli hainele groase, mă declar mulţumită.
Abia am reuşit să dorm astă noapte. Azi cafeaua e grozavă, cred că încep să depind de ea, dacă tot am renunţat la unele vicii mai vechi. Mda, nu ştiu cum s-a întâmplat că am făcut o săptămână fără să fumez. Nici n-am simţit nevoia până aseară când am avut câteva ore mai tensionate, dar m-am abţinut cu succes. Nu mi-am propus să fac nimic pe viitor din treaba asta. Poate chiar azi aprind vreuna.
Dezintoxicare în toată regula, nici bere n-am mai degustat, am trecut pe suc, ok, mai mult apă...iar de mâncat n-am nici o poftă.
Deşi mi-e greu să recunosc, august mi-a adus întotdeauna anumite schimbări. Poate trecerea de la un anotimp la altul...Oricum nu ştiu când mi-a căzut în dizgraţie.
S-aveţi o sâmbătă frumoasă!
S-au scurs zilele de vară foarte repede, mă animă însă speranţa că prognoza meteo va anunţa timp frumos până târziu în toamnă, aşa cum se întâmpla uneori în anii trecuţi. N-o mai fi el octombrie prieten cu costumul de baie, dar câtă vreme mai pot păcăli hainele groase, mă declar mulţumită.
Abia am reuşit să dorm astă noapte. Azi cafeaua e grozavă, cred că încep să depind de ea, dacă tot am renunţat la unele vicii mai vechi. Mda, nu ştiu cum s-a întâmplat că am făcut o săptămână fără să fumez. Nici n-am simţit nevoia până aseară când am avut câteva ore mai tensionate, dar m-am abţinut cu succes. Nu mi-am propus să fac nimic pe viitor din treaba asta. Poate chiar azi aprind vreuna.
Dezintoxicare în toată regula, nici bere n-am mai degustat, am trecut pe suc, ok, mai mult apă...iar de mâncat n-am nici o poftă.
Deşi mi-e greu să recunosc, august mi-a adus întotdeauna anumite schimbări. Poate trecerea de la un anotimp la altul...Oricum nu ştiu când mi-a căzut în dizgraţie.
S-aveţi o sâmbătă frumoasă!
miercuri, 10 august 2011
marți, 9 august 2011
zazaza
Ar trebui să răcnesc de-a dreptul, în speranţa că aş putea elimina ceva din frustrarea cu care m-a înzestrat frumoasa zi de marţi.
vineri, 5 august 2011
Planete
Cum iubeşte Capricornul?
Stil romantic : În genunchi...tu în genunchi în faţa lui!
CAPRICORNUL are tendinţa de a se proteja în faţa suferinţelor sentimentale, păstrând o oarecare distanţă. Este melancolic şi visător, înclinat spre singurătate. În dragoste se manifestă introvertit şi chiar dacă iubeşte cu pasiune, nu face vizibilă trăirea sa interioară datorită autocenzurii pe care şi-o impune.
Căsătoria sa este dictată mai mult de raţiune decât de sentiment sau atracţie fizică. (shit!)
Poate avea parte de iubiri instabile, mai mult la nivel imaginar. (LOL...tipic mie)
Nu ştie sa fie tandru, fiind uşor distant şi rigid. Este timid şi idealist în dragoste.
BUUUUN ...
Poate avea parte de a sexualitate manifestată târziu, poate chiar reprimată. Educaţia din familie e posibil să-i fi impus autocenzura instinctului erotic şi al emoţiilor. Poate trăi din când în când un blocaj sentimental, provocat de teama de erotism. Priveşte sentimentele cu multă detaşare şi înţelepciune, fiind prudent în implicarea într-o relaţie sentimentală. (perfect adevărat, cu excepţia momentelor în care se îndrăgosteşte şi îsi CAM pierde capul... oricum niciodată definitv)
În momentele dificile pe plan sentimental dă dovadă de multă detaşare şi sânge rece, deşi este vulnerabil la suferinţe sentimentale, decepţiile făcându-l să se retragă în singurătate, interiorizându-se şi mai mult şi alunecând în pesimism. Totuşi poate trece peste crize, revenindu-şi încet dar sigur.
Un Capricorn este greu de cucerit, datorită aparenţei sale uşor distante care dă impresia că nu ar fi interesat într-o relaţie sentimentală.
CAPRICORN - CAPRICORN Un cuvânt : nu! :)) Cineva încerca să îmi spună că ăsta e acel 100%... Mă cunosc pe mine şi NU AM NEVOIE DE ÎNCĂ O PAGUBĂ :)).Pace! De altfel, nu există 100%.
Singura dificultate în această relaţie este tocmai faptul că amândoi sunteţi mult mai interesaţi de succesul socio-profesional decât de cel conjugal.
CAPRICORN - PEŞTI mmmmmmda, cineva care mă poate asculta la infinit...aka cineva care mă suportă :)) şi am o listă întreagă de prieteni născuţi sub semnul ăsta şi un ascendent care strigă tare...eu vă înţeleg, hugs!
Acest amestec de pământ şi apă poate fi fundamentul unei relaţii cu adevărat extraordinare! Cunoscându-l îndeaproape, în timp îi veţi înţelege cele mai ascunse dorinţe.
Peştele îşi doreşte să aline suferinţele altora, suferind alături de ei. (LOL)
Peştele pare să fie construit numai din vise şi emotii, cel puţin aparent. Ceea ce nu puteţi înţelege este lipsa de materialism a Peştelui.
CAPRICORN - BERBEEEEEC :D zic de pe-acum best friends, voie bună!
Ce aveţi în faţă? Un drum accidentat. Fiecare îl va aprecia în felul său, pentru că modul de a vă orienta în spaţiu este foarte diferit. Berbecul este un egocentric pe care îl toleraţi cu mari eforturi. Mai mult decât atât, libertatea şi spiritul de aventură care îl caracterizează pot să vă enerveze teribil. (nu nu nu...nu :)) uneori e bine aşa, serios...)
CAPRICORN - TAUR Risc şi trăiesc fiecare clipă?
Soarele acestui semn se află în domeniul care corespunde iubirii adevărate, necondiţionate. Taurul este prudent, de încredere, practic - toate calităţile pe care le căutaţi la un partener.Taurul ştie să păstreze armonia.
Şi uite unde se duce punctul în plus...dar cu toate astea...scriu maaaare de tot, NESIGURANŢĂ, detest cum gravitează în jurul cuiva uitând de obiectivitate, e ca şi cum n-o să pot crede niciodată ceea ce mi se spune pentru că nu ştiu dacă are vreun fundament.
CAPRICORN - GEMENI Nu scriu nimic pentru că e una dintre cele mai neinteresante situaţii.
CAPRICORN - RAC
Nativul din zodia Racului s-a născut la şase luni distanţă în zodiac, în consecinţă îl veţi găsi fie complementar, fie la celalalt pol al valorilor dvs. El guverneaza casa şi familia pe când Capricornul este interesat de carieră şi statut social. Deşi munceşte din greu, Racul nu este dispus să depună acelaşi efort individual ca dvs. Vă va facilita stilul de viaţă la care aspiraţi, dar nu aveţi nici cea mai vagă idee despre ce ar trebui sa faceţi în schimb!
Părerea mea, anost.
CAPRCIORN - LEU Ooops!
Din perspectiva astrologiei, o astfel de relaţie este sortită eşecului, pentru că dvs. sunteţi un semn de pământ, iar Leul de foc. De obicei, pământul este cel care nu prea tolerează elementele de foc, dar dacă vă uitaţi mai atent la câte aveţi în comun, veţi fi chiar foarte surprinşi. Amândoi vă daţi în vânt după o viaţă socială bogată, dar Leul este mai exuberant şi mai deschis, pe când dvs. sunteţi mai rezervat.
Relaţiile sociale sunt foarte importante pentru amândoi, dar din motive diferite: unul vrea să se distreze, celălalt vrea să-şi extindă "influenţa". Dvs. v-aţi recunoscut, probabil, în cel de-al doilea. Leul se poate dovedi pe cât de lipsit de spirit practic, pe atât de încăpăţânat - două însuşiri ce vă vor scoate peri albi!
CAPRICORN - FECIOARĂ awwww cică suntem perechea Raiului...
Fecioară şi Capricorn. Pamânt de două ori, ce-ar putea să nu meargă între voi? Două semne de Pământ ca voi ar trebui să se înţeleagă perfect, după toate standardele cunoscute şi necunoscute ale astrologiei. Cam astea au fost veştile bune.
Să fim sinceri : orice Fecioară de pe lumea asta e perfecţionistă. Nu "puţin" perfecţionistă, nu "cam". Ci de-a dreptul perfecţionistă. Adesea, Capricornul simte şi el acelaşi lucru. Problema începe să se arate când toată chestiunea intră pe complicatele cărări ale minţii unui Capricorn. Deşi e semn de Pământ, nu e foarte pământean. Şi tot la fel, deşi e semn de Pamânt, nu e chiar mereu aşa de serios cum ar trebui.
Well...de când mă ştiu primele iubiri şi toate iubirile după alea dintâi, inclusiv cele din filme, au fost Fecioare... Şi totuşi e ceva care atrage şi e ceva care doare...ceva care lipseşte.
CAPRICORN - BALANŢĂ Provin dintr-un cuplu format din aceşti nativi...aşa că pas!
CAPRICORN - SCORPION O da... :))) Putem să o ţinem aşa la nesfârşit, avem în comun apa.
Avem de-a face cu o pereche senzaţională! Dvs. puneţi fundaţia solidă, iar Scorpionul vă umple totul cu pasiune şi stabilitate. Emoţiile lui extreme, pasiunile lui - printre care şi aceea pentru dvs. - vă fascinează.
Scorpionul deţine o mare viclenie care, combinată cu aptitudinea dvs. financiară, vă va aduce multă bogăţie. Există totuşi o problemă: partenerul dvs. este foarte preocupat să cheltuiască sumele pe care dvs. le strângeţi muncind din greu. Dacă doriţi să stopaţi pierderile din buget, nu aveţi decât să vă căsătoriţi cu el. Are o mare capacitate de muncă şi poate depune eforturi enorme pentru a realiza ce-şi pune în cap. În acest cuplu, dvs. vă veţi manifesta mai flexibil decât de obicei: veţi realiza foarte curând că este imposibil să vorbiţi cu un Scorpion altceva decât ceea ce îl preocupă.
AMIN! :))
CAPRICORN - SĂGETĂTOR Recunosc, e poate singura mea fantezie... ;))
Iată o pereche cu adevarat dificilă.
LOL, trebuia să fie...
Săgetatorul este un optimist şi un jovial, iar dvs. sunteţi rigid şi realist. În consecinţă, el vă va reproşa pesimismul. Din partea dvs., văzându-l aşa vesel şi gata să se aventureze, îl puteţi clasa imediat ca "inconştient".
Din punct de vedere fizic, Săgetatorului îi place să exerseze, de aceea poate fi foarte abil şi s-ar putea să vă râdă în nas, spunându-vă, în glumă, cat de... stângaci sunteţi! Acest lucru vă va înfuria şi vă va determina să faceţi numai ce vreţi - sau n-o să vă mai vină sa faceţi nimic fără să vă lăsaţi îndrumat de partener. Oricum, modul direct în care se exprimă Sagetatorul este la polul opus rigorii şi diplomaţiei dvs. Se prea poate să vă simţiţi adesea înfuriat şi umilit.
CAPRICORN - VĂRSĂTOR N-o să meargă între unul care tânjeşte şi altul care uită peste noapte...Şi asta o spun bazându-mă doar pe relaţia cu persoanele de sex feminin. Şi uite...
Dvs. sunteţi tradiţionalist până în măduva oaselor, ori Vărsătorul nu dă doi bani pe statul social, aşa cum faceţi dvs. El nu se jenează să şocheze, să revoluţioneze - ba dimpotrivă! Chiar dacă Vărsătorul dvs. nu este un caz tipic, oricum are un temperament mai rece decât al dvs. Viziunea lui asupra lumii este plină de obiectivitate. Nu prea lasă sentimentele să se amestece cu raţiunea. Uneori, interesele lui pot fi atât de ultramoderne şi de "mobile", încât, cu timpul, veţi tânji după o persoană mai stabilă şi mai... iubitoare. Vărsătorul nu se va încadra niciodată în această descriere! Şi abia am schiţat câteva dintre diferenţele majore!
Ce concluzii tragem de aici? Că Zodiile sunt nişte prostii?
Vă rog nu confundaţi horoscopul cu zodiacul, vă rog n-o luaţi personal, circumstanţele pot schimba totul în orice fel de relaţie, dar există caracteristici de la care nu vă puteţi sustrage.
Există oameni cu care nu e nevoie să discut mai mult de câteva minute, există oameni cărora le-am spus sub ce semn sunt născuţi din câteva cuvinte, nu e întâmplător.
Eu aş lua spiritul de aventură şi iniţiativă al Berbecului, l-aş pune laolaltă cu spiritualitatea şi sufletul tânăr al Săgetătorului, aş adăuga corectitudinea şi loialitatea unei Fecioare, visele şi creativitatea unui Peşte. Apoi peste toate, aş adăuga curajul şi determinarea unui Scorpion.
Cu toţii suntem capabili de mai bine...
Surse : www.acvaria.com, www.eastrolog.ro
Stil romantic : În genunchi...tu în genunchi în faţa lui!
CAPRICORNUL are tendinţa de a se proteja în faţa suferinţelor sentimentale, păstrând o oarecare distanţă. Este melancolic şi visător, înclinat spre singurătate. În dragoste se manifestă introvertit şi chiar dacă iubeşte cu pasiune, nu face vizibilă trăirea sa interioară datorită autocenzurii pe care şi-o impune.
Căsătoria sa este dictată mai mult de raţiune decât de sentiment sau atracţie fizică. (shit!)
Poate avea parte de iubiri instabile, mai mult la nivel imaginar. (LOL...tipic mie)
Nu ştie sa fie tandru, fiind uşor distant şi rigid. Este timid şi idealist în dragoste.
BUUUUN ...
Poate avea parte de a sexualitate manifestată târziu, poate chiar reprimată. Educaţia din familie e posibil să-i fi impus autocenzura instinctului erotic şi al emoţiilor. Poate trăi din când în când un blocaj sentimental, provocat de teama de erotism. Priveşte sentimentele cu multă detaşare şi înţelepciune, fiind prudent în implicarea într-o relaţie sentimentală. (perfect adevărat, cu excepţia momentelor în care se îndrăgosteşte şi îsi CAM pierde capul... oricum niciodată definitv)
În momentele dificile pe plan sentimental dă dovadă de multă detaşare şi sânge rece, deşi este vulnerabil la suferinţe sentimentale, decepţiile făcându-l să se retragă în singurătate, interiorizându-se şi mai mult şi alunecând în pesimism. Totuşi poate trece peste crize, revenindu-şi încet dar sigur.
Un Capricorn este greu de cucerit, datorită aparenţei sale uşor distante care dă impresia că nu ar fi interesat într-o relaţie sentimentală.
CAPRICORN - CAPRICORN Un cuvânt : nu! :)) Cineva încerca să îmi spună că ăsta e acel 100%... Mă cunosc pe mine şi NU AM NEVOIE DE ÎNCĂ O PAGUBĂ :)).Pace! De altfel, nu există 100%.
Singura dificultate în această relaţie este tocmai faptul că amândoi sunteţi mult mai interesaţi de succesul socio-profesional decât de cel conjugal.
CAPRICORN - PEŞTI mmmmmmda, cineva care mă poate asculta la infinit...aka cineva care mă suportă :)) şi am o listă întreagă de prieteni născuţi sub semnul ăsta şi un ascendent care strigă tare...eu vă înţeleg, hugs!
Acest amestec de pământ şi apă poate fi fundamentul unei relaţii cu adevărat extraordinare! Cunoscându-l îndeaproape, în timp îi veţi înţelege cele mai ascunse dorinţe.
Peştele îşi doreşte să aline suferinţele altora, suferind alături de ei. (LOL)
Peştele pare să fie construit numai din vise şi emotii, cel puţin aparent. Ceea ce nu puteţi înţelege este lipsa de materialism a Peştelui.
CAPRICORN - BERBEEEEEC :D zic de pe-acum best friends, voie bună!
Ce aveţi în faţă? Un drum accidentat. Fiecare îl va aprecia în felul său, pentru că modul de a vă orienta în spaţiu este foarte diferit. Berbecul este un egocentric pe care îl toleraţi cu mari eforturi. Mai mult decât atât, libertatea şi spiritul de aventură care îl caracterizează pot să vă enerveze teribil. (nu nu nu...nu :)) uneori e bine aşa, serios...)
CAPRICORN - TAUR Risc şi trăiesc fiecare clipă?
Soarele acestui semn se află în domeniul care corespunde iubirii adevărate, necondiţionate. Taurul este prudent, de încredere, practic - toate calităţile pe care le căutaţi la un partener.Taurul ştie să păstreze armonia.
Şi uite unde se duce punctul în plus...dar cu toate astea...scriu maaaare de tot, NESIGURANŢĂ, detest cum gravitează în jurul cuiva uitând de obiectivitate, e ca şi cum n-o să pot crede niciodată ceea ce mi se spune pentru că nu ştiu dacă are vreun fundament.
CAPRICORN - GEMENI Nu scriu nimic pentru că e una dintre cele mai neinteresante situaţii.
CAPRICORN - RAC
Nativul din zodia Racului s-a născut la şase luni distanţă în zodiac, în consecinţă îl veţi găsi fie complementar, fie la celalalt pol al valorilor dvs. El guverneaza casa şi familia pe când Capricornul este interesat de carieră şi statut social. Deşi munceşte din greu, Racul nu este dispus să depună acelaşi efort individual ca dvs. Vă va facilita stilul de viaţă la care aspiraţi, dar nu aveţi nici cea mai vagă idee despre ce ar trebui sa faceţi în schimb!
Părerea mea, anost.
CAPRCIORN - LEU Ooops!
Din perspectiva astrologiei, o astfel de relaţie este sortită eşecului, pentru că dvs. sunteţi un semn de pământ, iar Leul de foc. De obicei, pământul este cel care nu prea tolerează elementele de foc, dar dacă vă uitaţi mai atent la câte aveţi în comun, veţi fi chiar foarte surprinşi. Amândoi vă daţi în vânt după o viaţă socială bogată, dar Leul este mai exuberant şi mai deschis, pe când dvs. sunteţi mai rezervat.
Relaţiile sociale sunt foarte importante pentru amândoi, dar din motive diferite: unul vrea să se distreze, celălalt vrea să-şi extindă "influenţa". Dvs. v-aţi recunoscut, probabil, în cel de-al doilea. Leul se poate dovedi pe cât de lipsit de spirit practic, pe atât de încăpăţânat - două însuşiri ce vă vor scoate peri albi!
CAPRICORN - FECIOARĂ awwww cică suntem perechea Raiului...
Fecioară şi Capricorn. Pamânt de două ori, ce-ar putea să nu meargă între voi? Două semne de Pământ ca voi ar trebui să se înţeleagă perfect, după toate standardele cunoscute şi necunoscute ale astrologiei. Cam astea au fost veştile bune.
Să fim sinceri : orice Fecioară de pe lumea asta e perfecţionistă. Nu "puţin" perfecţionistă, nu "cam". Ci de-a dreptul perfecţionistă. Adesea, Capricornul simte şi el acelaşi lucru. Problema începe să se arate când toată chestiunea intră pe complicatele cărări ale minţii unui Capricorn. Deşi e semn de Pământ, nu e foarte pământean. Şi tot la fel, deşi e semn de Pamânt, nu e chiar mereu aşa de serios cum ar trebui.
Well...de când mă ştiu primele iubiri şi toate iubirile după alea dintâi, inclusiv cele din filme, au fost Fecioare... Şi totuşi e ceva care atrage şi e ceva care doare...ceva care lipseşte.
CAPRICORN - BALANŢĂ Provin dintr-un cuplu format din aceşti nativi...aşa că pas!
CAPRICORN - SCORPION O da... :))) Putem să o ţinem aşa la nesfârşit, avem în comun apa.
Avem de-a face cu o pereche senzaţională! Dvs. puneţi fundaţia solidă, iar Scorpionul vă umple totul cu pasiune şi stabilitate. Emoţiile lui extreme, pasiunile lui - printre care şi aceea pentru dvs. - vă fascinează.
Scorpionul deţine o mare viclenie care, combinată cu aptitudinea dvs. financiară, vă va aduce multă bogăţie. Există totuşi o problemă: partenerul dvs. este foarte preocupat să cheltuiască sumele pe care dvs. le strângeţi muncind din greu. Dacă doriţi să stopaţi pierderile din buget, nu aveţi decât să vă căsătoriţi cu el. Are o mare capacitate de muncă şi poate depune eforturi enorme pentru a realiza ce-şi pune în cap. În acest cuplu, dvs. vă veţi manifesta mai flexibil decât de obicei: veţi realiza foarte curând că este imposibil să vorbiţi cu un Scorpion altceva decât ceea ce îl preocupă.
AMIN! :))
CAPRICORN - SĂGETĂTOR Recunosc, e poate singura mea fantezie... ;))
Iată o pereche cu adevarat dificilă.
LOL, trebuia să fie...
Săgetatorul este un optimist şi un jovial, iar dvs. sunteţi rigid şi realist. În consecinţă, el vă va reproşa pesimismul. Din partea dvs., văzându-l aşa vesel şi gata să se aventureze, îl puteţi clasa imediat ca "inconştient".
Din punct de vedere fizic, Săgetatorului îi place să exerseze, de aceea poate fi foarte abil şi s-ar putea să vă râdă în nas, spunându-vă, în glumă, cat de... stângaci sunteţi! Acest lucru vă va înfuria şi vă va determina să faceţi numai ce vreţi - sau n-o să vă mai vină sa faceţi nimic fără să vă lăsaţi îndrumat de partener. Oricum, modul direct în care se exprimă Sagetatorul este la polul opus rigorii şi diplomaţiei dvs. Se prea poate să vă simţiţi adesea înfuriat şi umilit.
CAPRICORN - VĂRSĂTOR N-o să meargă între unul care tânjeşte şi altul care uită peste noapte...Şi asta o spun bazându-mă doar pe relaţia cu persoanele de sex feminin. Şi uite...
Dvs. sunteţi tradiţionalist până în măduva oaselor, ori Vărsătorul nu dă doi bani pe statul social, aşa cum faceţi dvs. El nu se jenează să şocheze, să revoluţioneze - ba dimpotrivă! Chiar dacă Vărsătorul dvs. nu este un caz tipic, oricum are un temperament mai rece decât al dvs. Viziunea lui asupra lumii este plină de obiectivitate. Nu prea lasă sentimentele să se amestece cu raţiunea. Uneori, interesele lui pot fi atât de ultramoderne şi de "mobile", încât, cu timpul, veţi tânji după o persoană mai stabilă şi mai... iubitoare. Vărsătorul nu se va încadra niciodată în această descriere! Şi abia am schiţat câteva dintre diferenţele majore!
Ce concluzii tragem de aici? Că Zodiile sunt nişte prostii?
Vă rog nu confundaţi horoscopul cu zodiacul, vă rog n-o luaţi personal, circumstanţele pot schimba totul în orice fel de relaţie, dar există caracteristici de la care nu vă puteţi sustrage.
Există oameni cu care nu e nevoie să discut mai mult de câteva minute, există oameni cărora le-am spus sub ce semn sunt născuţi din câteva cuvinte, nu e întâmplător.
Eu aş lua spiritul de aventură şi iniţiativă al Berbecului, l-aş pune laolaltă cu spiritualitatea şi sufletul tânăr al Săgetătorului, aş adăuga corectitudinea şi loialitatea unei Fecioare, visele şi creativitatea unui Peşte. Apoi peste toate, aş adăuga curajul şi determinarea unui Scorpion.
Cu toţii suntem capabili de mai bine...
Surse : www.acvaria.com, www.eastrolog.ro
joi, 4 august 2011
Heat
Sursa foto: www.aaroncoalson.wordpress.com
Să tac, să ascult fiecare sunet cum se scurge dincolo de întuneric, să rabd stingându-mă în mine. Căci nu e fiinţă să-mi audă glasul iar din mulţimea neagră nu rămâne decât scrum pe mese…
miercuri, 3 august 2011
marți, 2 august 2011
Are you scared?
I climb into your body
Climb into my own cell
Don't turn the lights on
Don't turn the lights on...
vineri, 29 iulie 2011
Purple blue
Activităţi ce preced weekendul : mă uit cum plouă...Ei, hai că nu e chiar aşa. Adicăăă e, dar n-am prea multe de făcut deci pot să inventez diferite metode de petrecere a timpului fără costuri mari ori pierderi de energie, pentru moment.
M-am aşezat confortabil pe un scaun în balconul deschis cu ustensila de scris în braţe...off, am mai şi luat-o degeaba, acum că am decis că n-am să mai scriu never ever, şi tot stau şi şterg şi iar tastez...numai de mi-ar veni odată cuvintele potrivite să spun ce am de spus.
Îmi pare că n-are să se mai oprescă niciodată.
Întotdeauna ploaia măruntă te lasă cu impresia că va dura la infinit. Nu mă deranjează deloc dar poate ar fi trebuit să-mi ajungă cât m-au udat astăzi milioanele de picături ce au trecut de umbrelă. Torenţiala în reprize mi-a băgat apă şi-n buzunare! Evident că nu m-am supărat, am aruncat umbrela în geantă şi-am lăsat natura să-şi facă treaba. De câte ori găseşti ocazia potrivită să te laşi plouat, dacă nu într-o zi când încă n-ai făcut duş, părul îţi stă ca şi cum ar fi gata să servească adăpost unei vieţuitoare, iar hainele oricum voiai să le dai la spălat?
Una dintre casele care se află în apropierea blocului în care locuiesc e prevăzută cu mansardă. Uraaaa! Ce oameni norocoşi, mă întreb cine are plăcerea să stea acolo. Vreau şi eu să am un loc numai al meu cu fereastra în tavan! :)) Trebuie să vă fi dorit măcar odată! Pe mine m-a fascinat încă de când eram prin clasele mici. Nu am vrut nici casă-n copac, nici maşinuţe, nici excursii, nimic. Doar o cameră din asta.
O singură dată s-a întâmplat să dorm într-o încăpere de la ultimul etaj, chiar anul acesta prin februarie din câte îmi amintesc, în practica de la facultate. Hostelul din centrul Belgradului era localizat într-o clădire destul de veche, cu scări înguste şi holuri frumos decorate, destul de liniştit şi foarte bine încălzit. Am nimerit nişte zile friguroase şi n-a fost chip nici să ningă. Cerul l-am regăsit prin deschiderea de sticlă, întunecat şi mut.
Nici o mişcare, nici un strop care să se prelingă pe geam, să aducă un tremur dulce pe spate, să pună în palme vise ori să topească gândurile trimiţându-le în depărtări către cei iubiţi. Nici o umbră, nici un zgomot spărgâdu-se în urechi.
Întotdeauna m-am vrut aşa, prinsă în vârtejul trăirilor mele preferate, adulmecând suflarea celui drag în noaptea în care ploaia opreşte ceasurile oferindu-ne un răgaz. Dar eu sunt o visătoare, pierd ore în şir cu ochii fixaţi cine ştie pe unde, ca şi cum aş reuşi să pătrund plafonul, sfâşiind zidurile şi zburând în înalt.
Da...şi toate sunt semne de romantism, zborul păsării prin ploaie. Ştiţi cum e? Frumos şi zgribulit. Ok, n-am spus mai nimic. De multe ori însă tăcerea e mai grăitoare.
Vă doresc un sfârşit de săptămână bun, merci pentru încurajări, scuze pentru ifose şi nervi, cel mai sigur am să vă mai dau o porţie cât de curând. Nu staţi în casă decât dacă aveţi companie, bucuraţi-vă de zilele ploiase, deşi pentru mulţi probabil sunt zile de leneveală.
La mulţi ani lui Dragos FRD , îîîîîncă o dată, n-am compus o poezie :)) dar consider că prezenţa mea pe reţelele de socializare şi blog, e mai bună decât două trei versuri cu rimă încâlcită, nu de-alta dar cel puţin un leu şi un capricorn nu se pot plictisi niciodată în discuţii! :)) Prietenii ştiu de ce :)).
V-am lăsat pe acorduri bune ;).
Sunt două dintre piesele mele preferate închinate ploii.
A voastră?
M-am aşezat confortabil pe un scaun în balconul deschis cu ustensila de scris în braţe...off, am mai şi luat-o degeaba, acum că am decis că n-am să mai scriu never ever, şi tot stau şi şterg şi iar tastez...numai de mi-ar veni odată cuvintele potrivite să spun ce am de spus.
Îmi pare că n-are să se mai oprescă niciodată.
Întotdeauna ploaia măruntă te lasă cu impresia că va dura la infinit. Nu mă deranjează deloc dar poate ar fi trebuit să-mi ajungă cât m-au udat astăzi milioanele de picături ce au trecut de umbrelă. Torenţiala în reprize mi-a băgat apă şi-n buzunare! Evident că nu m-am supărat, am aruncat umbrela în geantă şi-am lăsat natura să-şi facă treaba. De câte ori găseşti ocazia potrivită să te laşi plouat, dacă nu într-o zi când încă n-ai făcut duş, părul îţi stă ca şi cum ar fi gata să servească adăpost unei vieţuitoare, iar hainele oricum voiai să le dai la spălat?
Una dintre casele care se află în apropierea blocului în care locuiesc e prevăzută cu mansardă. Uraaaa! Ce oameni norocoşi, mă întreb cine are plăcerea să stea acolo. Vreau şi eu să am un loc numai al meu cu fereastra în tavan! :)) Trebuie să vă fi dorit măcar odată! Pe mine m-a fascinat încă de când eram prin clasele mici. Nu am vrut nici casă-n copac, nici maşinuţe, nici excursii, nimic. Doar o cameră din asta.
O singură dată s-a întâmplat să dorm într-o încăpere de la ultimul etaj, chiar anul acesta prin februarie din câte îmi amintesc, în practica de la facultate. Hostelul din centrul Belgradului era localizat într-o clădire destul de veche, cu scări înguste şi holuri frumos decorate, destul de liniştit şi foarte bine încălzit. Am nimerit nişte zile friguroase şi n-a fost chip nici să ningă. Cerul l-am regăsit prin deschiderea de sticlă, întunecat şi mut.
Nici o mişcare, nici un strop care să se prelingă pe geam, să aducă un tremur dulce pe spate, să pună în palme vise ori să topească gândurile trimiţându-le în depărtări către cei iubiţi. Nici o umbră, nici un zgomot spărgâdu-se în urechi.
Întotdeauna m-am vrut aşa, prinsă în vârtejul trăirilor mele preferate, adulmecând suflarea celui drag în noaptea în care ploaia opreşte ceasurile oferindu-ne un răgaz. Dar eu sunt o visătoare, pierd ore în şir cu ochii fixaţi cine ştie pe unde, ca şi cum aş reuşi să pătrund plafonul, sfâşiind zidurile şi zburând în înalt.
Da...şi toate sunt semne de romantism, zborul păsării prin ploaie. Ştiţi cum e? Frumos şi zgribulit. Ok, n-am spus mai nimic. De multe ori însă tăcerea e mai grăitoare.
Vă doresc un sfârşit de săptămână bun, merci pentru încurajări, scuze pentru ifose şi nervi, cel mai sigur am să vă mai dau o porţie cât de curând. Nu staţi în casă decât dacă aveţi companie, bucuraţi-vă de zilele ploiase, deşi pentru mulţi probabil sunt zile de leneveală.
La mulţi ani lui Dragos FRD , îîîîîncă o dată, n-am compus o poezie :)) dar consider că prezenţa mea pe reţelele de socializare şi blog, e mai bună decât două trei versuri cu rimă încâlcită, nu de-alta dar cel puţin un leu şi un capricorn nu se pot plictisi niciodată în discuţii! :)) Prietenii ştiu de ce :)).
V-am lăsat pe acorduri bune ;).
Sunt două dintre piesele mele preferate închinate ploii.
A voastră?
miercuri, 27 iulie 2011
I need more
Dar e greşit, că doar n-a mai rămas nimic. Şi-aştept, nu ştiu ce...poate să mă salvezi de mine. Imposibil şi prostesc. Iar nopţile au devenit din nou greu de pătruns în întuneric. De multe ori visez braţe străine, iar din toate, nu e nimeni...
Apoi completez orele nefericite cu tutunul din pachetele de ţigări, e mereu la fel, e mereu aceeaşi lipsă.
Apoi completez orele nefericite cu tutunul din pachetele de ţigări, e mereu la fel, e mereu aceeaşi lipsă.
Marele D!
Am obosit, am obosit să trăiesc.Nu putem face ceva să ne oprim aici? Nu m-ar deranja dacă ne-am opri aici, dacă noaptea asta ar lua cu ea toate neajunsurile ființei mele. Mi-e teamă că mai mult nu e de găsit, mă tem că asta e tot ce pot da lumii, o sumă de defecte nefolositoare nimănui. Și oricât de sumbră v-ar părea scrierea mea, e perfect adevărată.
Nici nu mai știu ce zi e mâine, ori de ce e musai să mă trezesc dacă vreau să dorm, să dorm până mă trezesc la 80 de ani, să mă privesc în oglindă și să fac infarct. Da, asta ar rezolva o mare parte din probleme.
Spune-mi, nu-i așa că n-am justificare? Nu-i așa că sunt o fată tânără cu potențial, ușor dezaxată și care vrea să ocolească greutățile vieții și fuuuge de colo până colo ca un copil răzgâiat? Îndrăznește să minți frumos căci fie ești de mult trecut de vârsta mea, fie nu cunoști o situație similară. Ori mai rău, ești un optimist.
Nu trebuia să cresc niciodată, n-aș fi cunoscut nici partea cea mai bună a vieții dar m-aș fi scutit de o groază de întâmplări și zile ca astea. Iar intrăm în depresie, iar ne trezim cu lumea în cap, iar se întorc toate cu susul în jos. Nu poate fi asta o stare de fapt? Nu putem trece peste partea cu răsăritul soarelui și razele de speranță, ca să ajungem direct la tortură? Sincer, nu putem? La naiba! Atunci chiar e crud!
Nici nu mai știu ce zi e mâine, ori de ce e musai să mă trezesc dacă vreau să dorm, să dorm până mă trezesc la 80 de ani, să mă privesc în oglindă și să fac infarct. Da, asta ar rezolva o mare parte din probleme.
Spune-mi, nu-i așa că n-am justificare? Nu-i așa că sunt o fată tânără cu potențial, ușor dezaxată și care vrea să ocolească greutățile vieții și fuuuge de colo până colo ca un copil răzgâiat? Îndrăznește să minți frumos căci fie ești de mult trecut de vârsta mea, fie nu cunoști o situație similară. Ori mai rău, ești un optimist.
Nu trebuia să cresc niciodată, n-aș fi cunoscut nici partea cea mai bună a vieții dar m-aș fi scutit de o groază de întâmplări și zile ca astea. Iar intrăm în depresie, iar ne trezim cu lumea în cap, iar se întorc toate cu susul în jos. Nu poate fi asta o stare de fapt? Nu putem trece peste partea cu răsăritul soarelui și razele de speranță, ca să ajungem direct la tortură? Sincer, nu putem? La naiba! Atunci chiar e crud!
marți, 26 iulie 2011
În tăcere
M-am mai simţit aşa , cu o aprigă dorinţă de a striga "am nevoie de tineeeeeeeeee!".Dar fără vreo direcţie pentru vocea mea. Şi nu pot decât să sper c-are să treacă.
Sursa foto: www.mymodernmet.com
Sursa foto: www.mymodernmet.com
Eșecul
N-am cuvinte să exprim dezamăgirea pe care o simt. Mai întâi față de naivitatea mea și mai apoi față de restul. M-am grăbit, știu. Dar am impresia acum că am să rămân așa blocată în stadiul în care sunt. Mă sperie...
Ca să vă elucidez misterul am postat într-o comunitate a tinerilor scriitori aspiranți și-am primit niște critici mai dure decât pietrele de munte :)). Critici adevărate nu gulmă ...
Știu că scriu slab,ok...hai să-i spunem prost, foarte prost nu mă deranjează. Te aprob când dorești acolo unde chiar e mare nevoie de muncă, pentru că îmi trebuie părerea ta să văd unde e loc de mult mai bine, dar nu o să accept niciodată tendința de a mă supune curentului actual de care ar trebui să trag cu dinții ca să mă bage cineva în seamă.
Dacă toți scriitorii s-ar fi aliniat într-un singur rând acum n-am mai fi avut nici un sfert din literatura pe care o cunoaștem. Liniștiți-vă nu pretind că pot egala vreun mare talent! Nu știu nici dacă mă opresc aici,nici dacă fac ceva pe mai departe.
Sunt convinsă că n-am dat tot ce pot, vorb-aia ,și asta în funcție de interlocutor :)). Cel mai important e să placă unor oameni, n-o să-i mulțumești pe toți niciodată, eu una nici nu intenționez.
Oricum, rea-rea zi, abia m-a luat somnul pe la trei dimineața. Și mă mai lăudam c-a fost frumoasă...niciodată să nu zici asta până nu mergi la culcare! Bye!
Ca să vă elucidez misterul am postat într-o comunitate a tinerilor scriitori aspiranți și-am primit niște critici mai dure decât pietrele de munte :)). Critici adevărate nu gulmă ...
Știu că scriu slab,ok...hai să-i spunem prost, foarte prost nu mă deranjează. Te aprob când dorești acolo unde chiar e mare nevoie de muncă, pentru că îmi trebuie părerea ta să văd unde e loc de mult mai bine, dar nu o să accept niciodată tendința de a mă supune curentului actual de care ar trebui să trag cu dinții ca să mă bage cineva în seamă.
Dacă toți scriitorii s-ar fi aliniat într-un singur rând acum n-am mai fi avut nici un sfert din literatura pe care o cunoaștem. Liniștiți-vă nu pretind că pot egala vreun mare talent! Nu știu nici dacă mă opresc aici,nici dacă fac ceva pe mai departe.
Sunt convinsă că n-am dat tot ce pot, vorb-aia ,și asta în funcție de interlocutor :)). Cel mai important e să placă unor oameni, n-o să-i mulțumești pe toți niciodată, eu una nici nu intenționez.
Oricum, rea-rea zi, abia m-a luat somnul pe la trei dimineața. Și mă mai lăudam c-a fost frumoasă...niciodată să nu zici asta până nu mergi la culcare! Bye!
luni, 25 iulie 2011
Hello!
Mi-aş fi dorit să fi fost mai mult soare azi. Am avut o vizită neaşteptată. Cel mai bun prieten al meu de acasă a venit intr-o delegaţie la Deva, iar de-acolo a reuşit să ajungă si la mine. Nu poate decât să mă bucure, păcat că am avut aşa puţin timp la dispoziţie.
În rest celorlalţi amici încep să li se rezolve din probleme, parcă n-a fost o zi de luni atât de urâtă. Gândul meu e alături de ei, de worsakeend al cărui blog a fost supendat, şi ca şi cum n-ar fi fost de ajuns, zilele trecute i-au adus un coşmar în plus, de Edith (ştie ea de ce) şi de oricare alţii care întâmpină o perioadă mai grea.
Vă doresc o săptămână bună! :)
În rest celorlalţi amici încep să li se rezolve din probleme, parcă n-a fost o zi de luni atât de urâtă. Gândul meu e alături de ei, de worsakeend al cărui blog a fost supendat, şi ca şi cum n-ar fi fost de ajuns, zilele trecute i-au adus un coşmar în plus, de Edith (ştie ea de ce) şi de oricare alţii care întâmpină o perioadă mai grea.
Vă doresc o săptămână bună! :)
joi, 21 iulie 2011
Am pierdut
"Love is a blind whore with mental disease and no sense of humor..."
"Accept provocarea amice...în fapt sunt o bestie, iau ce-mi place şi arunc la gunoi oricând încetez să te mai venerez. Sunt pe cale să îţi demonstrez.
Unii ar zice că mă trezesc, eu spun că găsesc plăcerea în cruda ta realitate.
În locul inimii mele e-o bucată de lemn, am pus-o la al tău îndemn.
Mi-am ales greşit materialul căci şi-asta mai arde din când în când.
Dar crede-mă e un lemn special, făcut din toate mizeriile iniţial.
Şi n-am compasiune decât pentru sine, sunt un suflet gol agonizând în speranţa de iubire. Tot aşa e posibil să nu te fi iubit nici pe tine.
Aşa că detestă, urăşte cum se cuvine, e doar o masturbare emoţională pentru mine."
"Accept provocarea amice...în fapt sunt o bestie, iau ce-mi place şi arunc la gunoi oricând încetez să te mai venerez. Sunt pe cale să îţi demonstrez.
Unii ar zice că mă trezesc, eu spun că găsesc plăcerea în cruda ta realitate.
În locul inimii mele e-o bucată de lemn, am pus-o la al tău îndemn.
Mi-am ales greşit materialul căci şi-asta mai arde din când în când.
Dar crede-mă e un lemn special, făcut din toate mizeriile iniţial.
Şi n-am compasiune decât pentru sine, sunt un suflet gol agonizând în speranţa de iubire. Tot aşa e posibil să nu te fi iubit nici pe tine.
Aşa că detestă, urăşte cum se cuvine, e doar o masturbare emoţională pentru mine."
Apatie
Omul plictisitor se aşează la birou.
Aprinde pagina şi se gândeşte că afară e mai degrabă o seară de toamnă decât una de vară.
E singur si plictisit, nu-i e somn şi nici n-are cu cine vorbi.
Ascultă muzică şi fredonează mai mult în gând.
Şi piesele sunt vechi, nu-l impresionează. Se-aşteaptă să sară de undeva ceva de făcut până cade de tot noaptea.
Oameni buni, nu fiţi plictisitori! Daţi-i ceva de citit şi vă va fi recunoscător! :))
Aprinde pagina şi se gândeşte că afară e mai degrabă o seară de toamnă decât una de vară.
E singur si plictisit, nu-i e somn şi nici n-are cu cine vorbi.
Ascultă muzică şi fredonează mai mult în gând.
Şi piesele sunt vechi, nu-l impresionează. Se-aşteaptă să sară de undeva ceva de făcut până cade de tot noaptea.
Oameni buni, nu fiţi plictisitori! Daţi-i ceva de citit şi vă va fi recunoscător! :))
marți, 19 iulie 2011
Dedicaţie
Du-te si zboară, aruncă-te în neant sperând că vei găsi uitare în înalt.
Şi mai visează coşmaruri de zi noaptea când încă nu e rău,
Visează-te călcându-mi paşii în ecou.
Când te trezeşti primul sunet care se aude, să fie o chitară veche plângând gânduri nude,
Pe'al Terrei sol cu gust de fiere răspândind otravă ce nu piere
Lăsându-ţi veşnic în suflet o durere
Născută din lacrima uscată, aşterne de o rog între noi liniştea blestemată.
Si gustă din paharul în care se moare, gustă şi cere iertare...
Şi mai visează coşmaruri de zi noaptea când încă nu e rău,
Visează-te călcându-mi paşii în ecou.
Când te trezeşti primul sunet care se aude, să fie o chitară veche plângând gânduri nude,
Pe'al Terrei sol cu gust de fiere răspândind otravă ce nu piere
Lăsându-ţi veşnic în suflet o durere
Născută din lacrima uscată, aşterne de o rog între noi liniştea blestemată.
Si gustă din paharul în care se moare, gustă şi cere iertare...
luni, 18 iulie 2011
Luni
Uneori mi-aș dori să putem scăpa de întreaga povară pe care o presupune supraviețuirea. Citeam zilele acestea niște conversații care m-au revoltat.
Uneori în ciuda tuturor defectelor, îmi pare că am o cale mai corectă, chiar dacă momentan tot ceea ce se întâmplă e parcă desprins dintr-o dramă semi-comică. Cred că lipsa oricăror puteri nu vine în totalitate din faptul că reprezint un măr stricat, ci pe undeva găsesc că mă revolt cu toată ființa în fața unei ordini de la care nici eu nu cred că mă voi putea sustrage întru totul...
Vechea veche problemă din cele mai vechi timpuri :)).
Fă o școală, ia-ți de lucru, găsește-ți pe cineva ca să nu rămâi singur(a) că-i rușine, acceptă că dragostea dispare după un timp, accepta că se transformă în devotament, respect, afecțiune, acceptă că visele tale trebuie să moară, acceptă că îmbătrânești, comportă-te în funcție de asta, fă un copil, pierde-te în ceea ce societatea numește celula de bază, mori crezând că asta a fost scopul...
Îți vei crește plozii fie la fel cum ți-ai dus existența, ori dacă posedezi niscaiva inteligență, dorindu-ți ca măcar ei să poată trăi ceea ce tu n-ai avut curaj.
Fericirea...avem nevoie de un buton pentru fericire.
În mare, avem poate avem aceleași dorințe, și-atunci ce mă face pe mine să strig din toți rărunchii și ce te face pe tine să înghiți chiar brav...porcăria asta de ni se vinde? De ce s-a subjugat întreaga natură a omului unor reguli tâmpite? Cine poate demonstra că un ateu e un om rău?
Nimic nu garantează pentru nimic.
Uneori în ciuda tuturor defectelor, îmi pare că am o cale mai corectă, chiar dacă momentan tot ceea ce se întâmplă e parcă desprins dintr-o dramă semi-comică. Cred că lipsa oricăror puteri nu vine în totalitate din faptul că reprezint un măr stricat, ci pe undeva găsesc că mă revolt cu toată ființa în fața unei ordini de la care nici eu nu cred că mă voi putea sustrage întru totul...
Vechea veche problemă din cele mai vechi timpuri :)).
Fă o școală, ia-ți de lucru, găsește-ți pe cineva ca să nu rămâi singur(a) că-i rușine, acceptă că dragostea dispare după un timp, accepta că se transformă în devotament, respect, afecțiune, acceptă că visele tale trebuie să moară, acceptă că îmbătrânești, comportă-te în funcție de asta, fă un copil, pierde-te în ceea ce societatea numește celula de bază, mori crezând că asta a fost scopul...
Îți vei crește plozii fie la fel cum ți-ai dus existența, ori dacă posedezi niscaiva inteligență, dorindu-ți ca măcar ei să poată trăi ceea ce tu n-ai avut curaj.
Fericirea...avem nevoie de un buton pentru fericire.
În mare, avem poate avem aceleași dorințe, și-atunci ce mă face pe mine să strig din toți rărunchii și ce te face pe tine să înghiți chiar brav...porcăria asta de ni se vinde? De ce s-a subjugat întreaga natură a omului unor reguli tâmpite? Cine poate demonstra că un ateu e un om rău?
Nimic nu garantează pentru nimic.
joi, 14 iulie 2011
Când cresc mare...
Din categoria "Mi se taie răsfularea" avem Atlantic Road.
Am început să venerez frumuseţile cu care natura a înzestrat ţara asta (Norvegia), şi felul în care oamenii de acolo ştiu cum să ne deschidă apetitul pentru vacanţă.
Cândva sper cu ardoare să le trec pragul.
Sursa www.visitnorway.com
Am început să venerez frumuseţile cu care natura a înzestrat ţara asta (Norvegia), şi felul în care oamenii de acolo ştiu cum să ne deschidă apetitul pentru vacanţă.
Cândva sper cu ardoare să le trec pragul.
Sursa www.visitnorway.com
marți, 12 iulie 2011
Tic-tac
Fă-mă să tac!
Fă în aşa fel încât să nu mai strige nimic din mine...
S-au scurs atâtea zile parcă alergând la un maraton. Suita de caderi şi urcuşurile ce le-au urmat, m-au secat de orice nevoi, m-au trimis acolo unde-am obişnuit să petrec clipe lungi şi disperate. Timpul e rău cu mine, cărările se restrâng, mi-e greu să plec, mi-ar fi mult mai uşor să tac.
Fă în aşa fel încât să nu mai strige nimic din mine...
S-au scurs atâtea zile parcă alergând la un maraton. Suita de caderi şi urcuşurile ce le-au urmat, m-au secat de orice nevoi, m-au trimis acolo unde-am obişnuit să petrec clipe lungi şi disperate. Timpul e rău cu mine, cărările se restrâng, mi-e greu să plec, mi-ar fi mult mai uşor să tac.
luni, 11 iulie 2011
Summer heat
Podeaua e reconfortantă. Uitând câteva secunde că ceasurile curg, încă visez umbre din care iese trupul ce se aşterne lângă mine. Amândoi pe lemul rece cu feţele ţintind spre tavanul înalt. Nu ştiu dacă vreau să mă atingi, trupurile noastre zac în tăcere până ce vocea ta se rupe din piept împrăştiind cuvinte. E aproape miezul nopţii, e aproape bine...
Curând mi se desprind aripi imaginare şi pornesc, spre abis înaintând.
duminică, 10 iulie 2011
De caniculă
Ahh trebuia să revin în forţă cu o nouă aberaţie.
Acum că am stabilit că sunt liberă de orice responsabilitate vizând vreo formă de învăţământ, ar cam trebui să mă înscriu repejor în rândurile clasei muncitoare. Ceea ce ar fi ...potrivit pentru acest timp şi spaţiu. Numai că habar n-am încotro să o apuc şi ce să fac. Pentru că timp va fi destul, mi-ar mai lipsi numai banii ca să încep câteva activităţi simple de reorientare profesională. Aproape că îmi vine să râd, dar ce să-i faci, asta e situaţia. Mai cu plâns, mai cu râs am ajuns de unde nu ne mai putem întoarce. Şi cum banii aştia nu se câştigă decât dacă mă alătur în primele rânduri ale categoriei mai sus amintite, vedeţi unde vreau s-ajung?
Desigur, presupunând că o mână cerească s-ar îndura să-mi dea o şansă bunicică iar eu m-aş ajuta cu ceva gânduri bune şi un pic de efort spre a nu risipi :)) - multe presupuneri huh- aş reuşi să fac nişte demersuri în vederea acelei reorientări cu pricina. Apoi va rămâne doar o problemă de timp ...dar ce naiba, nimic nu uşor dacă stai să te gândeşti.
Ce-mi lipseşte? N-am timp să întocmesc lista, dar pun pariu că încrederea şi determinarea sunt printre primele înscrise. Poate îmi lipsesc chiar abilităţile, nu-i musai să fim cu toţii capabili. Uneori stau şi mă gândesc cum am ajuns omul care sunt acum, cum atât de slabă, cum atât de dezorientată?
Şi ca să ajungem în punctul aberativ culminant mă gândeam că e cam stupid să realizezi la vârsta asta care sunt lucrurile ce te-ar face să te simţi mulţumit. De exemplu, nu ştiu dacă să mă bucure ori nu, dar am descoperit în ultimul an că dacă aş avea posibilitatea mi-ar face deosebită plăcere să învăţ să gătesc la un nivel "pro", să duc la bun sfârşit un curs de specialitate şi să lucrez în domeniu.
Hai că la asta nu vă aşteptaţi...
Apoi ar mai fi varianta în care mă văd lucrând tot prin aceeaşi sferă, cumva poate pe un post similar celui de barman. Şi după cum urmează aş mai visa la un curs-două de limbi străine ca să fiu fată serioasă cum zice mama, deşi e cam trecută vremea chiar şi pentru asta, şi nu în cele din urmă mi-aş dori foarte tare să scriu pentru o publicaţie.
Sunt minunată, ştiu. Să nu procreaţi primăvara că uite ce iese.
Săptămâna trecută am aplicat la un job pentru a redacta articole în cadrul unei reviste care se ocupă cu promovarea turistică. Evident că n-am avut succes având în vedere lipsa experienţei şi alţi factori care se impuneau acolo, dar mă gândeam că ar fi fost ideal să îmbin scrisul cu studiile pe care le-am parcurs.
Până se decide viaţa mea în ce prăpastie vrea să mă arunce, "chase-uiesc" vise şi aculumez dezamăgiri. Plecarea pe vas nu se va mai înfăptui, pentru cei care ştiau că intenţionez s-o fac. Sunt numai bună pentru ei cu excepţia faptului că habar n-am de experienţă :)), astfel că mi s-a sugerat să o dobândesc în ţară iar apoi să mai aplic o dată. În plus şi dacă mi-ar fi ieşit pasenţa tot rămânea un obstacol financiar din pricina stării precare a sănătăţii tatălui meu.
Sooo...tot răul spre bine, dacă m-ar fi acceptat aş fi aplicat metoda piţigoiului :)). Poate la anul vă scriu din Caraibe. Noi să fim sănătoşi.
A...era să uit, pentru donaţii şi altele îmi puteţi scrie pe adresa de e-mail. Sper că aţi avut un weekend frumos! Bye!
Acum că am stabilit că sunt liberă de orice responsabilitate vizând vreo formă de învăţământ, ar cam trebui să mă înscriu repejor în rândurile clasei muncitoare. Ceea ce ar fi ...potrivit pentru acest timp şi spaţiu. Numai că habar n-am încotro să o apuc şi ce să fac. Pentru că timp va fi destul, mi-ar mai lipsi numai banii ca să încep câteva activităţi simple de reorientare profesională. Aproape că îmi vine să râd, dar ce să-i faci, asta e situaţia. Mai cu plâns, mai cu râs am ajuns de unde nu ne mai putem întoarce. Şi cum banii aştia nu se câştigă decât dacă mă alătur în primele rânduri ale categoriei mai sus amintite, vedeţi unde vreau s-ajung?
Desigur, presupunând că o mână cerească s-ar îndura să-mi dea o şansă bunicică iar eu m-aş ajuta cu ceva gânduri bune şi un pic de efort spre a nu risipi :)) - multe presupuneri huh- aş reuşi să fac nişte demersuri în vederea acelei reorientări cu pricina. Apoi va rămâne doar o problemă de timp ...dar ce naiba, nimic nu uşor dacă stai să te gândeşti.
Ce-mi lipseşte? N-am timp să întocmesc lista, dar pun pariu că încrederea şi determinarea sunt printre primele înscrise. Poate îmi lipsesc chiar abilităţile, nu-i musai să fim cu toţii capabili. Uneori stau şi mă gândesc cum am ajuns omul care sunt acum, cum atât de slabă, cum atât de dezorientată?
