“Nu ...nu pot sa scriu despre tine, n-am voie sa-ti pangaresc numele cu boala mintii mele,cu strigatul sufletului meu... Mi-e teama sa nu te doara cuvintele mele, mi-e teama ca ma straduiesc prea mult sa iti arat cat doare, mi-e groaza sa ma simt dispretuit, mi-e teama ca eu n-am nici o dovada a tot ceea ce spui ca ai simtit.Uneori nu dorm noaptea,nu mi-e somn,imi aprind tigara dupa tigara si ma imaginez ratacindu-ma cu nerabdare printe ultimele randuri pe care mi le-ai scris .In realitate nu mai e nimic din ce mi-ai trimis pentru ca am rupt tot. Nu induram sa recitesc .
E crud ca s-a dus iarna... e crud ca fiecare dimineata trebuie sa ma trezesc cu soarele in geam,sa-mi pun masca si sa ma prezint frumos in fata tuturor. Sunt urat,mi-e foame de trupul tau, de atingerea ta.Mi-e ochiul flamand . Mi-e auzul ranit de cuvintele tuturor,in care oricat as incerca s-ajung la vocea ta, nu reusesc. Lipseste cu desavarsire. Sunt un vierme printre oameni Ana, sunt calaul visului meu. Mi-e rusine. Mi-e rusine de mine...
Intr-o zi am sa fac ceva necugetat, intr-o zi o sa te trezesti cu mine la poarta gradinii tale cu magnolii, am sa stau pe-o piatra privind spre cer, asteptand ploaia sa spele ultimele urme ale sarutarilor tale,am sa cer norilor lasi sa ma izbaveasca de plecarea ta. Voi mai vrea s-arunc o ultima privire ,sa-ti dezmierd chipul cu lumina ochilor mei,apoi am sa dispar pentru totdeauna. Va fi ca si cum n-am existat niciodata.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu