etapa 1

si cum ziua a fost nemiloasa inca de la inceput pana la jumatatea sa,n-am facut nimic decat sa ma las cuprinsa de trairile care se sufocau sa iasa la suprafata. singura forma de eliberare pe care o cunosc.
acum ma simt de parca mi-a smuls cineva din piept apasarea aceea crunta, din pacate se cere sa treci inaintea ei, altfel va creste la loc animata de dulcea dorinta de razbunare.
m-am lasat convinsa sa ies afara chiar daca erau cateva grade celsius si temperatura coprului refuza sa creasca chiar si stand in casa,acoperita de patura. a fost ...in regula . cumva m-am golit, presiunea a scazut,totusi durerea e prezenta,tristetea e si ea acolo,uneori te face sa zambesti stiind cate poti indura si nu esti slab, nu esti nici puternic.
Raluca e o companie placuta, ma bucur cand descopar ceva frumos in oameni,imi aduce aminte ca nu m-am inselat nici inainte. In centru e o zarva de nedescris,inca se mai fac amenajari pentru ziua 8,o multime de tineri traverseaza Piata Victoriei, in fata Operei nelipsitii porumbei se lasa admirati sub privirile celor care ii hranesc, e important sa nu calci pe ei :))) sunt destul de indiferenti cu noi oamenii, stiu ca le-am invadat spatiul, asadar nu suntem mai mult decat un pumn cu ...mei. Intram pe Alba Iulia in graba, aici e umbra si vrem sa scapam mai repede la soare dar pe drum aflu ca Raluca vrea sa mergem undeva inauntru sa se mai odihneasca, era de multa vreme pe-afara si ar fi vrut sa continuam mica noastra plimbare dupa. Cafeneaua in care intram imi e cunoscuta, am mai fost aici o data si nici atunci n-am servit cafea. Punem ochii pe inghetata inca de la intrare si facem uitat faptul ca mai devreme ne plangeam din pricina frigului. Oricum inauntru e incredibil de cald, conditii excelente sa consumi. Restul e conversatie buna. Intr-o ora suntem prin parc, aproape de malul Begai, trecem pe langa un teren de tenis si colega mea imi povesteste ca de obicei venea aici des in serile de vara. Si eu vreau sa mai joc tenis, n-am mai facut-o de multi ani, am sa-ncerc curand, chiar imi surade ideea. Ajungem curand pe pod si trebuie sa ne despartim, eu imi urmez drumul spre "casa" tot facand scenarii ale unei zile de iulie in care...nu conteaza, sunt doar scenarii, surse de entuziasm ,suicid. Traversez,ocolesc pana ma gasesc din nou in mijlocul multimii, observ o tanara domnisoara ce a uitat sa-si scoata eticheta de la haina nou cumparata si ma intreb daca nu cumva am eu probleme cu vederea,mult prea evident, ma rog...poate era vreun ecuson,si linia se pastreaza mai departe,dreapta.