Şi ca să ajungem în punctul aberativ culminant mă gândeam că e cam stupid să realizezi la vârsta asta care sunt lucrurile ce te-ar face să te simţi mulţumit. De exemplu, nu ştiu dacă să mă bucure ori nu, dar am descoperit în ultimul an că dacă aş avea posibilitatea mi-ar face deosebită plăcere să învăţ să gătesc la un nivel "pro", să duc la bun sfârşit un curs de specialitate şi să lucrez în domeniu.
Hai că la asta nu vă aşteptaţi...
Apoi ar mai fi varianta în care mă văd lucrând tot prin aceeaşi sferă, cumva poate pe un post similar celui de barman. Şi după cum urmează aş mai visa la un curs-două de limbi străine ca să fiu fată serioasă cum zice mama, deşi e cam trecută vremea chiar şi pentru asta, şi nu în cele din urmă mi-aş dori foarte tare să scriu pentru o publicaţie.
Sunt minunată, ştiu. Să nu procreaţi primăvara că uite ce iese.
Săptămâna trecută am aplicat la un job pentru a redacta articole în cadrul unei reviste care se ocupă cu promovarea turistică. Evident că n-am avut succes având în vedere lipsa experienţei şi alţi factori care se impuneau acolo, dar mă gândeam că ar fi fost ideal să îmbin scrisul cu studiile pe care le-am parcurs.
Până se decide viaţa mea în ce prăpastie vrea să mă arunce, "chase-uiesc" vise şi aculumez dezamăgiri. Plecarea pe vas nu se va mai înfăptui, pentru cei care ştiau că intenţionez s-o fac. Sunt numai bună pentru ei cu excepţia faptului că habar n-am de experienţă :)), astfel că mi s-a sugerat să o dobândesc în ţară iar apoi să mai aplic o dată. În plus şi dacă mi-ar fi ieşit pasenţa tot rămânea un obstacol financiar din pricina stării precare a sănătăţii tatălui meu.
Sooo...tot răul spre bine, dacă m-ar fi acceptat aş fi aplicat metoda piţigoiului :)). Poate la anul vă scriu din Caraibe. Noi să fim sănătoşi.
A...era să uit, pentru donaţii şi altele îmi puteţi scrie pe adresa de e-mail. Sper că aţi avut un weekend frumos! Bye!
joi, 7 iulie 2011
Enjoy the silence...I did
Despre prietenii care se trezesc peste noapte atraşi de prietenii lor cei mai buni s-a scris de n ori. Asta e o chestie pe care n-am putut-o concepe niciodată, am subestimat-o şi n-am acceptat-o până în dimineaţa când m-am trezit ca după o răfuială cu sine, în cea mai surprinzătoare ipostază. Aceea că tocmai îmi visasem unul dintre amici sărutându-mă.
Încă nu ştiu dacă e nevoie doar de atât ca să priveşti pe cel de lângă tine cu alţi ochi, migrând departe de toate concepţiile cu care te-au pricopsit cei-nu-ştiu-câţi-ani-pe care-îi-ai. Deşi era prima dată când mi se întâmpla una ca asta nu plana deloc asupra mea acel sentiment de stânjeneală cu care mă confruntasem după ce aflasem că sunt în postură inversă...respectiv eu dând naştere fanteziilor vreunui coleg sau prieten. Cred că sunt decisă în a nu pierde niciodată controlul asupra unei situaţii, iar asta se reflectă în multe aspecte din viaţa mea. Da...aţi putea spune că toate dovezile indică de fapt contrariul, dar nu insist să fac lumină acolo unde trebuie să-i lăsăm întunericului ce-i al întunericului.
Revenind la situaţia dată, ahh nu văd cum să încep.
Varianta 1. El - ea.
Şi cum aminteam mai sus, într-o zi observi lucrurile altfel.
Punctul a.
Dacă de la început ai ţinut să ţi-o faci amică doar pentru a-i intra în graţii, am auzit spunându-se foarte des că va fi cea mai crâncenă luptă pe care o poţi duce. Eşti blocat pe poziţia de "best friend" şi riscurile sunt mari, în funcţie de cât ţii să rămâi într-o postură sau alta. Poţi să ceri totul sau nimic ori dacă hormonii nu au preluat conducerea mai ai o şansă în a păstra o prietenie...deşi nu îşi are rostul. Să nu uităm că ai conceput un plan şi deja cunoşti ce măsuri trebuie să iei în cazul unui astfel de deznodământ.
Dar eu nu vreau să vă vorbesc despre categoria asta, ci despre cea spontană, cea care în viaţa de zi cu zi nu alege cu meticulozitate ce paşi să urmeze pentru a ajunge lângă careva.
Punctul b.
Prieteni din copilărie...un clişeu , colegi din facultate, prieteni din grupul de care aparţii. Habar n-ai când s-a întâmplat dar în gândurile tale a pătruns îndoiala. E crudă şi a început deja să te macine ideea de voi ca şi posibil cuplu.
La momentul mărturisirii e cumplit, n-ai stare , ai evita asta cu orice preţ, nu vrei să auzi vorbele alea, ar strica totul. Am bebeficiat de fericita situaţie o dată, iar pentru restul n-a mai fost nevoie de cuvinte, intuiţia şi-a făcut treaba şi-am ţinut rolul departe de al său (asta e calea uşoară).
Eu tind să fug ,pentru că...tind să fug. Mi se pare greu să accept că acel cineva, care mă cunoaşte de ani buni de zile şi ştie despre mine cam la fel cat ştiu si eu, s-ar putea transforma din umărul pe care plâng, braţul care mi se încolăceşte de după talie...asta dacă are mâinile destul de lungi :)), în ultima vreme s-au adăugat mulţi cm...dar în fine.
Urăsc să mă simt vulnerabilă, mă panichez teribil şi cum bine ştiţi că o relaţie presupune multe momente de vulnerabilitate, puteţi deduce ce de trăiri contrare mă încearcă.
Şu cum facem ?
Varianta 2. Ea - el
Aha... acum că te gândeşti ca o găină ameţită numai la el şi rânjeşti pe sub pahar când sunteţi împreună prin oraş, ori eşti genul care se îşi reprimă orice pornire (cam pe-aici m-aş situa şi eu), află că şi tu mai ai mult de lucru până ajungi să iei o decizie. Pentru că, de ce să nu recunoaştem ...abia poţi decide cu ce aromă să fie gelul de duş pe care îl foloseşti, sau cum să te îmbraci când trebuie să ieşi din casă.
Acum întreb partea masculină, voi cum aţi reacţiona dacă într-o zi buna voastră prietenă v-ar da de înţeles că simte ceva mai mult pentru voi ?
În dimineaţa aceea de care vă spuneam, mi s-a părut că mă îmbătasem cu un soi de bucurie neştiută, deşi poate el n-a fost decât obiectul mai vechilor mele neîmpliniri. Să fim patetici!
Mi se părea atât de dulce întreaga stare ce mă cuprinsese încât mi-aş fi dorit să nu vină deloc amiaza, de teamă să nu pierd din intensitatea sentimentului pe care îl lăsam să mă domine pentru întâia oară. Mă teameam chiar şi să vorbesc cu cineva, rugându-mă să nu-mi sune telefonul, să nu mă caute nimeni cât de mult s-ar fi putut. Trebuia să conserv ceva prea frumos ca să mi se întâmple şi în viaţa reală...
miercuri, 6 iulie 2011
marți, 5 iulie 2011
Noapte bună
Un moment de relaxare...la capătul unei zile nu tocmai fericite.
Nu vă detaliez căci...vreau sa fie un moment de relaxare.
Pentru curioşi, mi-am trecut cu bine disertaţia,uşor dezamagită de toată lumea şi cu un frumos 8 lipit pe frunte,nu că ar conta, zău aşa.
Nu vă detaliez căci...vreau sa fie un moment de relaxare.
Pentru curioşi, mi-am trecut cu bine disertaţia,uşor dezamagită de toată lumea şi cu un frumos 8 lipit pe frunte,nu că ar conta, zău aşa.
sâmbătă, 2 iulie 2011
Abonați-vă la:
Postări (Atom)