abia am ajuns in casa,e oarecum devreme, simteam nevoia sa fiu singura din nou ,asa ca am plecat. m-am obisnuit asa mult cu singuratatea mea, cu lumea pe care o cladesc dincolo de vietile celorlalti, de zidurile intre care ma regasesc mereu asa cum ma stiu doar eu.
pe drum , zeci de cuvinte mi-au invadat gandurile, n-am incercat s-alcatuiesc nici o fraza,ma cuprinde frenezia de a scrie dar cand ma vad in fata paginii asteia se naste frustrarea.
un copil cu unghii colorate-n rosu`aprins, cu ochii mari si tristi, cu parul ravasit de mainile ce nu-si gasesc rostul pe tastatura,un chip gol dar plin de nefericire ma priveste din oglinda...
asteptare
pe perete sta agatata o pereche de aripi pe care-am rupt-o de pe trupul ingerului ce-a stat cu mine nopti intregi,ma zbat in falsa mea incercare de a-i cere iertare,il caut in coltul unde l-am ascuns candva,ma umplu de dorinta, il strig cu sufletul pustiit de absenta sa,ma rog si ma revolt, ma prabusesc si ma urasc,ohh..dar am uitat,eu nu pot urî...si mi-e frica de tacere,mi-e teama de cosmarul catre care-alunec neincetat
degeaba,n-o sa te gasesc niciunde
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu